Tronson din AUTOSTRADA Sebeş-Turda, ținut închis din cauza birocrației guvernamentale
Situaţia Autostrăzii Sebeş-Turda, mai exact a celor aproape 30 de kilometri finalizaţi între Aiud şi Turda, dar nedeschişi încă traficului rutier, generează noi reacţii.
Cătălin Drulă, deputat USR, membru în comisia de Transporturi, transmite premierului Dăncilă, într-o scrisoare deschisă, că situatia este la mâna Guvernului să schimbe regulamentele. Aminteşte că „autostrada stă închisă, în timp ce pe drumul naţional paralel (DN1) au periodic loc accidente cu victime”.
“Douăzeci și opt de kilometri de autostradă, între Sebeș și Turda, sunt gata de folosire, dar stau închiși din cauza unei hotărâri de guvern absurde adoptate în mai 2017. Rezolvarea situației este la îndemâna Guvernului care însă nu face nimic pentru a repune lucrurile în normalitate.
Este vorba de noul Regulament privind recepția construcțiilor adoptat de Guvern în mai 2017 la inițiativa Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Vă reamintesc că vechiul regulament era în vigoare din 1994 și nu a creat mari probleme în utilizare, dar, cum e tipic la noi, a fost schimbat pe principiul <de ce să nu stricăm ceva ce funcționează rezonabil>”, precizează parlamentarul, în scrisoarea deschisă adresată premierului.
Drulă menţionează că “printre prevederile nocive introduse de noul regulament este și aceea că nu mai permite efectuarea recepției lucrărilor cu specificarea într-o anexă a unei liste de observații privind defecte și lipsuri minore care nu afectează siguranța și utilizarea construcției. Pe cale de consecință, construcția respectivă, fie că e o clădire sau o autostradă, nu poate fi utilizată legal în condițiile în care există orice fel de defecte, fie ele absolut minore, sau dacă există mici lucrări care rămân de efectuat.
Să luăm exemplul unei case la care constructorul a finalizat toate lucrările, dar nu a montat un element decorativ pentru fațadă (spre exemplu, pentru că e o problemă de stoc la producător) care era prevăzut în proiectul tehnic. Pe vechiul regulament s-ar fi putut face recepția cu observația în anexă că “se va monta elementul decorativ în termen de 90 de zile” și proprietarul s-ar fi putut muta în noua sa casă. Pe noul regulament ar fi ilegal să se mute în casă, prin urmare proprietarul va sta să aștepte câteva luni până se montează ultimul șurub. Absurd!”.
Cătălin Drulă precizează că a cerut Departamentului pentru studii parlamentare al Camerei Deputaților să efectueze un studiu comparativ cu alte țări din UE privind recepția lucrărilor.
“Concluzia este că în toate aceste țări există conceptul de substantial completion, adică un stadiu al lucrărilor care permite utilizarea în siguranță a construcției conform destinației sale, fiind îndeplinite cerințele fundamentale. La acest stadiu, construcția poate fi preluată/utilizată de investitor/proprietar urmând ca eventuale lucrări și remedieri minore să se efectueze ulterior”, spune acesta.
Potrivit deputatului, “hotărârea de guvern dată anul trecut pentru modificarea Regulamentului privind recepția este un exemplu de prevedere legislativă introdusă la presiunea unor funcționari care n-au nicio legătură cu realitatea șantierelor. Din păcate, consecințele sunt deosebit de grave – de la forțarea practic a cetățenilor care-și construiesc o casă să încalce legea și până la blocarea marilor proiecte de infrastructură rutieră sau feroviară.
Este cazul loturilor 3 și 4 ale autostrăzii Sebeș-Turda unde tot ce ține de calea de rulare, asfalt, marcaje, indicatoare este finalizat. Sunt 28km pe care se așteaptă doar traficul, dar nu se pot deschide pentru ca nu este încă trasă apa la toalete (se realizează în prezent o aducțiune de apă de la câțiva km distanță care va fi gata în iunie), așa că autostrada stă închisă în timp ce pe drumul național paralel (DN1) au periodic loc accidente cu victime.
Și totuși a existat o tentativă de a repara problema introdusă. În luna decembrie 2017 pe site-ul Ministerului Transporturilor a fost pusă în consultare publică o propunere de hotărâre de guvern care corecta aceste prevederi aberante. Din motive necunoscute, acest proiect de H.G. a dispărut din secțiunea de consultare publică și nimic nu s-a mai auzit de el ulterior”.
Adresându-se liderului Dragnea, parlamentarul spune că “e o situație simptomatică pentru funcționarea guvernelor PSD-ALDE în aceste ultime 15 luni – datul cu stângul în dreptul și blocajele reciproce dintre ministere pe care nu le tranșează nimeni. Iar în acest timp, stă abandonată infrastructură construită pe sute de milioane de lei care e gata de a fi folosită”.
Scrisoarea este adresată ministrului Transporturilor, Lucian Șova, premierului Viorica Dăncilă şi președintelui PSD, Liviu Dragnea.
Săptămâna trecută, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a făcut o vizită pe şantierul celor două loturi şi a constatat că se poate circula, însă a recunoscut că recepţia se va face abia în luna mai, din cauza prevederilor legislative.
Sursa: Alba 24