UE a aprobat Acordul Brexit și Declarația politică vizând relațiile viitoare

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat duminică, în absența premierului Theresa May, acordul privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Șefii de state şi de guverne au dat undă verde atât acordului care stabileşte termenii „divorţului”, cât şi declaraţiei politice privind legăturile viitoare cu Londra.

”Este o zi tristă şi o tragedie”, a declarat preşedintele Comisiei Europene înaintea întâlnirii, în vreme ce preşedintele României spunea că este mulţumit de faptul că drepturile conaţionalilor din Marea Britanie vor fi protejate după Brexit.

Cel mai greu pas pentru premierul britanic Theresa May abia urmează-  luna viitoare, proiectul de acord Brexit va fi votat în Parlamentul de Londra, în condițiile în care, chiar dacă deține majoritatea în Parlament, premierul se confruntă cu o rebeliune în propriul său partid.

”Sunt convins că parlamentul britanic, un parlament inteligent, va ratifica acest acord”, a spus Jean Claude Juncker la finalul reuniunii.

Acordul trebuie ratificat nu doar de parlamentul de la Londra, ci și de parlamentele celor 27 state membre UE, înainte de finalul lunii martie 2019, când se va produce Brexit.

Și Parlamentul European trebuie să aprobe textul, lucru care, potrivit președintelui Antonio Tajani, se va petrece în ianuarie 2019. ”Vom vota acest acord, există o majoritate care dorește asta. E și un semnal pentru prietenii noștri din parlamentul de la Londra- este un acord bun pentru ambele părți”, a spus Antonio Tajani.

Dacă toate legislativele implicate în proces vor aproba acordul, atunci Marea Britanie va mai rămâne membră a Pieței unice și a Uniunii vamale, fără să fie reprezentată și fără vreo putere de decizie, pentru o perioadă de tranziție de 21 de luni, care începe după data de 29 martie 2019.

O prelungire a perioadei de tranziție, de până la unul sau doi ani, este stabilită pentru situația în care negocierile legate de relațiile viitoare dintre Marea Britanie și statele membre UE nu sunt încheiate înainte de decembrie 2020.

Liderii europeni au afirmat duminică, la unison, că odată aprobat la summitul extraordinar de la Bruxelles, textul acordului nu mai poate suferi nicio modificare.

Precizările președintelui Iohannis

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: ”Astăzi am finalizat negocierile, sau discuțiile, că nu au fost negocieri, într-un timp record. Consiliul în formatul UE27 a agreat proiectul de Acord de retragere, a aprobat Declarația politică referitoare la relațiile viitoare. Aceste două documente sunt extrem de importante. Acordul de retragere va putea fi folosit în cazul în care va fi aprobat în final de toate parlamentele implicate, pentru a clarifica aspectele în detaliu care țin de retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Un document care, și pentru noi, are o importanță mare fiindcă în acest document se stipulează, de exemplu, cum vor fi tratați românii în Marea Britanie, cum vor decurge chestiunile legate de cadrul financiar în care ne aflăm acum, până în 2020 și multe alte lucruri. Este un document foarte amplu, foarte bine elaborat, la care s-a lucrat un an și jumătate, au fost respectate foarte bine limitele sau mandatul impus de Consiliul European la vremea respectivă. Nu putem să considerăm, totuși, această zi o zi fericită. Evenimentul rămâne unul care cred că pe majoritatea ne întristează, dacă realizăm importanța, un mare stat membru pleacă și asta nu poate să fie o veste bună. Însă, dincolo de acest lucru, existența unui Acord ar face ca această despărțire să fie gestionabilă și să capete un fundament juridic foarte solid. Mai sunt pași de parcurs, următorul pas va fi aprobarea acestui Acord de retragere în Parlamentul britanic, după care, sigur, Consiliul Uniunii Europene trebuie să aprobe formal și Parlamentul European trebuie să îți dea votul asupra acestui Acord.”

Sesiune de întrebări și răspunsuri:

Jurnalist: În mod concret, pentru românii aflați în Marea Britanie ce se schimbă?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Pentru românii aflați în Marea Britanie nu se schimbă mare lucru. Dacă acest Acord intră în vigoare, el protejează românii și pe ceilalți europeni, care se află în Marea Britanie. Le sunt garantate toate drepturile pe care le-au obținut, nu numai atât, pot munci, pot studia, pot primi pensii de exemplu, asigurări de sănătate și așa mai departe. Deci lucrurile sunt clarificate foarte în detaliu și foarte bine. Noi am fost foarte preocupați de aceste chestiuni și am insistat cu succes până în această fază, să fie lămurite foarte bine aceste lucruri. Mai mult, noi am insistat și am obținut să fie clarificat în Declarația politică referitoare la relația viitoare să nu existe discriminări între membrii Uniunii Europene. De exemplu, să nu se introducă vize pentru românii care vor ulterior să călătorească în Marea Britanie și aceste lucruri au fost clarificate în sensul dorit de noi. Deci acest Acord este un acord pe care noi îl găsim potrivit, îl găsim bun și ne dorim să fie aprobat.

Jurnalist: Şi în cazul în care parlamentul de la Londra nu ratifică acest acord, ce se întâmplă?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Acum discutăm scenariul în care se aprobă acest Acord. Cu toţii ne-am străduit foarte mult, ştiţi că au fost multe întâlniri, multe discuții pe acest Acord, noi acum toţi lucrăm în scenariul în care va fi aprobat şi va merge mai departe. Este cel mai bun Acord posibil acesta şi merită să fie luat ca atare şi merită aprobat.

Jurnalist: În cazul în care se aprobă, este posibil ca acest dosar să fie finalizat pe președinția austriacă, şi nu sub președinția română a Consiliului Uniunii Europene. Corect?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu, eu vă garantez că în cazul în care va fi aprobat, va fi finalizat în preşedinţia română.

Jurnalist: Şi atunci vă întreb: suntem pregătiţi pentru asta? Că tot a fost o discuţie, la un moment dat spuneați că România nu e pregătită să preia această președinție…

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: La momentul în care am făcut acea afirmaţie aşa a fost. Şi cred că v-aţi dat seama că s-au schimbat unele lucruri de atunci. Am primit chiar în această dimineață, discutând cu doamna ambasador, cu alţi reprezentanți din Bruxelles că lucrurile se mişcă. Deci, avem șansa, şi asta am spus de atunci, avem încă şansa să…

Jurnalist: Ce înţelegeţi prin „lucrurile se mişcă”? Daţi-mi un exemplu.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Lucrurile se mişcă în domeniul pregătirii practice şi logistice. Deci noi rămăseserăm în urmă cu câteva chestiuni de logistică, de dotări, deci chestiuni care trebuie să funcționeze din prima zi şi mi s-a garantat că aceste lucruri care au rămas cumva nelămurite, majoritatea au fost deblocate de noul ministru şi lucrurile merg într-o direcție bună.

Jurnalist: Stați un pic, domnule Preşedinte, că nu e vorba că nu erau trei ordinatoare şi nu se deschidea lumina. Erau probleme mai grave. Victor Negrescu a acuzat guvernul de valori non-europene, anti-europene. Aşa să fie? Aţi avut același sentiment că guvernul Dăncilă este împotriva valorilor europene, mai degrabă?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu vreau să fac acum aprecieri asupra muncii lui Negrescu, dar e mult mai bine acum.

Jurnalist: Dumneavoastră, personal, în pregătirea acestei președinții aveți o implicare? Simțiți că trebuie să faceți ceva pentru ca lucrurile să meargă mai bine?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu numai că simt, fac. Toate întâlnirile și toate discuțiile pe care le am pentru această președinție, și sunt multe, credeți-mă, sunt mult mai multe decât se vede așa, direct, sunt discuții bune. Lumea înțelege că dorim să avem o președinție de succes, ne ajută, ne sprijină. Sigur, au preocupări după ce lucrurile au mers cum au mers, aparatul de aici a simțit că încă mai este de lucru până când funcționează, dar sunt realmente mai optimist acum decât am fost acum câteva săptămâni.

Jurnalist: Cei de aici au transmis și un mesaj de împăcare să spunem, către România, între Președinție și executiv, tot timpul au făcut apel la ceea ce înseamnă o bună comunicare. Credeți că este posibil acest lucru, domnule Președinte?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu numai că este posibil, este un fapt.

Jurnalist: Ați început să comunicați, deci?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Eu am divergențe în foarte multe domenii cu guvernul nostru, dar nu în domeniul afacerilor europene și nu în pregătirea președinției române pentru Consiliul Uniunii Europene. Trebuie să înțelegem cu toții că una este lupta politică internă, cu totul alta este președinția pe care dorim să o avem ca una de succes, a Consiliului Uniunii Europene, și lucrurile s-au înțeles bine. Deci, încă o dată, noi colaborăm pentru Președinție și ne vom prezenta bine, nu este aceasta o problemă. Deci, eu nu am de gând să transfer divergențele din politica internă în Președinție și nu cred că există astfel de preocupări nici de partea guvernamentală.

Jurnalist: Și atunci ce a fost acea poveste cu Finlanda, domnule Președinte?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: O poveste de presă. Suna interesant.

Jurnalist: Atât?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Atât.

Jurnalist: Dar mă rog, ideea rămâne….

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu rămâne.

Jurnalist: Nu… noi întrebam…

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Știți probabil că în Consiliu stau lângă premierul finlandez, deci în dreapta mea stă premierul finlandez, și astăzi i-am garantat că nu va primi Președinția de la 1 ianuarie și am râs amândoi și el a acceptat. Deci lucrurile nu au niciun fundament real.

Jurnalist: Și atunci de unde acea declarație. L-ați întrebat de ce a făcut acea declarație?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: A fost o declarație inițiată tot de cineva din jurnalismul finlandez. O chestiune teoretică care a adus la o atenție un pic mărită, dar fără să existe un fundament real pentru așa ceva.

Jurnalist: O gafă diplomatică a finlandezilor?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu aș spune așa ceva. Sunt prietenii noștri și vom merge împreună mai departe.

Jurnalist: Lăsând la o parte aceste speculații, totuși, România va avea de făcut bugetul 2019, care nu a fost făcut și care probabil nici nu va fi, bugetul 2021-2027, Brexit, nu se ocupă de alegerile europene, dar ele vin să îngreuneze anumite dosare… E România în stare, lăsând la o parte oamenii tehnici de la Bruxelles, care știm că sunt excelenți, să se mobilizeze și să coordoneze? Să ne gândim numai la MFF cât va fi de complicat, în condiții de post-Brexit, de migrație, de răutate și de naționalism. Poate România coordona negocierea unui buget de mai multe miliarde de Euro?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cu siguranță că putem să facem asta, însă să nu rămână cineva cu impresia că tot ce se întâmplă într-o președinție a Consiliului ține numai de acel stat care are președinția. Este o președinție care are majoritatea aspectelor de tip tehnic, deci dacă se întrunește Consiliul într-un format oarecare de miniștri, cineva trebuie să stea în față și să spună care este ordinea de zi și ce se discută, și, sigur, să conducă discuțiile, dar nu are mai mult decât votul propriu. Se lucrează colegial în toate formatele Uniunii și fiecare are votul lui. Dar, sigur, trebuie să avem peste tot oameni care sunt pregătiți să conducă aceste discuții, să conducă aceste formate, să știe despre ce este vorba și, sigur, da, în măsura în care este un interes clar românesc să-l expună, nu să-l impună. În aceste formate nu se poate lucra prin impunere, se poate lucra doar prin expunere și convingere și avem oameni buni în domeniile relevante și putem să facem acest lucru.

Jurnalist: De aici mergeți la Paris. Ai văzut violențele de stradă de acolo?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu, dar o să le vad, cum se spune, first hand, probabil.

Jurnalist: Au existat și intervenții ale polițiștilor, jandarmilor, tunuri cu apă puse pe cei care protestau. Vă așteptați la o reacție la nivel european, așa cum a fost în cazul României?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Știți bine că eu nu comentez ce fac alții în politica lor internă și de securitate internă, așa că nici să nu vă așteptați să comentez aceste lucruri. Fiecare cu abordarea lui. Eu sunt cu abordarea mea și voi comenta ce facem noi în România pentru România. Iar dacă merg în Franța nu o să auziți niciun comentariu din partea mea care se referă la ceea ce fac francezii în țara lor.

Citiți și:

4 demisii din cabinetul May după aprobarea acordului Brexit

Acordul Brexit – aprobat de guvernul britanic: problemele și soluțiile acestora

Miniştrii afacerilor europene din UE27, undă verde proiectului de acord cu Londra

Sursa: cursdeguvernare.roAdministrația Prezidențială

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.