Zona euro a respins alternativa propusă de Cipru

Zona euro a respins, vineri, planul B prezentat de Cipru la impunerea taxei pe toate depozitele din băncile locale, pentru că includea naționalizarea unor rezerve ale fondurilor de pensii, scrie Financial Times.

Liderii europeni și cei ciprioți au început noi negocieri pentru a ajunge la o modalitate acceptabilă prin care statul să colecteze fonduri proprii de 5,8 miliarde de euro, pentru a debloca împrumutul de 10 miliarde de euro de la țările memebre ale zonei euro.

Ultimul plan al autorităţilor cipriote prevedea restructurarea Laiki, a doua mare bancă din Cipru, şi divizarea acesteia într-o instituţie de credit care să includă activele solide şi una cu active neperformante.

Depozitele mai mari de 100.000 de euro urmau să fie incluse în banca cu active neperformante, situaţie în care deponenţii ar fi urmat să înregistreze pierderi, iar cele de până la 100.000 de euro au fost garantate.

Germania și Belgia a considerat în continuare inacceptabile obținerea a 2 miliarde de euro din naţionalizarea unor rezerve ale fondurilor de pensii şi emiterea de obligaţiuni legate de venituri viitoare din exploatarea unor resurse de gaze naturale.

„Au existat anumite discuţii despre revenirea la varianta iniţială, a taxei pe depozite bancare, dar există obiecţii de la banca centrală”, a declarat o sursă apropiată situaţiei.

În lipsa unui acord cu UE și FMI până luni, Banca Centrală Europeană a avertizat că va opri accesul băncilor din Cipru la lichiditate de urgenţă, forţând astfel un posibil faliment al instituţiilor de credit şi chiar ieşirea Ciprului din zona euro.

„Aşteptăm să vină un Mesia să ne salveze şi, binenţeles, că nu este niciunul”, a declarat vineri un oficial cipriot, reflectând disperarea care s-a instalat la Nicosia.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.