Timişoara, în era exotică a palmierilor

Odată cu vremea bună vin și primele semne ale verii. Și nu orice vară, ci una exotică. De asta se pot bucura timișorenii anul acesta după ce, la doar o aruncătură de băț de centrul orașului, au apărut primii palmieri. A trecut deja o săptămână de când plantele exotice și-au făcut loc în orașul de pe Bega, iar reacțiile nu întărzie să apară. Dacă tinerii, mai în glumă mai în serios, au îmbrăcat costume  hawaiene și și-au făcut de cap în jurul palmierilor, pentru timișoreni situația nu e chiar roz. Proiectul îndrăzneț al primarului a  însemnat o investiție de peste 9.000 de euro, bani scoși din buzunarul românilor.

Cu banii cheltuiți pe plantele exotice ar fi putut fi restaurate 3 clădiri din centrul istoric. În felul acesta Timișoara s-ar fi apropiat mai mult de titlul la care tinde,  acela de Capitală Cultural Europeană, iar porecla de “Palmișoara” nu și-ar mai fi avut rostul.

Asociația Peisagiștilor din România consideră că palmierii nu au nimic de a face cu specificul locului și recomandă ca pe viitor să se realizeze o strategie de amenajare a locurilor publice.Primarul Nicolae Robu declară că: „Sunt arbori care se potrivesc condiţiilor climaterice de la noi”.Cu toate acestea însă, autoritățile au decis ca plantele exotice să fie mutate iarna ca să nu înghețe. Asta înseamnă alți bani din bugetul local.

Vlad Ungar, Timișoara

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.