Turnul Babel (2) – Eugen BLAGA

Așa cum promiteam, vom continua serialul pe care l-am numit Turnul Babel.

Fiecare om crede că limita orizontului său este și limita lumii – cugeta Arthur Schopenhauer. Iată că, de la Schopenhauer și pînă azi, mentalitatea unora nu s-a schimbat prea mult. Și ei cred același lucru. Și, culmea, nici măcar nu știu unde este limita orizontului. Să nu credeți cumva că mă gîndesc la oamenii politici. X Cîndva Fănuș Neagu a fost întebat dacă știe să lucreze la calculator. Răspunsul lui a fost prompt: Cum să știu? Eu abia am trecut de la creion la pix de trei lei. Oare cîți dintre noi se mai află, azi, la nivelul pixului? Se pare că foarte puțini. Pînă și școlarii au uitat să folosească pixul, în schimb, știu să caute și să găsească pe internet lucruri pe care nici noi, adulții, nu dorim să le vedem. Oare să fie mai bine? X Și tot lui i se atribuie aforismul: Suntem prea bătrîni ca să ne certăm. Nu mai avem timp să ne împăcăm. X Cu ceva timp în urmă, Mircea Dinescu, acum dispărut de pe sticlă pentru a-și reface imaginea maculată, la fel ca și CTP-ul, Dinescu deci, încurajat de avalanșa de fapte de pe scena politică, exclama entuziasmat în fața colegilor de platou: Ce multe vom avea de clămpănit! X Mai aflăm o știre de ultimă oră: în Vaslui au fost furați 50 de stîlpi de telefonie de pe marginea drumului. Urmează cei de energie electrică, apoi copacii, cîți au mai rămas, semnele de circulație, bordurile chinezești. Nu peste mult vom fi furați și noi sau, poate, doar organele noastre. Ce să facă cu noi? Sîntem, unii, bătrîni, alții bolnavi, alții virusați, cei mai mulți, prost sau slab hrăniți, sîntem nevrozați, sîntem marcați de traume, de insomnii, de durere, de sărăcie, de cîte și mai cîte. Și atunci, ce să facă cu noi? Mai bine ne golesc doar de organe. X La cele de dinainte Elena Udrea se opune: În nici într-un caz! X Mi-a plăcut mult cugetarea unui anonim: Am fost jefuit de inocența mea! Nu este singurul. Cel puțin încă un păgubit cunosc. X Una mai veche, dar plină de har: Este foarte grafic, dar nu conceptual. Minunata expresie aparține fostei doamne Columbeanu la adresa, din nou, fostului său șofer, Richi. Doamna s-a simțit obligată să ne și explice, adică arată bine fizic, dar nu-l duce capul, se exprimă greu. X Din lumea serviciilor: Oferim croitorie damă în spatele blocului, sau Curățăm dame și domni (fără discriminare). Două mai interesante: Remodelare corporală gratuită și Servicii funerare non-stop, adică zi și noapte, 24 de ore din 24, pe bandă rulantă. Morți să fie. Doamne ferește! X Sinceritatea, se pare, este pe cale de dispariție. Mai există, totuși, oameni sinceri. Unul este Cătălin Botezatu care, într-un moment de sinceritate, recunoaște: Toți avem momente de incultură. X O fostă secretară a unui fost demnitar, acum aflat în celulă, vajnică luptătoare pe frontul văzut al televiziunilor, vorbea public despre: Violul consimțit al elevei emancipate de la Monet, despre nesimțitea pozitivă și astea toate la un loc fiind o adevărată infamie, cu accent pe silaba a doua. Poftim cultură! X Un mare adevăr spus neaoș de un mare poet: Castrarea de patriotism a oamenilor politici. Și tot el: Nimeni nu mai vorbește despre țara mea (ca Iorga). La noi toți politicienii vorbesc de România. Bravo! X Anonim – despre starea actuală a societății românești: A reapărut frica, sau Trebuie să fie cineva mai isteț decît sărăcia lor, sau Puterea actuală nu se teme de sindicate. Iată că și oamenii simpli pot emite judecăți de valoare simple, dar adevărate. Chiar mai bune și mai concise decît ale opinioniștilor de fiecare zi de pe toate canalele de televiziune. X Nu am putut rezista tentației de a vă furniza cîteva ziceri, e drept cu referire la intimitatea unuia ce se credea, cîndva, tribunul neamului românesc. A murit încet-încet, dar sigur. Iată-le: Vadim a fost impotent și foarte, foarte bolnav. Datorită vrăjitoarei Lucreția mai face sex și este sănătos! Cuvintele aparțin Vrăjitoarei Vanesa și au fost rostite în ziua de 26 decembrie 2011, deci a doua zi de Crăciun. Aviz amatorilor! X Una rea, rostită de un mare/mic fost prim-ministru: Ponta și Antonescu aleargă spre noi culmi ale iresponsabilității politice. Mai trebuia adăugat: de civilizație și progres, așa, ca în perioada UASCR-ului. X Revenind mai aproape de actualitate, am reținut o zicere din discursul unui peședinte de constituantă. Iată ce comunica demnitarul: (amendamentele) le discutăm și cu Guvernul, dacă este nevoie, ce va ieși de aici, nu știu. Dar noi de discutat, le discutăm. Credem că de aici se va naște, nu peste multă vreme, inutilitatea existențială. Ce ziceți? X Și tot din gura unui (fost) politician, fost cioban, fost parlamentar european, fost parlamentar național: Era unu Bebe, cioban, care numai el păștea acolo, că avea blaturi cu armata. Dar uite, și el avea blaturi cu armata! X O fostă consilieră de la Cotroceni este categorică: Nu avem de ales între economie și democrație! X Altul, cu duhul blîndeții în sînge, deși altundeva este poziționat acest duh, nu are treabă, o spune diplomatic: Nu aș putea spune că Președintele e băiat bun. X Un dialog între tată și fiu: -Tată, știi ce vreau să mă fac cînd voi fi mare? – Ce vrei? – Vreau să intru în crima organizată. – În cea de la stat sau în cea din privat? X Nu ne plac casele mari. Ne plac, în schimb, foarte mult ferestrele mari. Am căutat să eliminăn perdelele, iar ferestrele să fie mari, să intre lumina și soarele, pentru că, se spune, acolo unde nu intră soarele, intră medicul. Și, din dragoste pentru ferestrele mari, am reținut o vorbă tocmai de-a lui Confucius, cel care a trăit cu patru sute de ani înainte de Hristos: Locuiesc într-o casă foarte mică, dar ferestrele mele dau înspre o lume foarte mare. Chiar așa! X Am cunoscut puțini oameni celebri în viața mea. Autentici. Pentru că pretinși am o colecție întreagă. Îi ignor. Uneori, cînd nu mai pot să le suport aerele de poeți, filosofi, sociologi, scriitori, în general, ca să nu mai vorbesc de cei ce, la doar cîțiva ani de la absolvirea vreunei facultăți obscure dau sfaturi, ciripesc într-o engleză de club citate neînțelese, mă revolt. În ultima vreme nu mă mai revolt. Nu-i mai ascult, nu-i mai cultiv, îi ignor. Ce bine mă simt! Și apropo de celebritate: Pallady, cu un fin umor, spunea: Abia la bătrînețe m-am convins că n-am talent, dar acum nu mai e nimic de făcut. Sînt celebru. Și, cînd mă gîndesc că cei despre care vorbea nu au nicio îndoială în legătură cu talentul lor… Dar am o singură satisfacție: nu vor fi niciodată Pallady. X Mă întrebam alături de, probabil, mulți alții: care este limita sfîrșitului? Care sfîrșit? Al lumii, al monedei euro, al vieții noastre, al romanului, al teatrului clasic, al statului asistențial, al economiei, al bucuriei și fericirii noastre? Cine poate să-mi răspundă, oare? X Nu pot uita reacția lui Fănuș Neagu față de ziariștii care agresau rudele și prietenii la moartea lui Marin Sorescu: Ce faceți? Pîndiți moartea? Sînteți flămînzi de moarte!. Astăzi am aflat că, undeva prin Gorj, a apărut o nouă modă prin cimitire. Criptele și sicriele se confecționează cu geamuri termopan, pentru a mai putea fi văzuți de rude. Ca să nu mai vorbim de accesoriile care mobilează și echipează mausoleele, care i-ar face invidioși pînă și pe faraoni! X Cîteva panseuri din Joe Vitale și Ihaleakala Hew Len, în celebra, de acum, Zero limite…: Purificarea ajută la reducerea ipotecii asupra sufletului tău, sau Nu îi spui Divinității te rog să mă ierți, pentru că Divinitatea are nevoie să audă asta; o spui pentru că tu ai nevoie să o auzi. Am meditat îndelung la aceste cuvinte și, credeți-mă, nu sînt de acord. Eu, cînd mă rog pentru iertare, o fac pentru că doresc ca Divinitatea să afle că mă căiesc, că regret, că știu că sînt un biet păcătos, un muritor plin de vicii, pentru și aici eu nu cred că viciil

e sau păcatele pot fi categorisite în mari sau mici. Toate sînt doar păcate. De aceea nu pot fi de acord. X Și, pentru a demonstra că nimic nu este nou pe plaiurile mioritice, iată ce scria Octavian Goga, cu 97 de ani în urmă, adică în anul de grație 1916: „Țară de secături, țară minoră, căzută rușinos la examenul de capacitate în fața Europei… Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoții improvizați astăzi în moraliști, miniștrii care s-au vîndut o viață întreagă, deputații contrabandiști… Nu ne prăbușim nici de numărul dușmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoșată de meningită morală”. Ce mult seamănă cu portretele celor de astăzi! X Ader la spusele lui Andrei Pleșu: Singurul lucru care ne mai unește este poziția de spectator la cearta asta. Nu mai sînt multe lucruri care ne mai unesc. O concluzie tristă. Extrem de tristă, dar foarte adevărată. Din păcate, societatea s-a scindat. Sărăcia agresează, distruge solidaritatea, scoate la suprafață tot ce este mai urît mirositor în subsoluri. A început războiul tuturor împotriva tuturor.