Viața și fericirea noastră!!! (31)

Continuăm ciclul de întrebări și răspunsuri pe o temă complexă și delicată, inepuizabilă ai zice, prin viața și fericirea noastră.

Ce valoare are timpul în viața noastră, tati?

Ei, fata tatii, trebuie să fii sigură că timpul, și nimeni altul, va decide pe cine întâlnești în viață, apoi inima ta va decide pe cine vrei alături de tine și de ce tocmai acea persoană, ca apoi, în funcție de comportamentul tău, dar și al persoanei alese, vei decide cine va rămâne cu adevărat în viața ta. Să știi, draga mea, că nici o zi pe care o ai ca dar de la bunul Dumnezeu nu seamănă cu alta, dar cu certitudine va exista ceva frumos în fiecare nouă zi din existența ta.

Tată, când sau cum te poți declara învingător în viață?

Cred, iubita, fără teamă de a greși, că poți fi un învingător în orice acțiune, mai grea sau mai ușoară, dacă vei ține cont de 3 (trei) reguli simple în viață.

Prima regulă – nu poți obține ceva dacă nu lupți pentru acel lucru. Cu cât ești mai insistent și mai dedicat scopului propus, cu atât mai repede vei ajunge la rezultatul dorit. Altfel nu vei cunoaște bucuria împlinirii dorințelor tale.

A doua regulă – trebuie să știi că nu există ființă umană care să cunoască totul despre viață. Este arhicunoscută axioma omul cât trăiește, învață. De aceea, atunci când dorești un anumit lucru despre care nu știi foarte multe, ca să fii sigură de reușită, informează-te, documentează-te, dar mai ales întreabă, că nu e nicio rușine!

A treia regulă, simplă dar definitorie pentru viața ta, este necesitatea, absolut obligatorie, de a merge mereu și mereu înainte, indiferent cât de greu îți va fi. Altfel vei rămâne permanent în același loc, blocată în timp și spațiu.

Există pe lume atâtea destine ratate, de neinvidiat, ale unora care au trăit toată viața lor o existență plată. S-au născut, au crescut și au trăit toată viața lor într-un spațiu restrâns, cum ar fi un sat cu câțiva locuitori, plecând în final la cele veșnice, fără să fi făcut ceva, fără să fi părăsit locurile natale, fără să cunoască complexitatea lumii în care trăim noi toți.

Și îți mai spun ceva fetiță dragă: sigur tu trebuie să știi că oamenii niciodată nu te vor urî pentru că ai făcut ceva rău, care i-a deranjat (cel mult vor dori să se răzbune!), ci o vor face, de fiecare dată, pentru că ai realizat ceva mai bun decât ei, lucruri pe care, cu siguranță, ar fi putut să le facă și ei dar nu le-au făcut.

Tudor Arghezi a creionat excelent această realitate în poezia CUIUL: “… dragul meu, așa cui făceam și eu, poate chiar mai dichisit, însă vezi, nu m-am gândit”.

Crede-mă că eu, tatăl tău, am cunoscut, acest sentiment de ură din partea colegilor mei de breaslă, marinari, atunci când am plecat cu vaporul în lumea liberă, de parcă ei, dacă voiau să o facă, nu o puteau face. Așa se manifestă invidia și ura la oameni.

Atunci te-aș întreba tati, mai există cale de vindecare pentru corpul omului, mintea lui, inima lui, sufletul și spiritul lui. Ți-aș spune, fata tatii, că omul poate să se bucure de un corp sănătos printr-un stil de viață echilibrat, liniștit, fără stres, fără epuizare, știut fiind faptul că orice este excesiv de mult în viață, strică.

Dacă muncești mult, dacă mănânci abundent, dacă bei peste măsură și ai o viață sexuală în dezmăț, toate la un loc nu fac altceva decât să te dezechilibreze. Corpul se vindecă prin joaca cu viața. Poate de aceea se spune că, în fiecare adult “stă cuibărit copilul care a fost cândva”!

Mintea se vindecă prin bună dispoziție, printr-o permanentă stare de bine și desigur, prin râs, considerat elixirul tinereții. Inima se vindecă dintotdeauna prin iubire.

Însuși Domnul nostru, Isus Cristos, ne îndeamnă să iubim aproapele, dar și dușmanii, căci de fapt prin iubirea pe care o dăruim noi suntem primii care ne vom vindeca sufletul. Iar spiritul tău se vindecă printr-o înțelegere cu tine însuți, o pace cu tine și sufletul tău prin credință și, desigur, având cât mai multe bucurii, care vor da acea stare de bine psihicului tău. (Va urma)

Prof.univ.dr. Florentin SCALEȚCHI

 

    
 
 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.