Viața și fericirea noastră (XXIV)

Draga tatii, Rebecca, viața, mi-a dat multe lecții, unele bune, altele dure, care m-au prăbușit și m-au pus la încercări, fără limite pentru psihicul și fizicul meu în calitate de deținut politic în era comunistă, precum două condamnări la moarte și scoaterea tot de două ori în fața plutonului de execuție. Dar m-a și învățat o groază de alte lucruri, care mi-au pavoazat drumul sinuos și de loc ușor al propriei mele vieți. Încerc să te fac să înțelegi că orice sfat îți poate fi de folos, la un moment dat pe traseul propriei tale vieți.

Primul lucru și probabil cel mai important este, ca tu, fata mea, e bine să înveți din greșelile altora, și nu ale tale; căci, tu personal nu ai timp să le trăiești pe toate. Ce m-a învățat viața și trebuie și tu să înveți este că atunci când orgoliul strălucește prea tare orice înțelepciune poate să fie întunecată căci lipsa de înțelepciune dă dovadă de multă prostie.

Ce m-a mai învățat însă viața, și e o lecție și pentru tine, iubita mea copilă, e că dacă vrei să faci ceva și să întreprinzi mereu o faptă, totdeauna vei găsi o cale, mai ușoară sau mai grea, dar o vei face. Dacă nu, cu siguranță vei găsi o scuză, tot așa cum orice întrebare, are totdeauna un răspuns bun sau rău. Sigur, viața pe mine m-a învățat, că atunci când Bunul Dumnezeu mi-a dat fericirea de a te avea pe tine ca și copilul meu, nu ai apărut ca să te alături numărului de populație al planetei ci ca să simțim cu toții, noi, familia ta, în special, dar și toți cei care te înconjoară, că microscara la care trăiești este racordată macrocasmului vostru.

Eu, ca părinte, am datoria să îți dau ție, copilul meu, și rădăcini și aripi. Rădăcini, ca să nu uiți niciodată care îți e familia ta, părinții și casa ta, și aripi, cu care să zbori, dar să nu cumva să uiți unde este Cerul. Ca tată de copil le-aș indica tuturor părinților adevărați din lumea asta ca înainte să-i ceară Bunului Dumnezeu ceva pentru sine cere pentru copiii tăi printr-o rugăciune precum: Doamne, înainte de a mă privi pe mine, întoarce-și privirea către copilul meu. Înainte de a mă iubi pe mine, iubește-l pe el. Trimite-i aripi să se ridice deasupra răutății lor. Dă-i curaj să-și îndeplinească visele și oriunde l-ar duce pași vieții, mergi alături de el! Tatăl tău, dintr-o experiență de viață simpla, a înțeles ce este aia fericirea. E de ajuns, fata tatii, să privești în ochii unui bolnav cu o patologie foarte grea, precum cancer sau mai mare, COVID-19, boala și pandemia secolului, atunci când, îl ajuți cu tratament și medicamente și îl asiguri că urmează să fie bine. Sau privește o bătrână sau bătrân, la intrarea într-un cimitir, care așteaptă o porție de mâncare, parcă ar cerși-o, și cum îți mulțumește când o primește. Așa arată fericirea, fetița mea.

Să nu uiți fata tatii, că dacă oamenii din jur pot fi răi, violenți, irascibili, egoiști, invidioși, detașează-te de ei, îndepărtează-te căci, tu trebuie să-ți trăiești liniștită și frumos propria ta viață. Toți acești indivizi asociali au o problemă gravă de viață, deși ei sunt tentați tot timpul să arate pumnul, uită că pot fi învinși chiar de ei propria lor atitudine. Tocmai de aceea, se spune că oamenii frumoși, așa cum ești tu, nu apar așa, pur și simplu, ci devin frumoși pentru că permit vieții să sfătuiască altfel încât să poată răspândi peste tot iubire, bunătate și lumină. (Va urma)

Prof. Univ. Dr. Florentin SCALEȚCHI

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.