Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Zăcământul din Marea Neagră ar putea asigura jumătate din consumul de gaze al României

Publicat: duminică, 07 aprilie 2013

Petrom a comunicat primele date comerciale privind zăcământul Neptun din Marea Neagră, iar acestea sunt impresionante. Producţia de gaze a companiei va creşte cu 120%, iar producţia României cu 60%. Nu numai că gazele ruseşti vor fi istorie, dar România va putea exporta cam 15% din producţia de gaze.

Un singur zăcământ de gaze dintre cele din Marea Neagră ar putea să asigure jumătate din consumul de gaze al României.

 OMV Petrom şi Exxon, companiile care deţin perimetrul din zona Neptun, au anunţat că în urma estimărilor făcute producţia s-ar putea ridica la aproape 18 milioane de metri cubi de gaze pe zi. Asta nu înseamnă însă că de mâine se poate începe exploatarea. E nevoie de investiţii considerabile pentru a aduce gazele la suprafaţă.

În perimetrul Neptun din Marea Neagră, teritoriul recuperat acum doi ani de la Ucraina, Petrom şi Exxon au găsit gaze naturale care ar putea să asigure jumătate din consumul României. 17,8 milioane de metri cubi de gaze pe zi s-ar putea extrage din acest zăcământ, însă nu mai devreme de 2020.

Petrom şi Exxon au anunţat că milioanele de metri cubi de gaze, care ar putea fi extrase în fiecare zi, se află la 170 de kilometri de ţărm, la aproape o mie de metri adâncime, prin urmare e nevoie de forare cu tehnologie de ultimă generaţie, tehnologie de care dispun cei de la Exxon.

Continuarea pe TVR News

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=4087

Publicat de la data apr. 7 2013. Categorii ECONOMIC.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 octombrie 2019, 0:47
 

NNE
Ceaţă
9°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 11°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 99%
Vânt: 0 km/h NNE
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:34
Apus: 18:27
Prognoza 19 octombrie 2019
Zi
 

E
Înnourat
23°C
Vânt: 4 km/h E
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
Noapte
 

ENE
Senin
10°C
Vânt: 0 km/h ENE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 234.492 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team