Unsprezece victime în urma alunecărilor de pământ din Indonesia
Cel puțin unsprezece persoane și-au pierdut viața în urma alunecărilor de pământ și inundațiilor declanșate de ploile torențiale care au afectat provincia Papua, din estul Indonesiei.
Două persoane sunt date dispărute după ce alunecări de pământ au lovit trei locații din orașul Jayapura, capitala provinciei Papua, a anunțat Sutopo Purwo Nugroho, purtător de cuvânt al agenției naționale pentru situații de urgență.
Mai mult de 50 de case au fost avariate în urma alunecărilor de pământ și inundațiilor cauzate de ploile începute în noaptea de sâmbătă.
Trei râuri și-au ieșit din matcă, provocând inundații în oraș.