Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Torţionarul Ion Ficior a fost pus sub acuzare pentru genocid

Publicat: joi, 24 octombrie 2013

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) salută decizia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind începerea urmăririi penale împotriva colonelului (r) Ioan Ficior sub aspectul săvârşirii infracţiunii de genocid.

De asemenea, Institutul va continua că acorde asistență organelor judiciare până la trimiterea în judecată a celor care au comis crime politice în timpul comunismului.

Decizia anunţată astăzi de Parchet confirmă astfel validitatea probelor administrate şi puse la dispoziţia procurorilor de către IICCMER, precum şi profesionalismul cu care Institutul a instrumentat acest caz. Pe întreaga perioadă de la formularea denunţului până astăzi, Institutul s-a aflat la dispoziţia procurorilor, acordând sprijin organelor judiciare.

„La acest moment nu s-au adminsitrat probe suficiente. Veţi fi informaţi la momentul oportun de modul în care se desfăşoară ancheta”,  a declarat avocata lui Ficior, la ieşirea de la audieri.

Torţionarul Ion Ficior, fostul şef al penitenciarului Periprava,  este acuzat de moartea a 103 deţinuţi şi este al doilea fost comandant al unui penitenciar comunist acuzat de genocid, după comandantul penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu.

Ion Ficior, fostul comandant al Coloniei de muncă Periprava, acuzat de genocid, a dat pe 20 septembrie primele sale declaraţii în exclusivitate pentru postul B1 Tv.

Fostul torţionar a declarat că va răspunde pentru faptele sale doar în faţa lui Dumnezeu. Acesta a refuzat să răspundă jurnaliştilor dacă se va prezenta la Parchetul General pentru audieri.

„Am mărturisit tot, am stat ore întregi cu dânşii de vorbă. Înafară de ce comentaţi la televizor nu am nimic de zis şi de comentat. Dumenezeu este bun, bunătatea Lui ţine în veci şi credincioşia Lui din neam în neam. Sun un om creştin. Lăsaţi să judece cei care sunt în măsură”, a spus fostul torţionar.

„Pentru IICCMER, începerea urmăririi penale în cazul Ficior reprezintă confirmarea profesionalismului investigațiilor noastre. Modul în care Parchetul a gestionat cazurile Vişinescu şi Ficior a demonstrat operativitatea procurorilor care s-au ocupat de aceste dosare şi disponibilitatea conducerii Ministerului Public pentru soluţionarea rapidă a cauzelor privind crimele comunismului. Suntem convinși că această cooperare exemplară între Parchet și IICCMER va continua și în următoarele cauze, până la trimiterea în judecată a celor care au comis crime politice în timpul comunismului” a precizat Andrei Muraru, președintele executiv al IICCMER.

În aprilie a.c., IICCMER a anunțat că a identificat numeroase fapte cu posibile consecințe de natură penală comise de 35 de angajați ai Direcției Generale a Penitenciarelor în urma exercitării funcțiilor în perioada 1950-1964. Persoanele investigate au vârste cuprinse între 81 și 99 de ani și locuiesc pe teritoriul României. Totodată, IICCMER informa atunci că a intrat în posesia datelor de identificare, a numelor și adreselor exacte ale persoanelor în cauză.

Pe 30 iulie a.c., IICCMER a solicitat Parchetului începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav. Pe 3 septembrie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justitie a dispus începerea urmăririi penale față de Alexandru Vișinescu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de genocid, constând în aceea că în perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sarat, a supus colectivitatea reprezentată de deținuții politici încarcerați în Penitenciarul Râmnicu Sărat la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acțiuni ce depășesc cadrul legal.

Pe 18 septembrie 2013, IICCMER a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție începerea urmării penale împotriva fostului comandant al coloniei de muncă de la Periprava, colonel (r) Ioan Ficior (85 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de genocid. Urmare a dovezilor materiale instrumentate de IICCMER, a reieșit că Ioan Ficior a impus și a întreținut un regim de exterminare a deținuților politici aflați în executarea pedepselor privative de libertate în cadrul coloniei de muncă Periprava, în virtutea funcțiilor de conducere pe care le-a ocupat în cadrul acestui loc de deținere în perioada 1958-1963.

Potrivit cadrului legal de funcționare, Institutul este abilitat să efectueze investigaţii științifice cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist şi să sesizeze organele în drept. În perioada 2010-2012, aceste atribuții au fost suprimate printr-o decizie a Executivului, Guvernul redând Institutului, în iulie 2012, dreptul a efectua investigații și de a sesiza Parchetul.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a făcut public pe site-ul său raportul arheologic privind investigațiile de teren de la fosta colonie de muncă de la Periprava. Diagnosticul arheologic confirmă existența unei gropi comune cu rămășițe umane aparținând unor victime de la colonia de muncă.

În urma investigațiilor întreprinse în septembrie 2013, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) la Periprava (jud. Tulcea) a identificat un loc de înhumare a deținuților decedați în perioada 1958-1963 în colonia de muncă Periprava. Locul de înhumare se află în perimetrul actualului cimitir al localității, într-o zonă lipsită de morminte ale comunității locale de ruși lipoveni. Săpăturile arheologice au acoperit un areal circa 700 mp, fiind identificate rămășițe umane aparținând unor defuncți depuși în modalități diferite, înhumați în mai multe perioade.

Raportul privind diagnosticul arheologic efectuat în cimitirul de la Periprava (comuna C.A. Rosetti, jud. Tulcea) conține detalii cu privire la stabilirea locului de înhumare a deținuților din colonia de muncă și la modalitatea în care s-au practicat aceste înhumări. Așa cum rezultă din datele raportului, practica de înhumare iese din tiparele tradiționale. De exemplu, unul dintre schelete are picioarele încrucișate și legate (probabil cu o sârmă), iar poziția nefirească a capului, aplecat într-o parte, împreună cu vertebrele cervicale (dislocate), denotă o introducere forțată a cadavrului. În alte cazuri, defunctul este depus într-o ladă confecționată din material lemnos perisabil, iar un altul a fost probabil înfășurat într-un fel de rogojină din material organic. Într-un alt caz s-a observat clar o neglijență la manipularea cadavrului în momentul introducerii în groapă. Spre exemplu, unul din capetele cadrului de lemn suprapunea craniul, ieșit pe jumătate în afară. O particularitate anatomică interesantă a fost constatată la un alt defunct: mâna dreaptă este îndoită, cu palma adusă sub bărbie, iar laba piciorului drept lipsește.

La toate aceste observații se adaugă și lipsa oricărui element de inventar funerar sau a resturilor de îmbrăcăminte sau încălțăminte, ceea ce denotă încă o dată că avem de-a face cu o abatere de la ritualul tradițional de înmormântare.
Campania de investigații arheologice a fost coordonată de Dan Mihai Țălnaru, director general în cadrul IICCMER. De asemenea, din echipa care s-a deplasat la Periprava au făcut parte arheologii Constantin Băjenaru și Dan Vasilescu, precum și cercetătorul Constantin Vasilescu.

„Rezultatele investigației arheologice confirmă existența unei gropi comune, iar toate probele materiale analizate de arheologi arată că rămășițele umane aparțin unor foști deținuți de la colonia de muncă de la Periprava. Datele din raportul arheologic susțin ipotezele noastre și arată brutalitatea și primitivismul administrației coloniei. În perioada următoare, vom analiza toate probele și vom extinde investigațiile. E important ca în acest caz să avem inclusiv analize antropologice și ADN pentru a stabili identitatea celor îngropați la Periprava. IICCMER va transmite Parchetului General toate aceste noi informații”, a precizat Andrei Muraru, președintele executiv al IICCMER.

Ion Ficior este al doilea torționar pentru care Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) cere urmărirea penală pentru genocid.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=17434

Publicat de la data oct. 24 2013. Categorii Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 iunie 2019, 0:50
 

N
Parţial înnourat
24°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 25°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 78%
Vânt: 7 km/h N
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:30
Apus: 21:03
Prognoza 19 iunie 2019
Zi
 

ENE
Înnourat
30°C
Vânt: 7 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

NNE
Predominant senin
19°C
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Avertizare nowcasting
    COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 17-06-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 23:15 si 00:30 In zona : Județul Bacău: Târgu Ocna, Dărmănești, Dofteana, Oituz, Mănăstirea Cașin, Slănic-Moldova, Pârgărești, Cașin; Se vor semnala : averse care vor cumula 35...40 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de dimensiuni mici
  • Tipul mesajului : Avertizare nowcasting
    COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 17-06-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 23:10 si 00:30 In zona : Județul Iaşi: Răducăneni, Cozmești, Gorban, Dolhești, Moșna, Grozești;Județul Vaslui: Huși, Stănilești, Duda-Epureni, Pădureni, Drânceni, Lunca Banului, Roșiești, Hoceni, Albești, Bunești-Averești, Dimitrie Cantemir, Oltenești, Tătărăni, Boțești, Vutcani, Arsura, Crețești; Se vor semnala : averse […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-06-2019 Ora : 23 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textelor; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂInterval de valabilitate: 17 iunie, ora 10 – 19 iunie, ora 23Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică       Instabilitatea atmosferică va fi […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-06-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 23:00 si 00:00 In zona : Județul Covasna: Baraolt, Brăduț, Bățani, Vârghiș, Aita Mare;Județul Braşov: Rupea, Racoș, Homorod, Cața, Ormeniș, Augustin;Județul Harghita: Mărtiniș, Feliceni, Ocland, Dârjiu, Ulieș; Se vor semnala : averse ce vor cumula 25-30 l/mp, descărcări electrice, […]
  • Tipul mesajului : Avertizare nowcasting
    COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 17-06-2019 Ora : 22 Nr. mesajului : 4 Intre orele : 22:40 si 23:30 In zona : Județul Prahova: : zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Prahova: Breaza, Sinaia, Comarnic, Bușteni, Măneciu, Brebu, Valea Doftanei, Azuga, Șotrile, Bertea, Provița de Sus, Adunați, Secăria, Talea;Județul Dâmboviţa: zona de munte;Județul […]

Loto

Horoscop

  • 215.441 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team