Viața și fericirea noastră!
Pentru fiecare om viaţa este un dar primit de la bunul Dumnezeu, pentru care avem datoria să îi mulţumim în fiecare zi, atât cât ne este dat să trăim!
Indiferent de durata ei, viaţa este mult prea scurtă pentru a ne irosi timpul lângă persoane care ne displac, ori să trăim nefericiţi în zone sau în spaţii din lumea asta mare şi plină de necunoscut!
Pe parcursul vieţii, oamenii, oricât de inteligenţi ar fi, ba chiar să preusupunem că unii sunt genii, nu pot şti totul şi nici nu pot avea tot ce îşi doresc.
Întotdeauna vor exista priorităţi în funcţie de ce-ţi doreşti cu ardoare şi, ca să realizezi ceva, trebuie să renunţi la altceva. La fel cum niciodată nu-i poţi mulţumi pe toţi sau să fii pe placul tuturor.
Viaţa noastră ţine, inevitabil, de menirea nostră, care ne va dirija spre locul şi spre oamenii care ne sunt destinaţi.
Nu uitaţi! Întâlnirile dintre oameni nu sunt întâmplătoare. Tot ce urmează să se întâmple cu noi doar bunul Dumnezeu ştie, în timp ce noi avem datoria sacră, creştinească, să ne rugăm şi să sperăm, căci nu moare niciodată speranţa în puterea binelui divin şi să mulţumim cu evlavie, smerenie şi cu duhovnicie pentru tot şi pentru toate, dar mai ales pentru puterea de a duce zi de zi tot ce ne este hărăzit de Divinitate.
Scopul nostru adevărat în viaţă nu trebuie să fie să devenim perfecţi, nici măcar să atingem perfecţiunea într-un anumit segment al vieţii, ci acela de a fi împliniţi şi mulţumiţi de ea.
În viaţă ai obligaţia sacră să urmăreşti permanent şi să-ţi concentrezi atenţia în cinci direcţii distincte :
– În sus, spre Bunul Dumnezeu, cu credinţă, recunoştinţă şi speranţă.
– În faţă, deoarece este foarte important pe ce drum alegi să mergi şi încotro te vor purta paşii.
– În spate, să-ţi cunoşti trecutul, parcursul pe care l-ai avut în viaţă şi să-ţi reaminteşti de unde îţi tragi obârşia.
– În jos, ca nu cumva să te împiedici de ceva sau cineva, să poţi evita a călca tu pe cineva, să nu uităm că din pământ ne tragem şi în pământ ne întoarcem.
– Şi în sfârşit, dar nu cel din urmă, în lateral, ca să vedem ce am sădit în viaţă, cine te urmează, cine este cu tine la bine, dar mai ales cine rămâne lângă tine în momentele cruciale şi grele ale vieţii.
Adevărul este că numai oamenii care rămân alături de tine şi te susţin la necaz şi durere sunt cei care ajung la inima ta! Ei devin cei mai dragi şi mai frumoşi pentru tine, care ai trecut printr-un necaz, o suferinţă, o traumă, o nenorocire, rămânând pentru totdeauna în sufletul şi gândurile tale!
În numerele viitoare voi scrie despre fericire, dar până atunci vă prezint o poezie intitulată Definiţia fericirii, pentru a vă face cunoscut cum percep eu, autorul versurilor, acest sentiment :
DEFINIŢIA FERICIRII
Omule, bucură-te
De mersul pe două picioare,
Mulţumeşte aerului
Că îţi îngăduie să-l respiri.
Roagă-te pentru sănătatea luminii
Ce-o cutreieri pe îndelete cu ochii.
Stai la umbra firului de iarbă
Şi răsfoieşte liniştea
De pe buzele femeii iubite.
Sărută numele lui Dumnezeu
Pentru libertatea de a-ţi plimba gândurle
Fără botniţă prin lume.
Asta e tot,
Dar absolut tot,
Ceea ce-ţi pot spune
Despre fericire!
Prof.univ.dr. Florentin SCALEŢCHI
Va urma