Un pas important în modernizarea Cinematografului Favorit din Sectorul 6
Primăria Sectorului 6, prin Direcția Generală Investiții, a lansat în sistemul electronic de achiziții publice (SEAP) anunțul de participare la licitația pentru atribuirea contractului “Consolidare, extindere și modernizare Cinematograf Favorit – Centru Cultural European”, Sector 6 – Municipiul București.
După ani de zile în care demersurile necesare modernizării acestui spațiu au fost întârziate, publicarea acestui anunț este un pas major al transformării fostului Cinematograf Favorit într-un adevărat centru cultural. Noul spațiu va fi dedicat tuturor bucureștenilor, fiind mai mult decât un simplu cinematograf. Proiectul este gândit în scopul dezvoltării aptitudinilor creatoare și valorificării unei relații directe între mijloace artistice diferite, fie că vorbim de meșteșuguri, expoziții sau activități didactice.
“Ne referim aici la un proiect de mare interes atât pentru locuitorii Sectorului 6, cât și pentru toți bucureștenii. Modernizarea Cinematografului Favorit a fost stabilită încă de la preluarea mandatului drept prioritate a acestei administrații. După multe dezbateri publice cu cetățenii și cu grupurile de interes din societatea civilă, după discuții în comisii și în ședințele Consiliului Local Sector 6, am refăcut și aprobat proiectul modernizării acestui cinematograf. Astăzi putem afirma că am intrat în linie dreaptă cu proiectul de amenajare al acestui centru multicultural de nivel european”, a spus primarul Gabriel Mutu.
O serie de reprezentanți ai societății civile au anunțat la finalul lunii Septembrie că proiectul Favorit se află în faza de validare de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (A.N.A.P.) : “Suntem în grafic! Etapele de punere în practică a proiectului Favorit, stabilite de către grupul nostru cu primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, cu factorii responsabili din primărie și cu arhitectul proiectului au fost realizate, până acum, la termenele stabilite! În august, primăria a făcut demersuri pentru începerea procedurii de licitație în vederea alegerii constructorului”, au scris pe o rețea de socializare reprezentanții Grupului Inițiativa Favorit.
Potrivit anunțului publicat, valoarea estimată a contractului este de 48.663.300 de lei, suma fiind suportată din fonduri comunitare. Constructorii sunt așteptați să depună oferte până la 11 decembrie 2017, orele 16:00, iar lucrările sunt programate să fie încheiate într-un interval de 36 de luni de la data atribuirii contractului. Data limită de evaluare a ofertelor este 8 ianuarie 2018, orele 18:00.