Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Un nou set de măsuri de sprijin pentru Compania Națională a Uraniului S.A.

Publicat: vineri, 26 mai 2017

Compania Națională a Uraniului S.A. va beneficia de un ajutor de stat de  restructurare, în condițiile autorizării de către Comisia Europeană și în baza Planului de restructurare elaborat de companie și avizat de Ministerul Energiei, acționar unic al CNU.

Decizia a fost stabilită astăzi printr-un Memorandum adoptat de Guvern și are scopul să redreseze activitatea economică a companiei.

Planul de restructurare al CNU urmărește eficientizarea activității companiei într-o perioadă de 5 ani. Documentul cuprinde o serie de măsuri strategice, investiționale, operaționale și financiare, complementare programelor finanțate prin intermediul programelor finanțate de Uniunea Europeană. Costurile necesare implementării Programului de restructurare este de aproximativ 941 de milioane de lei, din care 440,8 milioane reprezintă ajutorul de restructurare.

Instrumentele de acordare a ajutorului de stat vor fi:

  • Ajutorul de stat de salvare, care devine parte componentă a ajutorului de restructurare (ajutorul de stat în sumă de 62 milioane de lei aprobat în ședința de Guvern din 5 octombrie 2016 prin OUG 65/2016);
  • Subvenție pentru costul de producție și pentru realizarea investițiilor prevăzute în Planul de restructurare;
  • Conversia în acțiuni deținute de statul român a unor creanțe bugetare și scutirea la plata unor creanțe bugetare.

Perioada de valabilitate a acordării măsurilor de ajutor de stat de restructurare este 2016-2021. Plata ajutorului de stat de restructurare se va realiza în tranșe, în perioada 2017-2022 și va face obiectul unei corecții anuale, pe baza costurilor și veniturilor efective înregistrate de companie.

Ajutorul de stat pentru restructurare se va acorda de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Energiei. Acordarea ajutorului de stat este condiționată de punerea în aplicare a Planului de restructurare, ce urmează să fie trimis spre aprobare Comisiei Europene.

Sursa: gov.ro

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=81225

Publicat de la data mai 26 2017. Categorii Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

7 decembrie 2019, 9:55
 

VSV
Ceaţă
-3°C
4 km/h
Perceput de temperatură: -4°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 4 km/h VSV
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:38
Apus: 16:36
Prognoza 8 decembrie 2019
Zi
 

SV
Predominant însorit
7°C
Vânt: 0 km/h SV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 2
Noapte
 

SV
Nori intermitenti
-1°C
Vânt: 4 km/h SV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 2
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 07-12-2019 Ora : 2 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 02:00 si 08:00 In zona : Județul Cluj: zona joasă; Se vor semnala : ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 07-12-2019 Ora : 2 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 02:00 si 08:00 In zona : Județul Alba: Alba Iulia, Sebeș, Vințu de Jos, Pianu, Șibot, Săliștea, Blandiana;Județul Alba: zona joasă;Județul Covasna: Sfântu Gheorghe, Baraolt, Ozun, Brăduț, Bățani, Vâlcele, Belin, Dobârlău, Hăghig, Vârghiș, Bixad, Ilieni, Aita Mare, Chichiș;Județul Braşov: […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 06-12-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 23:00 si 05:00 In zona : Județul Gorj: Târgu Jiu, Rovinari, Bumbești-Jiu, Turceni, Bâlteni, Bălești, Plopșoru, Țânțăreni, Țicleni, Drăguțești, Scoarța, Turburea, Aninoasa, Fărcășești, Negomir, Dănești, Borăscu, Urdari, Stănești, Brănești, Săulești, Drăgotești, Telești, Ionești, Bălănești, Turcinești, Câlnic, Schela, Lelești, Arcani;Județul […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 06-12-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 4 Intre orele : 23:00 si 05:00 In zona : Județul Ialomiţa;Județul Prahova: zona joasă;Județul Călăraşi;Județul Giurgiu;Județul Teleorman; Se vor semnala : ceață care reduce vizibilitatea local sub 200 m și izolat sub 50 m

Loto

Horoscop

  • 246.934 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team