Ziua Naţională a României la Muzeul Satului

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” sărbătoreşte în zilele de 30 decembrie şi 1 decembrie 2013 în stil tradiţional.

Se împlinesc 95 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918, moment istoric de mare importanţă, care a împlinit visul tuturor românilor.

La Muzeul Satului, unim meşterii populari din toată ţara, oferindu-vă posibilitatea de a admira şi cumpăra obiecte meşteşugite cu drag, produse din gastronomia tradiţională şi produse bio, dulceţuri, murături, fructe şi flori de sezon.

Totodată, în ziua de duminică, 1 decembrie, după Parada Militară de pe Şoseaua Kiseleff, vă aşteptăm să ne treceţi pragul, întâmpinându-vă cu onoruri militare în uniforme specifice Primului Război Mondial – Asociaţia Tadiţia Militară, vă invităm la Hora românilor, susţinută de Şcoala de dans popular Larisa şi Marin Barbu, să ascultaţi cântece populare din Buocovina interpretate de Alin Suceveanu, dar şi muzică clasică – recital la harpă – Ana Mincu, Bucureşti şi duet – pian şi chitară clasică, cu Marius Cătălin Deneş şi Adrian Ferenţ.

Veţi avea ocazia să admiraţi şi cumpăraţi obiecte confecţionate în penitenciare de către deţinuţi privaţi de libertate. Muzeul Satului continuă astfel programul de educare a publicului în spiritul iubirii de oameni şi tradiţii.

Vin Sărbătorile de iarnă şi dorim să deschidem Cartea Faptelor Bune; haideţi să o cinstim şi să ne bucurăm de noi!

Program:
Sâmbătă şi duminică, 30 noiembrie – 1 decembrie 2013 – Târgul meşterilor populari – 9.00 – 17.00
Duminică, 1 decembrie – Program artistic – 14.00 – 16.00

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.