UE, mai dependentă ca niciodată de gazul rusesc. Rusia intră pe piața LNG
In ciuda repetatelor angajamente că dependența de Moscova va fi redusă, Europa se bazează mai mult ca niciodată de gazul rusesc și nu există indicii că situația se va schimba prea curând.
Potrivit Euractiv, gigantul rus Gazprom a anunțat la începutul lunii ianuarie că a livrat cantități-record spre Europa și Turcia în 2017, în total 193,9 miliarde metri cubi- cu 8% peste precedentul record înregistrat în 2016.
Cifrele reprezintă mai mult decât un succes economic pentru Gazprom, activitatea de export fiind principala sursă de profit a companiei, marcând un succes politic într-o perioadă în care relațiile diplomatice dintre Rusia și UE sunt la cel mai scăzut nivel de la perioada Războiului Rece.
”Cifrele anunțate arată o cerere în creștere a statelor europene, dar și garanția livrărilor în cantitatea solicitată”, a comentat șeful Gazprom, Alexei Miller.
Potrivit Euractiv, livrările de gaz rusesc către Germania și Austria au atins în 2017 maxime istorice, iar exporturile către Franța s-au majorat cu 6,7% față de 2016.
Bruxelles-ul a stabilit ținte pentru diversificarea surselor de energie după o serie de dispute și crize energetice între Ucraina și Rusia care au afectat livrările de gaze către Europa. Cu toate acestea, procentul de gaz rusesc livrat în Europa continuă să crească, ajungând în acest moment la o treime din totalul consumului de gaze din UE.
Articol integral pe cursdeguvernare.ro