Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Tulcea: Peste 300 de nave de croazieră sunt aşteptate anul acesta în Deltă

Publicat: vineri, 13 aprilie 2018

Peste 300 de nave de croazieră fluvială sunt aşteptate anul acesta să acosteze în porturile din judeţul Tulcea, primele dintre ele sosind deja în Portul municipiului reşedinţă de judeţ.

„Anul acesta, în Portul Tulcea sunt anunţate să se înregistreze 230 de acostări de nave de croazieră fluvială, în portul din comuna Sfântu Gheorghe sunt aşteptate 80 de acostări, iar în portul din satul Crişan sunt programate 10 acostări”, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Căpităniei Portului Tulcea, Petrică Rade.

Primele nave de croazieră fluvială au ajuns deja în judeţ, una dintre ele, „Fidelio”, pavilion Ucraina, acostând zilele acestea pe faleza oraşului Tulcea.

Turiştii din străinătate care ajung în porturile din judeţ cu navele de croazieră fluvială se îmbarcă pe bărci de dimensiuni reduse şi vizitează canalele din Deltă. La bordul acestor ambarcaţiuni, ei pot gusta mâncărurile tradiţionale, iar pe navele de croazieră, seara, pot vedea spectacole folclorice susţinute de ansambluri din judeţ.

În oferta turiştilor de pe navele de croazieră fluvială se află şi excursiile la mănăstirile Saon, Celic-Dere şi Cocoşu, la Basilica Paleocreştină din Niculiţel şi cetăţile din judeţ, aceste obiective aflându-se în zona de terasă a judeţului.

Anul trecut, 325 de nave de croazieră fluvială au acostat în porturile din judeţul Tulcea, acest număr reprezentând un record pentru fenomenul turismului cu navele de croazieră fluvială având în vedere faptul că, potrivit autorităţilor, numărul anual al acostărilor înregistrate în judeţ nu a depăşit vreodată 300.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=96120

Publicat de la data apr. 13 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

15 august 2018, 16:39
 

N
Soare
32°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 34°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 25%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 3
Răsarit: 6:18
Apus: 20:21
Prognoza 16 august 2018
Zi
 

NNE
Predominant însorit
33°C
Vânt: 7 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

NE
Predominant senin
21°C
Vânt: 4 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 14-08-2018 Ora : 13 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 14 august, ora 18 – 17 august, ora 22; Zonele afectate : conform textului; Fenomene : intervale de timp cu manifestări de instabilitate atmosferică; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 14 august, ora 18 – 17 august, ora 22Fenomene vizate: […]

Loto

Horoscop

  • 121.045 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team