Vedetă și în Diaspora

Stabilită de cinci decenii în Germania, cunoscuta interpretă de muzică ușoară Pompilia Stoian poartă mereu în suflet amintiri ale tinereții petrecute la București, când locuia pe micuța stradă Educației și era elevă premiantă la Liceul ”Dimitrie Cantemir”, cu prezențe la Olimpiadele școlare, dar și în echipa de volei, campioană de junioare.

În timpul studenției la Universitatea din Capitală a frecventat cursurile cercului de muzică ușoară condus de compozitoarea Camelia Dăscălescu la Casa de cultură a studenților și a devenit rapid o mare vedetă a genului, cu șlagăre semnate de Radu Șerban (celebrul ”Prieten drag”) sau Paul Urmuzescu (”La anii mei”, ”Prima chemare”).

În Germania și-a continuat activitatea muzicală, a editat discuri și susține și astăzi concerte din repertoriul internațional, grație faptului că vorbește perfect engleza, franceza, spaniola, italiana, înafară firește de română și germană!

Pe 22 iulie în orașul în care locuiește, Braunschweig, s-au sărbătorit 25 de ani de la înființarea Asociației pentru limba și cultura italiană, în cadrul căreia Pompilia Stoian ocupă un loc important, fiind prezentă în prezidiu, așa cum se poate vedea în imaginea alăturată.

A fost, ne spune ea, o perioadă bogată în evenimente, cu lecturi maraton, cursuri de limbă, reprezentații muzicale, călătorii în Italia. Pe când o asemenea asociație și pentru cultura română?

    Octavian URSULESCU

    
 
 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.