Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Verificarea concediilor medicale, eşec răsunător

Publicat: miercuri, 24 aprilie 2013

Concediile medicale sunt foarte populare printre români. Şi asta pentru că nu au avut niciun efect condiţiile impuse acum trei ani pentru verificarea „bolnavilor închipuiţi”.

În 2010, ministrul de atunci al Sănătăţii, Cseke Attila, a impus vizite cu poliţia la domiciliu, însă de atunci până acum au fost efectuate doar 134 de verificări.

Anul trecut s-au întregistrat peste 3,1 milioane de concedii medicale pentru 4,3 milioane de salariați. Românii au stat acasă, în total, peste 21 de milioane de zile, iar costurile acestor concedii au fost de peste un miliard de lei.

În 2009, concediile au însumat aproximativ 923 de milioane de lei, ceea ce înseamnă dublarea cheltuielilor față de 2006, de exemplu, când s-au plătit 482 de milioane de lei.

În Timiș, în primele trei luni ale acestui an, au fost acordate 4.000 de concedii medicale și au fost depuse nouă sesizări de către angajatori care nu au crezut că salariații lor sunt cu adevărat bolnavi.

În urma acestora, au fosr demarate două controale la domiciliile angajaților, însă suspiciunile s-au dovedit a fi nefondate.

Sursa: Digi24

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=5356

Publicat de la data apr. 24 2013. Categorii SĂNĂTATE.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 august 2019, 3:00
 

N
Senin
16°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 17°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 72%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 6:22
Apus: 20:17
Prognoza 19 august 2019
Zi
 

NE
Predominant însorit
32°C
Vânt: 7 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

ENE
Parţial înnourat
16°C
Vânt: 4 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 224.701 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team
Gay Cams Livejasmin.com Wpadvanced Newspaper Theme