Toți știm care este ADEVĂRUL

Senatorilor și deputaților PSD și ALDE.
De la început menționez că nu sunt implicată politic dar sunt un cetățean foarte interesat de mersul țării – pentru binele meu, al copiilor mei , al celor dragi. Iubesc țara asta. Am ales să trăiesc aici deși am ocazia să plec oricând. Aleg ca din munca mea să susțin contractul social (dacă nu știți, asta presupune că voi, manageri publici, aleși și/sau numiți, să folosiți cu BUNĂ CREDINȚĂ o parte din rezultatul muncii mele pentru binele tuturor: să alocați eficient bani către infrastructură, sănătate, educație, etc).
Zilele acestea vreți să ne CONVINGEȚI că este ok să furăm, să mințim, să distrugem.
Parchetul General, Direcția Națională Anticorupție, Forumul Judecătorilor din România, Federația Sindicatelor Penitenciarelor, și sutele de mii de oameni din stradă, și milioanele de acasă VĂ CONTESTĂ. Chiar credeți că cineva normal la cap vă crede pe voi și nu pe oamenii legii?
NU REUȘIȚI.
Suntem MAI MULȚI, MAI PUTERNICI și LIBERI, spre deosebire de voi. Știm exact cum stă treaba. Puteți minți cu televizorul pe cei slabi. Dar ei nu au cum să vă ajute. Și știți asta. Chiar nu vă este rușine pentru mitingul pe care l-ați organizat?! Mie mi-a crăpat obrazul.
Puteți să împingeți țara pe marginea prăpastiei dar veți fi primii care vor cădea. Dacă vreți să ieșiți pe ușa din dos a istoriei, continuați. Vă rămâne o fugă rușinoasă în țări exotice. Vă rămâne să fiți huiduiți pe stradă sau pe unde mergeți. Vă rămâne DEZGUSTUL unei țări întregi.
Eu vă invit să faceți un duș rece și să acceptați consecințele faptelor voastre. Și poate, să vă reabilitați. Unii au reușit.
Sunt convinsă că există un dram de conștiință în orice om.
Lăsați-ne să trăim! Lăsați-ne să muncim!

Cosmina DINU

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.