Turnul Babel (VII) – Eugen BLAGA
Aflăm din presa de gang că divorțul Biancăi este o problemă de ”interes național”, spre deosebire de distrugerea economiei, de devalizarea patrimoniului național, de distrugerea monumentelor istorice, de creșterea numărului șomerilor și altele la fel de neînsemnate care nu sînt. Iată cum mass-media, de o anumită factură, pot deturna atenția, pot induce că probleme absurde, unele de gang, se află într-o zonă de interes. De ce să ne mai frămîntăm pentru alte probleme? De ce să mai suferim pentru distrugerea țării? Mai bine stăm în frig în fața televizorului și ne îngrijorăm de ”problemele de interes național” pe care ni le induc cei ce vor să o facă. X Tot din mass-media aflăm că latifundiarul deținut are ”o nevoie impetuoasă de a face o intervenție chirurgicală”. În cazul lui, cu siguranță, nevoia este impetuoasă, așa cum impetuos a fost, este și va fi și el. De aceea a ajuns aici. X Deși nu facem politică, nu ne putem abține să nu consemnăm rezultatul unei meditații politice profunde: ”USL-ul va rezista pînă se va rupe”. Mi-e teamă că va rămîne celebră, așa cum a rămas ”vara nu-i ca iarna”. X Leontyne Price gîndește că ”…adevăratul succes înseamnă luxul de a avea timpul să faci ceea ce dorești”. O fi valabil în țara ei. La noi trebuie să facem doar ceea ce vor politicienii, pe care, culmea, noi îi alegem. X Și, pentru că ne aflăm în mijlocul iernii, un oficial al sistemului național de protecție socială se pronunță că ”părinții care nu pot asigura condiții termice copiilor trebuie preluați de către primării”. Iată că banalul cuvînt căldură este înlocuit cu sintagma condiții termice. Oare de ce? O fi cumva jenant ca, în a doua decadă a secolului al XXI-lea, să suferim de frig într-o țară europeană? X După ce anul trecut am asistat la concursul național de simulare la chitară, se repetă, a cîta oară, simularea bacalaureatului. Categoric, sîntem într-o epocă a simulărilor. Simulăm chiar că trăim. Bine. X Un autopretins jurnalist, cu impulsuri de a se manifesta public prin acte, atitudini sau gesturi indecente, ca să nu spunem exhibiționism, o ia din ce în ce mai des, razna. A trecut la lucruri macabre, morbid, spuse într-un limbaj trivial, suburban, cum pînă nici cei mai puțin educați conaționali nu o fac. Spune (despre un personaj politic): ”…el scria că o să moară mă-sa, cînd ea trăia”, sau ”…uitați-vă la el, i-au căzut dinții din gură. Aici unul, dincolo altul, dar și-a pus d-ăia, pe banii noștri”. Cum bine se știe, tinerețea, atîta cît este, trece mult prea repede, ca să nu mai vorbim că probleme dentare au pînă și minorii. Sau, poate, individul se crede ”atît de tare în gură”, încît lui nu i se adună anii? Oare de ce mogulul, care îl plătește cu bani prea mulți, nu realizează că pariază de multă vreme pe un cal șchiop, știrb și răpănos, pe care pariorii nu mai dau, că tot este frig, nici măcar o ceapă degerată? Deși avem mari îndoieli că individul va înțelege ceva, facem o încercare. Iată ce spunea, jurnalistule, Charlotte Perriand: ”Arta de a trăi presupune ca omul să se afle în armonie cu emoțiile sale, dar și cu spațiul care îl înconjoară. Fie el adaptat sau fabricat.”. Și, ca să-l citez pe nepotul meu, îl întreb: ”capisci?”. Rămîn la convingerea mea și anticipez răspunsul: nu va înțelege! X Zi de zi, într-un efort uman și financiar demn de o cauză mai bună, sîntem agresați de un grup omogen de pseudojurnaliști, care, atunci cînd nu sînt contraziși, își mai spun și oameni de televiziune. Promovează, am aflat, în disperare, mînați din spate cu biciul recompenselor mogulului, o anume școală de televiziune. O fac mai agresiv decît Academia de Teatru și Film, o fac oră de oră, agasant, în pauzele filmelor, între emisiunile politice, ori de cîte ori au spațiu. Ce promovează? Intact Media Echedemi! Toți își spun singuri că sînt profesori la Intact Media Echedemi. Pronunția, ca atîtea altele, dincolo de dorința de a epata, de cosmopolitismul găunos, de lipsa de respect pentru frumoasa limbă română și față de această națiune, se vrea prețioasă. Echedemi se pronunță accentuat, cu limba prăbușită pe partea interioară a mandibulei, lipită chiar de mandibulă, cu gura vinovat întredeschisă și cu un zîmbet ușor pervers, într-o gamă șăgalnic-copilărească, cu un zîmbet plin și de alte promisiuni, ce se vrea a fi atrăgător pentru fraierii care cred că, după absolvirea cursului și plata taxelor, vor fi pe sticlă, cot la cot cu profesoara/profesorul. Sigur, cei mai mulți doresc sincer să devină vedete, persoane publice, cum își spun toate damele de companie, toate pretinsele creatoare de modă sau de PR. Școala, cum o spune reclama și cum este firesc, este dotată cu profesori care, atunci cînd nu predau, sînt prezentatori tv. În realitate, cei mai mulți sînt pripășiți prin televiziuni, eșuați în alte domenii, inginerași fără istorie profesională, dascăli de aritmetică cu veleități de oameni de presă, foști păzitori ai benzinăriilor aduși în televiziune de părinți cu cunoștințe, alții membri neonoranți ai unor culte neoprotestante respectabile, deghizați în analiști și consilieri ai oamenilor politici, toți înverșunați, pătimași, revanșarzi, partinici, slugarnici cu cei tari de la putere și obraznici/agresivi cu cei slabi, lași, profitori, ciubucari, absolut toți cu impulsuri morbide de a face nu jurnalism, ci politică la nivel înalt și care, chiar în contextual slabei valori a clasei politice de azi, nu înseamnă nimic. Vai nouă! X O ”ilustră eroină” a televiziunilor îndobitocitoare își aduce aminte de tinerețe și de zilele cînd, dezamăgită de iubit, dorea să-și grăbească sfîrșitul. Și ce credeți că făcea? ”Luam diazepane”, ne spune. Oare, de ce nu lua o porție de carte, atunci cînd era mică? Înclinăm să credem că tot cei șapte ani sînt de vină. X Aristocrata intelectuală Ileana Vulpescu, soția fermecătorului om de cultură, care a fost Romulus Vulpescu, povestea la una din puținele emisiuni respectabile care au mai rămas, că dragostea are două dimensiuni. Una verticală, ce menține un cuplu, și care se manifestă printr-o atracție fizică ce trebuie, apoi, să se înlocuiască cu dorințe, cu concepții comune, cu o filosofie de viață proprie cuplului, dar și o dimensiune orizontală, strict spirituală. Fără a ne permite să aducem nici cea mai mică atingere acestor fermecătoare spuse, ne întrebăm, totuși: care or fi astăzi la tineri dimensiunile dragostei? Oare de ce sociologia nu abordează și teme, zicem noi, majore, cum ar fi: valorile de astăzi ale tinerilor, dragostea la generațiile tinere, dispariția dragostei, ce este dragostea etc. Pot fi interesante. X Am trecut în zilele din urmă, în căutarea unei anumite cărți, anunțată de presă și care mă interesa în mod special, prin mai multe librării. Cărți. Foarte multe cărți. Multe nume noi. Teme de o diversitate egală cu diversitatea socială. Nu există, în afara poeziei, un gen precumpănitor. Se scrie oricum și despre orice. Critica, atîta cît se pretinde că este, nu poate face față, așa că valoarea pare, cel puțin la nivelul răsfoirii unei cărți, vagă, uneori îndoielnică, alteori lipsește cu desăvîrșire. Înainte editurile nu girau decît valoare. Acum mulțimea nedefinită de edituri de apartament sau de gang publică orice. Dacă cineva plătește. Iar în privința calității printului tipografiile își fac de cap, din nou, în funcție de bani. Ce am înțeles din toate? Că vorbele lui Mircea Eliade mi se potrivesc: ”Decît să citesc cărți proaste, mai bine le scriu eu”. Doar într-o anumită măsură, am glumit! X Am afl
at recent că moda poate face victime. Pentru că nu-și puteau stăpîni nerăbdarea de a se vedea înveșmîntate în recentele obiecte de vestimentație achiționate, în fața cabinei de probă, două doamne au cedat. Au dat eleganța pe violență. Ce a urmat, nu vă puteți imagina. O bătaie în toată regula. Cu păruieli, cu lovituri permise, dar și sub centură și, în final, cu intervenția părtinitoare a consorților. Pe cînd o bătaie la ojă, la rujuri, creme de zi și de noapte, pălării și altele? X Și tot din mall Băneasa. O reporteriță plină de aplomb și de dragoste pentru copii transmitea, începutul textului fiind, evident, ”ei, bine”: ”ei, bine, copiii și-au găsit joaca pe topogane”. X Continuăm rubrica ”Din spusele lui Gîgă (adică,Gică Hagi)”. Ultima: ”La Atena, ei, băieții, ne-a dat o speranță” . Repet ce spuneam nu cu mult timp în urmă tot despre maestru: eu nu mai am nicio speranță că individul va mai respecta vreodată limba română. Ca fotbalist, în schimb, jos pălăria! X Iată, de săptămîni bune, ceața nu ne lasă. La ”Observatorul” de la ora 7,00 din 6 ianuarie curent, cititoarea de prompter elibează o predicție ce ar uimi pînă și pe cei de la NASA, sau chiar pe militarii ce prognozează (și bine o fac) vremea în Italia. Iată minunea: ”Astăzi va fi ceață. Ei, bine, însă, mîine va fi la fel!”. S-auzi și să nu-ți crezi urechilor! Noroc că mai erau lîngă mine două urechi ce au auzit la fel. Demult, foarte demult, la televiziuni, pentru bîlbe, erori și alte prostii, se dădeau amenzi. Acum nu se mai dau. Probabil nu are cine să le constate, că vorba aceea balcanică: ”cum e turcu-i și pistolul” . X Și una din același domeniu, de la ProTV, spusă de haiosul Busu: ”Nu am nicio informație că se va schimba vremea, doar oasele mele îmi spune că se va petrece ceva”, și apoi continuă: ” Din zona mediteraneană pînă încoace (vor fi nori, n.n.), iar norii vor merge încolo spre NV, apoi de acolo încoace…”. E clar, nu? Depinde de noi. Dacă mergem încolo sau încoace. În rest, nicio problemă. Cum a fost așa rămîne! X Dar se pare că în ziua de astăzi există o adevărată competiție națională de bătaie de joc la adresa limbii române. După cele cîteva de dinainte, iată alta. De data aceasta aparține unui oficial. Și nu unui oarecare. Este ditamai directorul Agenției Naționale de Plăți, care, acuzat de nenumărate erori din sistem, de plăți necuvenite făcute unor indivizi cărora nu trebuia să li se deschidă dreptul la plată, se justifică conform măsurii (a se citi-inteligenței) sale: ” Făcem (cu accent pe silaba a doua) cîteva milioane de plăți pe lună și poate interveni și elementul de greșeală de eroare.” Puteți crede? Oare de ce nu poate interveni elementul de decizie a ministerului, care să elimine greșeala de eroare de numire politică a celui care se crede profesionist al domeniului? Pînă cînd mai tolerați, doamnă ministru, asemenea specimene în conducerea unor instituții? X Să mai și rîdem. Băieșu a pus în gura lui Cotescu, cu foarte mulți ani în urmă, o replică, vorba cîntecului, …”ce n-o pot uita”: ”Dacă nu ai talentul natal în tine, ce să-ți fac?” Exact așa. Dacă nu ai gramatica, literatura, cultura generală la tine din copilărie, ce să-ți fac? X La noi ca la nimeni. Politica la noi se face numai în termeni de război. La noi toți își propun să atace, să răspundă atacurilor, să nu se lasă atacați, să respingă atacurilor, sau, în cel mai nefericit caz, să le facă față. Lupta, în schimb, pare a fi
conceptul fundamental al vieții politice românești, al strategiilor politice. Toți au luptat, luptă sau vor lupta. Individual sau colectiv, după caz, și după cum dă bine. În Parlament toți folosesc pluralul, în fața propriilor alegători sau, în mass-media, singularul. A propos de luptă. Era în romanul ”Setea” al lui Titus Popovici, preluată în filmul din 1961, după scenariul aceluiași scriitor, un dialog ce pare hazos, dar, iată, care pare acum actual. Scena avea următorul context: conflictul era între autoritățile statului prezente la punerea în operă a reformei agrare, inițiată de comuniști, iar oamenii răzvrătiți în fața aristocrației rurale, a moșierilor, a chiaburilor, strigau cu disperare: ”Vrem pămînt, că ne-am luptat !”. O femeie din marea masă scanda același lucru și atunci a venit, ca un tunet, replica unui zdrahon de bărbat de lîngă ea, în film Mitru Moț: ”Unde te-ai luptat, fă, în pat cu bărbat-tu?” Tot la fel ne întrebăm și noi. Verbul ”a învinge” este luat, iată, din același arsenal. ”Luptăm ca să învingem, vom învinge adversarii politici, vom învinge în alegeri, vom învinge…” Vom învinge… ,vai, pînă și țara. Și, dacă ar fi să-i credem în totalitate pe unii, țara este chiar învinsă. X Orice luptă nu poate exista fără adversari. De aceea, discursul politic nu poate renunța la substantivul adversar. Și nici nu o face. Țara este plină de adversari. Adversarii politici trebuie învinși, adversarii duc țara de rîpă, adversarii noștri sînt neocomuniștii, socialiștii, liberalii, social-democrații, conservatorii. Fiecare este adversarul cuiva și are pe cineva adversar. Și, cum o luptă cu adversarul nu se poate duce fără arme, discursurile politice nu pot eluda acest instrumentar. Armele cu care ne vom lupta vor fi …sau vom învinge adversarul cu propriile sale arme, sau fără armele mass-mediei adversarii nu vor face doi bani, ș.a.m.d. Din păcate pentru țară, din discursurile politice, dar și din faptele politice, au dispărut verbele a construi, a realiza, a promova etc. X O adevărată campanie împotriva bătrînului paracetamol. Oare ce companie de medicamente concurentă își permite, în ziua de astăzi, să plătească sume astronomice pentru demolarea fimei producătoare de paracetamol? În context, un responsabil al Agenției Naționale a Medicamentului cere populației ”să-și DIMINUE consumul de paracetamol”, care, iată, abia acum aflăm, ”provoacă leziuni hepatice grave, sau, atenție!, non-grave”. Acum, pe care s-o credem? Face sau nu leziuni, iar dacă face, ce a păzit pînă acum această a N-a agenție guvernamentală, de ne-a lăsat să ne facem leziuni? Cine răspunde pentru leziunile noastre, Agenția Medicamentului, medicii de familie, medicii specialiști, ministerul, ce-și spune nedemn, al sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate? Cine? Iar, pe de altă parte, mai puneți mîna, domnilor, și pe carte, că vă faceți de rîs în fața copiilor de clasa I ! X Aflăm că, probabil în aprilie, vom tăia panglica contractului de execuție a tronsonului de autostradă Comarnic-Brașov. Să fie într-un ceas bun și ieftin! X Și, ca să vezi pînă unde a mers imaginația creatorilor de nume proprii! În județul Dîmbovița funcționează cu succes medicul Ciceiu Balamuc. Felicitări, domnule doctor, că ați avut forța de a duce mai departe, spre celebritate, numele strămoșilor! X La început de weekend, cînd tot omul se relaxează, nefericita Nefertiti de la Trustul Pro, cititoarea în stele, carevasăzică, ne asigură, pe noi, racii, că ”o să scotem bani”, cu accent pe a doua silabă din inexistentul cuvînt scotem, cu care dama a înlocuit forma verbală scoatem. X Senzațional! – cum spunea DDD. Am aflat, în sfîrșit, din surse demne de încredere că, iată, corupția a fost făcută de rîs, că infracțiunea a fost coborîtă la nivel de prostie. Un polițist, corupt cu suma de 200 lei (douăsutelei), l-a scos pe un arestat din celulă și i-a dat voie să se tundă la frizerul personal și apoi să petreacă cu amicii de ziua lui de naștere. Nici corupția nu mai este ce-a fost. Vai de mama ei! X Un talentat slujitor al baroului, cu un discurs ce se dorește indubitabil, plin de o prețiozitate desuetă, lăudat, încurajat, probabil, de rude și de foștii colegi rămași acasă, din ce în ce mai prezent prin televiziuni, se trezește alături de doi corifei, spune el: maestra Paula Iacob și un oarecare Marinescu, de care nimeni nu a auzit. Ce spune, slugarnic, de-a dreptul unsuros, junele avocat? Iată: Începe cu: ”Sînt fericit că sînt contemporan cu aceste două personalități contemporane ale culturii și dreptului românesc”( pentru a nu produce confuzii, trebuia să ne spună cui aparțin fiecare din cele două competențe) și apoi continuă cu: ”atunci cînd vorbești după maestra Paula Iacob și după domnul Marinescu, nu mai poți spune ceva nou, pentru că-ți fură ideile”. Dar tot el declară că nu se lasă învins și o dovedește, continuînd ideile maestrei: ”Doar educația de la părinți, de la școală și de la biserică nu pot fi furate”. Concluzia pare a fi că cei doi colegi de platou pot fura orice, în afară de educația părintească, cea din școală și cea religioasă. Iată că junele, fost student în teologie și apoi în drept, va da de belea cînd maestra își va reveni și va realiza spusele insului. X Și încheiem într-un registru de bună dispoziție: un medic ne cere să folosim „lentile de contract”! Halal!