Turnul Babel (3) – Eugen BLAGA
Cunoşteam de multă vreme Bailarina na barra, a lui Fernando Botero, un pictor pe care-l iubesc foarte tare. Lucrarea, ca de altfel toate picturile celebrului artist, sînt unice. Evident, a creat şcoală. În lume, sute de tineri, cohorte de designeri lucrează în maniera Botero. Pentru un neavizat este greu să distingi falsurile de originale. Umorul adăugat liniei şi, evident, volumetriile, îl fac pe Botero să fie unic. Mona Lisa grasă, rounjimile altor celebrităţi feminine şi, de ce nu, variantele masculine ale muzelor grase, la primul contact vizual cu tablourile contrariază, uimesc, dar, în aceaşi timp, îţi aduc zîmbetul pe buze, te binedispun. Acesta este Botero. Cu bailarina în minte, am aflat, cu totul şi cu totul întîmplător, că, iată, şi aici, noi, românii, nu avem pereche.
Am dat, în mass-media noastră plină de năzbîtii, peste Doamna X, cea mai grasă femeie din România, cu o greutate de 230 de kilograme, căreia medicii i-au prezis în luna februarie că moare. Dar balerina noastră s-a ambiţionat să trăiască şi a slăbit în şase luni 60 de kilograme.Privind tabloul şi apoi pe Doamna X, mi-am amintit cuvintele lui Peter Rubens, pictor flamand, care a trăit în secolul XVI: Nu există femei grase, ci doar băutură slabă. Să fie, oare, adevărat? Cer permisiunea celebrului flamand să-l contrazic: există femei grase, dar nu există femeie care să nu aibă ceva frumos. Depinde de noi, bărbaţii, să aflăm. Eu am încercat şi am reuşit!
X Am trăit s-o vedem şi pe asta. Cristoiu îl parafrazeză pe Stalin, adică de la Nu contează cine votează, contează cine numără, la Nu contează cine votează, contează cine are reţeaua IT. Aluzia este transparentă. Conaisseur-ii ştiu de ce.
X Aflăm că pe litoral, în plină criză, în plin şomaj, în plin deficit financiar, în vremea creşterii preţului gazelor, în timpul scăderii valorii aurului, în plină criză a sănătăţii şi educaţiei şi a altor mari crize, cu toate necazurile generate de ratarea privatizării a ceea ce ne-a mai rămas din timpul dictaturii, deci, în toate aceste vremuri grele, pe litoral, şampania a curs în valuri. Pe cine să credem? Presa sau guvernanţii? Pentru divertismentul vacanţei prefer presa, dar vara trece repede.
X Aflăm de la justiţie altfel de rezultate ale referendumului de anul trecut: 8 persoane condamnate la cîte un an de închisoare. Mi-e teamă să mă gîndesc la europarlamentarele de anul viitor.
X Tot maestrul bulinei roşii ne aduce clarificări, dacă, cumva, nu le aveam pînă acum: Europa Liberă, Vocea Americii şi Deutche Welle nu au fost decît surse alternative, eventual contestante la Scânteia. Eu cred că au fost mult mai mult.
X Am mai spus-o, preluată de la Arthur Schopenhauer, dar îmi place să o repet: Un cerşetor sănătos este mai fericit decît un rege bolnav. Acelaşi lucru se află pe pagina de deschidere a site-ului Centrului de Diagnostic şi Tratament Victor Babeş din Bucureşti. Merită o discuţie mai atentă şi mai aprofundată din partea noastră, mai ales astăzi, cînd sistemul public de sănătate colapsează. Oare demnitarul de resort s-ar încumeta să fie în faţa noastră?
X Răii din politică nu înţeleg sau nu vor să înţeleagă pasiunile unor personalităţi politice. De exemplu, pasiunea pentru sinonime. Dovada? L-au poreclit pe un înalt demnitar spaima sinonimelor şi, mai rău, kilerul sinonimelor. Şi cînd te gîndeşti că respectivul mai are şi alte pasiuni. Unele chiar mai mari şi mai costisitoare, aducătoare şi ele de posibile răutăţi. Să-i fie…de bine!
X Dacă acceptăm că muzica este oglinda personalităţii, atunci vă rog să aflaţi singuri personalitatea maneliştilor. Cum? O ştiţi deja? Aţi descoperit cumva şi legătura dintre muzică şi stilul de viaţă?
X Am aflat cu surprindere că zona Hunedoarei deţine un record remarcabil, dar puţin cunoscut. Pe acest străvechi teritoriu se află aşezate, de mii sau sute de ani, primele cinci din cele mai vechi biserici ortodoxe din România. Iată-le, şi poate în vacanţa următoare vă încumetaţi să renunţaţi pentru cîteva zile la mare: biserica din Streisîngeorgiu, biserica din Densuş, biserica din Gurasada, cea din Sîntămăria-Orlea şi cea din Strei.
X Un prea puţin cunoscut profesor, dar cu veleităţi, a suţinut, într-o conferinţă la Muzeul Naţional de Artă al României, că arhitectura românească nu există. Susţine doar prezenţa stilurilor regionale în locul unui stil unitar, naţional şi arhitectura religioasă ca motor al discursului identitar. Este ca şi cum am susţine că nu am avut o cultură a pietrei, ci numai una a lemnului. Este, cel puţin pentru mine, dezamăgitor şi, de atunci, ori de cîte ori pot, caut argumente, caut să descoper ceea ce, din nou, după opinia mea, nu mai trebuie descoperit. Cu siguranţă, în perioada modernă arhitectura a primit influenţe. Dar şcolile europene de arhitectură au produs valori şi pentru centrul şi vestul Europei. Şi atunci, referindu-ne doar la surse, am putea nega şi arhitectura altora? Dar nu numai acesta ar putea fi un argument. Tranzitarea formelor şi simbolurilor din arhitectura rurală tradiţională, datorită forţei acestor modele, au influenţat chiar şi arhitectura altor civilizaţii. Şi atunci, din nou, putem accepta lipsa unui specific naţional arhitectonic? Scriam cu ani în urmă despre transferul european al memoriei artei plastice ancestrale româneşti, referindu-mă, cu precădere, la modelul Brâncuşi. Tot atunci justificam forţa artei naţionale, aducînd în atenţie renunţarea de către marele sculptor la periplurile afro-asiatice, la modă în epocă, pentru întoarcerea la arta românescă autentică. Ce alt model arhitectonic mai autentic românesc poate fi dincolo de izvoarele din Poarta sărutului, sau Masa Tăcerii, sau proiectele ahitectonice unice propuse, dar, din nefericire, nerealizate, în India? Trebuie ca cei din breaslă să reacţioneze, pentru că altfel riscăm să credem că şi aceste consideraţii ar face parte dintr-un scenariu. Din cel al deznaţionalizării, în care, eu, încă, nu cred. În totalitate.
X A propos de arhitectură. Cine mai ştie, sau pe cine mai interesează că învăţămîntul de arhitectură a fost înfiinţat de Alexandru Ioan Cuza la 1 octombrie 1864, sub denumirea de Şcoală de ponţi şi şosele, de mine şi arhitectură? Pe mine, da. Şi de aceea nu pot acepta nici astăzi anul 1866. Răsfoind presa vremii, cum ar fi colecţia Adeverul de la sfîrşit de secol XIX şi început de secol XX, am dat peste cîteva opinii ale celui care a fost creatorul celebrei gazete, Beldiman. Se pare că opiniile radical-anticarliste de atunci renasc azi. Oare de ce?
X Şi, pentru că tot veni vorba… Capete regale în suferinţă. Regele ţiganilor a fost transportat de urgenţă în Turcia să se trateze. L-au însoţit aproape 100 de demnitari din suita regală. Cei mai mulţi au purtat vestimentaţia tradiţională şi atunci, mă întreb, de ce oare presa turcă a simulat că nu a înţeles cu cine are de-a face, ba, din răutate, a susţinut că ar fi primul ministru al României? La data cînd scriu acest material, starea de sănătate a regelui s-a agravat. De o oră, aflu în timp ce scriam, că s-a anunţat decesul. Dumnezeu să-i ierte păcatele şi să-l odihnească. Cred, din cîte cunosc, că a făcut mai mult pentru etnia sa decît toţi regii, împăraţii, deputaţii şi senatorii la un loc. Plus Mădălin Voicu. În timpul şederii la spitalul turc, preşedintele, preocupat de şansele viitoarei mămici din familia prezidenţială la alegerile europarlamentare, ghici pe cine a trimis urgent în Turcia să supervizeze tratamentul regelui? Tocmai pe doctorul Brădişteanu, cel incriminat pentru o enormă mită din trecut, dar şi pentru colaborarea cu fostul premier, fost deţinut, acuzat că ar fi simulat sinuciderea! Cine să-i mai înţeleagă ? Ce legătură o fi între fiica preşedintelui şi sănătatea regelui? Iată una dintre marile enigme ale deceniului. Tot astăzi aflăm că odrasla mai mică a nonagenarului fost rege, Mihai, a zbîrcit onoarea familei regale, care cu greu ar mai putea fi reperată. Tocmai ce a fost arestată peste ocean pentru participare-organizare de lupte de cocoşi, deţinere ilegală de arme, de prafuri şi altele. Autorităţile americane, se pare, îi vor pune braţară, ca terminatorului. Pentru a nu fugi, iar dacă o face, să o urmărească prin satelit. Iată o confluenţă de epoci. Monarh urmărit, nu de cete de călăreţi duşmani, ci de satelit. Pe de altă parte, dacă se înţelegea, în limitele permise de starea de hipoacuzie, cu fostul rege-tată, putea organiza la noi oricîte lupte de cocoşi dorea şi nu păţea nimic. La fel şi cu prafurile. Pentru că la noi se poate orice, mai ales dacă faci parte din familia sau camarila regală.
X Aflăm că autorităţile chineze lucrează intens la schimbarea strategiei natalităţii. Noua strategie va fi operaţională doar în anul 2014. Din cauza politicii copilului unic, politică pusă în aplicare din anul 1971, s-a ajuns la o accentuată îmbătrînire a populaţiei, la apariţia unui deficit consistent de forţă de muncă. În cei 42 de ani s-au înregistrat în China 336 milioane de avorturi şi 222 milioane de sterilizări. Cu aceleaşi probleme se confruntă şi Japonia, Coreea, Taiwan şi Singapore.
X Din surse demne de încredere, pentru că vine din lumea arhitecţilor, primim ştirea că arhitecta Palatului Parlamentului, fosta Casă a Poporului, nu a făcut decît să repete arhitectura Palatului Regal la alte dimensiuni. Este un nou atac, cel mai recent, la Anca Petrescu, cea care a coordonat proiectul de construcţie a megalomanei construcţii şi, care, inteligentă, şi-a înregistrat la OSIM creaţia, încît acum doar ea poate inteveni pe proiectul iniţial ori de cîte ori se execută niscaiva lucrări în clădire. La care, evident, tînjesc o mulţime de favoriţi. Dar, din cîte ştiu şi am văzut, circulînd mult prin cele două clădiri monumentale, se pare că aşa este. Asemănarea există. Şi ce dacă? Aşteptăm şi alte opinii.
X Fascinat de buna sa prietenă şi apoi iubită, unguroaica Pogany, Brâncuşi a sculptat 27 de variante ale lui Miss Pogany. Şi tot de la Brâncuşi: Pentru celebrul artist, Cuminţenia Pămîntului era statuia înţelepciunii. Pentru mine Cap de copil este statuia inocenţei, iar Coloana fără sfîrşit este statuia suferinţei, dintotdeauna, a poporului român.
X Dintr-o anumită parte a presei aflăm că se prognozează, că începe, în curînd, lupta între ticăloşi. Eu cred că a început demult. Chiar din 1989. Din nefericire, victimele au fost, sînt şi vor fi oamenii cinstiţi.
X Un foarte mare adevăr rostit recent de Andrei Cornea, fiul celebrului şi respectabilului profesor de la Litere, Paul Cornea. El spune că filosofia revizuirii este puternic oligarhică.
Oligarhia se pare că este compusă din sute de inşi: parlamentari, miniştri, preşedinţi de Consilii Judeţene, primari de mari localităţi, anumiţi oameni de afaceri influenţi, patroni de trusturi media. Care sînt particularităţile ei? Iată-le: este bogată, mărginită inelectual – deşi avidă de titluri academice -dispreţuitoare faţă de prostime şi faţă de elitele intelectuale autentice. La toate acestea se adaugă aroganţa nesfîrşită. Aş mai adauga: repetenţi, oameni fără nicio profesie sau fără profesii, dar cu meserii inadecvate rangului de demnitar, cum ar fi: tinichigiu-deputat, electrician de mină-senator, comentator sportiv-senator, inginer, specialitatea transporturi feroviare-legislativ, istoric-repetent-legislativ, marinar-multiple funcţii în stat, scafandru-senator şi cîte şi mai cîte. Se mai pot adăuga şmecherii, trişorii, afaceriştii, traficanţii de influenţă, şantajiştii, cămătarii, protectorii interlopilor, urmăriţii penal, incompatibilii, eşuaţii în meseria practicată sau în afaceri, imoralii, pupilele-amantele unor înalţi demnitari, trepăduşii îmbogăţiţi în mass-media, deveniţi peste noapte oligarhi prin dobîndirea nedemnă de ranguri în stat.
Lista este deschisă. Vă las pe dumneavastră să continuaţi.