Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Venezuela: Nicolas Maduro ales preşedinte după un scrutin contestat în ţară şi peste hotare

Nicolas Maduro a fost reales duminică preşedinte al Venezuelei, informează Reuters, din sursă oficială. Procesul electoral a fost contestat atât în ţară, cât şi pe plan extern, transmit agenţiile de presă internaţionale.

Potrivit comisiei electorale naţionale, prezenţa la urne a fost de 46,1%, faţă de 80% la precedentele alegeri prezidenţiale, din 2015. De data aceasta, principalele forţe de opoziţie au făcut apel la boicot.

Datele oficiale anunţate de comisie arată că Maduro a obţinut 5,8 milioane de voturi, iar cel mai bine plasat adversar, Henri Falcon, 1,8 milioane; pe liste erau înscrişi aproximativ 20,5 milioane de alegători.

Atât Falcon, cât şi un alt candidat, pastorul Javier Bertucci, au afirmat că nu recunosc rezultatele, deoarece au avut loc numeroase nereguli. Printre altele, în apropierea unor secţii de votare au fost amplasate circa 13.000 de standuri pro-guvernamentale. Cu scopul de a creşte participarea la vot – şi implicit legitimitatea alegerii lui Maduro – multe secţii şi-au prelungit programul după ora oficială de închidere.

Preşedinta Consiliului Electoral Naţional, Tibisay Lucena, a susţinut că nu au existat decât reclamaţii sporadice privind unele nereguli, iar Maduro a declarat presei că autoritatea electorală a fost în măsură să ţină sub control astfel de incidente.

Nicolas Maduro a ajuns preşedinte în 2013, fără a fi ales, după moartea predecesorului său, Hugo Chavez, şi se proclamă continuator al doctrinei socialist-populiste cunoscute sub numele de „chavism”. A fost ales printr-un scrutin extraordinar în 2015, iar în urma scrutinului de duminică, va dispune de un nou mandat prezidenţial, de data aceasta de 6 ani, începând din ianuarie 2019.

Pe plan internaţional, Statele Unite şi grupul de la Lima – o alianţă de 14 state din America Latină şi Caraibe – au anunţat dinainte că nu recunosc scrutinul, deoarece este nedemocratic; opoziţia venezueleană nu a avut posibilitatea de a înscrie un candidat unic cu şanse reale, din cauza termenului prea scurt în care au fost organizate alegerile anticipate.

Vineri, SUA au anunţat noi sancţiuni împotriva unor oficiali ai regimului de la Caracas, iar duminică, secretarul de stat american, Mike Pompeo, şi adjunctul acestuia, John Sullivan, au respins din nou legitimitatea procesului electoral. Pompeo a scris în reţeaua Twitter că „alegerile frauduloase nu rezolvă nimic”, iar Sullivan a declarat la Buenos Aires, înaintea unei reuniuni a G20, că se vor discuta şi alte sancţiuni, posibil în domeniul petrolier, însă acestea trebuie să afecteze doar oficialii, nu şi poporul venezuelean.

 

Sursa: AGERPRES

Foto: cnbc.com

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=97854

Publicat de la data mai 21 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

21 iunie 2018, 11:37
 

V
Parţial însorit
23°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 27°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 73%
Vânt: 7 km/h V
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 9
Răsarit: 5:31
Apus: 21:04
Prognoza 22 iunie 2018
Zi
 

VSV
Parţial însorit cu furtună
32°C
Vânt: 7 km/h VSV
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

VSV
Predominant înnourat cu furtună
16°C
Vânt: 7 km/h VSV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 21-06-2018 Ora : 8 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 08:00 si 09:30 In zona : Județul Ialomiţa: Ciochina, Axintele, Sălcioara, Andrășești, Albești, Buești;Județul Giurgiu: Mihăilești, Călugăreni, Ghimpați, Izvoarele, Buturugeni, Letca Nouă, Singureni, Răsuceni, Clejani, Toporu, Iepurești, Schitu, Bulbucata, Stoenești;Județul Teleorman: Videle, Botoroaga, Drăgănești-Vlașca, Mârzănești, Mereni, Vitănești, Moșteni, Bujoreni, […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 21-06-2018 Ora : 7 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 07:40 si 08:40 In zona : Mun. Bucureşti; Se vor semnala : averse ce vor cumula 15 - 20 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului,

Loto

Horoscop

  • 107.357 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team