Vizita misiunii FMI în România. Recomandările făcute

Fără o modificare a politicilor actuale, creşterea economiei româneşti va deveni din ce în ce mai fragilă şi în acest sens Fondul Monetar Internaţional susţine că opţiunea cea mai bună este o combinaţie între moderarea politicii fiscale şi înăsprirea politicii monetare, se arată în documentul publicat vineri de FMI la sfârşitul consultărilor cu România în baza Articolului IV.

Potrivit FMI, ritmul de creştere al economiei româneşti ar urma să încetinească în acest an ca urmare a mai multor factori: diminuarea impulsului fiscal, investiţiile publice reduse, lipsa progreselor cu reformele structurale şi înăsprirea condiţiilor financiare.

„Preconizăm că ritmul de creştere a PIB va fi de aproximativ 5% în 2018, urmând a încetini la 3% pe termen mediu”, se arată în comunicatul FMI.

Potrivit Fondului, o combinaţie prudentă între consolidarea fiscală şi înăsprirea politicii monetare ar evita supraîncălzirea, ar reduce deficitul fiscal şi extern şi ar creşte stabilitatea macro-financiară.

„Recenta înăsprire a politicii monetare a fost un start binevenit şi încurajăm BNR să continue să majoreze dobânda de politică monetară”, precizează FMI.

FMI recomandă creşterea eficienţei cheltuielilor prin prioritizarea marilor proiecte de investiţii, creşterea absorbţiei fondurilor europene, în special pentru marile proiecte de investiţii, şi punerea în aplicare a legii responsabilităţii fiscale, ceea ce ar creşte disciplina fiscală şi predictibilitatea.

În ceea ce priveşte companiile de stat, FMI subliniază că Legea 111 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice ar trebui păstrată şi orice slăbire a actualei legislaţii privind guvernanţa corporativă ar trebui evitată, în timp ce restructurarea şi privatizarea companiilor de stat ar trebui reluate.

Lupta împotriva corupţiei trebuie să continue

Lupta împotriva corupţiei trebuie să continue pentru că ar ajuta la îmbunătăţirea veniturilor guvernamentale şi la creşterea eficienţei cheltuielilor, a precizat Jaewoo Lee, șeful misiunii FMI în România.

„Progresul României în lupta împotriva corupţiei a fost recunoscut internaţional şi trebuie să continue. Reducerea corupţiei ar ajuta îmbunătăţirea veniturilor guvernamentale, creşterea eficienţei cheltuielilor şi întărirea competitivităţii”, a spus Lee.

Potrivit acestuia, independenţa judiciară şi statul de drept ar trebui să fie piatra de temelie a luptei împotriva corupţiei.

El a mai vorbit despre creşterea economică de anul trecut, de 7%, remarcând că este cea mai mare din Uniunea Europeană, dar că aceasta a fost alimentată de consum, fiscalitate şi creşterea salariului minim.

Sistemul IT al Fiscului este învechit şi are impact material asupra colectării veniturilor

Sistemul IT al Fiscului este învechit şi acest fapt are un impact material pe eficienţa colectării taxelor, a mai declarat Jaewoo Lee.

„Înţelegem că există un program care a fost semnat cu Banca Mondială şi care este în aşteptare în acest moment. Decizia finală pe viitorul curs al programului va fi între Guvern şi Banca Mondială. O decizie finală nu a fost încă luată. Credem că ar fi de dorit să fie adoptate nişte acţiuni ori prin programul Băncii Mondiale, ori prin alte mijloace să fie întărit sistemul IT”, a spus domnia sa.

Potrivit acestuia, upgradarea sistemului IT ar trebui să fie una dintre priorităţi.

„Din ce am înţeles, sistemul IT actual este vechi şi are un impact material pe eficienţa colectării veniturilor. Upgradarea sistemului IT ar trebui să fie una dintre primele priorităţi în întărirea eficienţei colectării taxelor”, a spus oficialul FMI.

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Daniel Tudor, a anunţat, în 20 februarie, că programul cu Banca Mondială de informatizare a Fiscului este într-o fază întârziată iar autorităţile sunt în dialog cu experţii BM pentru a găsi soluţii.

„Dorinţa noastră şi nevoia de a digitaliza cât mai mult activitatea ANAF, de a avea o interfaţă facilă şi un dialog, într-un viitor scurt, pe internet. Avem nevoie să finanţăm masiv zona IT. La sfârşitul anului trecut s-a luat decizia ca Direcţia naţională de tehnologia informaţiei să fie de interes strategic, să fim mai eficienţi în achiziţii. În ceea ce priveşte programul cu Banca Mondială, este într-o fază destul de întârziată. Este o constatare pe care am făcut-o anul trecut. Suntem în dialog pentru a găsi soluţii în sensul în care avem nevoie de finanţare pe zona asta ca de aer”, a spus Tudor în luna februarie a acestui an.

El a precizat că ANAF are un interes deosebit pentru informatizare, respectiv pentru investiţii în această zonă.

Raportul Curţii de Conturi pe anul 2016 arăta, de altfel, faptul că diminuarea cheltuielilor de investiţii din ultimii ani a afectat infrastructura IT a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală iar situaţia actuală este critică.

„Pentru bugetul pe anul 2016, ANAF a fundamentat necesarul de credite destinate cheltuielilor de capital la un nivel iniţial de 118,94 milioane lei, dar prin rectificare bugetară a fost retrasă suma de 83,967 milioane de lei, creditele bugetare definitive destinate investiţiilor, în sumă de 34,979 milioane lei, înregistrând un nivel al execuţiei bugetare, prin plăţile efectuate, în sumă de numai 11,998 milioane lei, 34,3%. Diminuarea cheltuielilor de capital din ultimii ani a afectat în mod special infrastructura IT a ANAF, starea actuală fiind critică. ANAF deţine o infrastructură IT şi de comunicaţii învechită şi neperformantă, pentru care nu s-au mai efectuat investiţii semnificative din anul 2013”, se arată în document.

Limitarea dobânzilor ar afecta stabilitatea financiară

Legat de sectorul bancar și divergențele pe relația politic-economic,  FMI a recomandat  evitarea iniţiativelor legislative care vizează plafonarea dobânzilor la credite şi a preţurilor la care persoanele fizice pot răscumpăra datoriile achiziţionate de terţe părţi.

„Iniţiativele legislative care afectează sistemul financiar ar trebui evitate. Mai multe iniţiative recente, dacă ar fi adoptate, ar reduce creditul oferit economiei reale şi ar încetini rezolvarea problemei creditelor neperformante, afectând în mod negativ stabilitatea financiară. Printre aceste iniţative se numără propunerile privind limitarea dobânzilor la creditele pentru gospodării şi a preţurilor la care persoanele fizice pot răscumpăra datoriile achiziţionate de terţe părţi”, subliniază FMI.

La finele lunii trecute, Senatul a adoptat propunerea legislativă de modificare a Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, stabilind ca dobânda pentru creditele ipotecare să nu depăşească de 2,5 ori dobânda de referinţă a BNR. Senatorul PNL, Daniel Zamfir, iniţiator al proiectului, a susţinut amendamentele din raportul comisiilor de buget şi economică, menţionând că dobânzile la depozite sunt la nivelul cel mai scăzut, în schimb creditele pe care le iau românii au cele mai scumpe preţuri.

Senatul este primă Cameră sesizată cu acest proiect, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Tot Senatul a adoptat propunerea legislativă pentru modificarea OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care prevede că cesionarul nu va putea pretinde de la debitorul care are calitatea de consumator mai mult decât dublul sumei plătite de acesta pentru a cumpăra creanţa de la cedent. Senatorul liberal Daniel Zamfir, iniţiator al proiectului, a precizat că prin această iniţiativă legislativă se introduce „dreptul celui care a fost executat să poată să răscumpere bunul de care a fost deposedat plătindu-i societăţii de recuperare a cesiunii de creanţe dublul sumei cu care acesta, cesionarul, a cumpărat respectivul bun de la bancă”.

Senatul este prima Cameră sesizată cu acest proiect. 

 Băncile din România, bine capitalizate dar au o expunerea ridicată la sectorul imobiliar

Băncile din România sunt bine capitalizate iar rata creditelor neperformante (NPL) a scăzut la 6,4% din totalul împrumuturilor în decembrie 2017, aproape de media UE, notează echipa FMI.

Instituţia financiară avertizează că noi potenţiale riscuri la adresa stabilităţii financiare vin din expunerea ridicată a băncilor la sectorul imobiliar şi la obligaţiunile suverane ale României, din finanţarea băncilor în valută şi din creşterea rapidă a creditorilor financiari non-bancari. Pentru întărirea suplimentară a sistemului financiar din România, FMI recomandă o limitare a DSTI (debt service to income – raportul serviciului datoriei în venit n.r.) la creditarea ipotecară, care ar atenua riscurile din expunerea băncilor la sectorul imobiliar.

„Propusa limitare a DSTI poate îmbunătăţi situaţia celor care iau împrumuturi şi ar trebui impusă la toate creditele ipotecare, inclusiv la programul Prima Casă. Este binevenită strategia Guvernului de a reduce gradual programul”, menţionează instituţia financiară internaţională.

De asemenea, FMI avertizează că sistemul bancar din România este vulnerabil la pierderi, în eventualitatea unei creşteri semnificative a ratelor dobânzilor.

Potrivit celor mai recente date ale Băncii Naţionale a României, rata creditelor neperformante a scăzut cu 0,91 puncte procentuale, în decembrie 2017 comparativ cu luna precedentă, la 6,4%. Comparativ cu luna similară din 2016, indicatorul a scăzut cu 3,22 puncte procentuale.

O misiune a Fondului Monetar Internaţional   s-a aflat în aceste zile la Bucureşti, pentru evaluarea anuală a economiei româneşti în baza Articolului IV din Statutul instituţiei financiare internaţionale.

În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional.

Consultările periodice prevăzute de Articolul IV din Statutului Fondului constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.

 

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.