”Valea Șardului”, o arie protejată mutată de autorități la 20 de kilometri de locul unde se află

Autoritățile de la București au mutat acum șase ani, pe hârtie, o arie protejată cu 20 de kilometri mai departe de locul unde aceasta exista de fapt, din motive numai de ele știute. Ani de zile au protestat botaniștii și ecologiștii, ba chiar și autoritățile locale afectate, fără rezultat. Abia anul trecut greșeala a fost reparată. Între timp însă, adevărata zonă ce trebuia protejată a fost “modernizată” de autorități, fiind parțial distrusă. Iată mai jos povestea Văii Șardului, o arie protejată mutată aiurea de “experții” din Ministerul Mediului.

Laleaua pestriță

Tibor Csaba Vizauer e unul din membrii echipei care a descoperit lalele pestrițe pe teritoriul administrativ al localitatății Șardu, o premieră la acel moment pentru județul Cluj:Deși nu mi-amintesc foarte exact, dar pot să afirm că primul contact cu Șardu a apărut în cadrul discuțiilor purtate ocazional cu colegi botaniști la diferite întâlniri, cândva la începutul anilor 2000. Csergő Anamaria și Frink József, ambii doctoranzi în perioada respectivă lucrau în Grădina Botanică Alexandru Borza din Cluj-Napoca. Ei știau de această locație din bibliografia botanică ca și o zonă unde se găsesc narcise, specii protejate. Vizitând zona au descoperit aici prezența unei populații de lalea pestriță (Fritillaria meleagris), singura cunoscută din județul Cluj cel puțin în perioada respectivă. În anii 2000-2003 au studiat structura populației de lalea pestriță în trei tipuri de asociații vegetale identificate aici, rezultatele fiind publicate în 2003 în Contribuții Botanice, revista de specialitate a instituției menționate”.

De câțiva ani începuse să se facă simțită presiunea antropică asupra zonei: ”În primăvara anului 2003 botaniștii care au cercetat zona au observat că în întregul complex de mlaştini eutrofe şi mezotrofe din bazinul superior al văii Şard, întinsă pe mai multe zeci de hectare, s-au demarat lucrări de desecări şi de captare a izvoarelor.Aceste lucrări, datorită sistării şi drenării prin canale artificiale a sursei de apă ce asigură nivelul ridicat al apei freatice necesare menţinerii înmlăştinirilor, au pus în pericol cele mai valoroase elemente conservative din zonă, și anume habitatele umede respectiv speciile protejate din ele. În documentația întocmită pentru conservarea habitatului speciei Fritillaria meleagris, am solicitat sistarea imediată a acestor activități. O altă ameninţare observată tot la începutul anilor 2000 a fost reprezentată de practicarea păşunatului cu vite, care mai ales prin tasarea terenului şi a solului mlăştinos exercită un efect negativ asupra bulbilor aflaţi la adâncimi superficiale în sol. Această practică probabil a fost doar ocazională sau de durată scurtă; în urma ieșirilor pe teren din următorii ani nu am observat prezența animalelor domestice pe pajiștile umede, doar câte un cal la marginea drumului de acces. Aspectul vegetației ierboase a rămas aproape nealterată de-a lungul anilor, ceea ce sugerează faptul că aici nu s-a pășunat, sau cel puțin nu s-a practicat un suprapășunat devastator”, observa la acel moment Tibor Csaba.

integral pe site-ul România Curată

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.