Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Vânzările din industria muzicală au crescut cu 9,7% la nivel global

Publicat: marți, 02 aprilie 2019

 

„Ne amintim cu toţii de anii precedenţi, acum câţiva ani, era jale mare, aveam doar cifre dezastruoase de anunţat”, a declarat directoarea Federaţiei Internaţionale a Industriei Fonografice (IFPI), Frances Moore, cu ocazia prezentării raportului anual al organizaţiei, la Londra.

 

„După al patrulea an de creştere, cred că putem fi mai optimişti de acum înainte”, a adăugat aceasta.

 

În total, vânzările de muzică în anul care a trecut au atins 19,1 miliarde de dolari (17,05 miliarde de euro). În spatele acestei cifre se află două dinamici opuse: piaţa de streaming (abonamente şi publicitate), aflată în plină expansiune, a înregistrat o creştere de 34% şi a atins 8,9 miliarde de dolari (7,9 miliarde euro) cifră de afaceri, ceea ce a permis compensarea, în mare măsură, a scăderii descărcărilor contra-cost (-21,2%) şi, mai ales, a vânzărilor fizice (-10,1%).

 

Aceste evoluţii prelungesc reconfigurarea industriei muzicale, care nu-şi trage decât un sfert din venituri din vânzările fizice, aproape cu jumătate mai puţin decât din streaming (47%). Urmează apoi spectacolele şi concertele (14%), precum şi descărcările (12%).

 

În ciuda ponderii crescute a platformelor unde se poate asculta muzică legal, pirateria este departe de a fi un fenomen dispărut. „Acesta reprezintă 120 de milioane de utilizatori unici pe lună”, a precizat Frances Moore pentru AFP. „Prin intermediul pirateriei se descarcă şi se intră în posesia muzicii pornind de la platformele de streaming. Sunt discografii întregi disponibile prin alte forme de descărcare cum ar fi torenţii, a spus aceasta, cu regret.

 

La nivel regional, apar discrepanţe foarte importante: în America de Nord, unde tranziţia de la formatele fizice la cele digitale este într-un stadiu avansat, vânzările au crescut cu 14% în 2018, comparativ cu doar 0,1% în Europa. Piaţa cea mai dinamică rămâne, ca şi anul trecut, America Latină cu o creştere de 16,8%.

 

În fruntea topurilor realizate de IFPI, se află artista cubanezo-mexicană-americană Camila Cabello, rapperul canadian Drake şi cântăreţul pop britanic Ed Sheeran, la capitolul vânzare de single-uri. În ceea ce priveşte albumele, coloana sonoră originală a filmului The Greatest Showman , trupa de băieţi sud-coreeană BTS şi artista americană Lady Gaga ocupă primele poziţii. Albumul postum al lui Johnny Hallyday, Mon pays c est l amour , s-a clasat pe poziţia a cincea, cu 1,7 milioane de exemplare.

 

Vinilul, format preferat de pasionaţi, îşi confirmă revenirea cu vânzări în creştere pentru al 13-lea an consecutiv (+6%). Acesta reprezintă, în prezent, 3,6% din cifra de afaceri totală a industriei muzicale.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=109639

Zona comentariilor

Meteo în țară

20 iunie 2019, 19:44
 

SE
Precipitaţii
21°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 21°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 77%
Vânt: 7 km/h SE
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:31
Apus: 21:03
Prognoza 21 iunie 2019
Zi
 

NNE
Parţial însorit cu furtună
31°C
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

NV
Predominant senin
19°C
Vânt: 0 km/h NV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 20-06-2019 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textelor; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor; Mesaj : ACTUALIZAREINFORMARE METEOROLOGICĂInterval de valabilitate: 20 iunie, ora 10 – 21 iunie, ora 23Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică              Instabilitatea atmosferică va […]

Loto

Horoscop

  • 215.891 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team