1.000 de copii din comunitatile vulnerabile vor merge la gradinita in iulie si august

Salvați Copiii deschide 35 de grupe de grădiniță estivală pentru 1.000 de copii din județele Argeș, Brașov, Caraș Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vrancea și București.Acestea vor funcționa în perioada 2 iulie – 31 august 2018 pentru a pregăti copiii cu vârste între 5 și 7 ani, care nu au mai fost la grădiniță, pentru începerea școlii. În acest fel este facilitată integrarea școlară pentru a preveni abandonul şcolar pe termen lung al copiilor proveniţi din medii vulnerabile socio-economic.

Datele empirice, analizate de Salvați Copiii României în ultimii cinci ani, arată că dintre copiii care au beneficiat de serviciile sociale și educaționale ale grădinițelor estivale Salvați Copiii, aproape 93% sunt școlarizați, doar 2,39% dintre ei sunt în afara sistemului de învățământ de masă (școală/gradință), iar diferența, de 4,78% se află în străinătate, în urma migrației economice a părinților.

Mai multe informații găsiți în comunicatul de presă atașat, împreună cu o serie de fotografii de la conferința de lansare a programului organizată astăzi cât și o prezentare statistică.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.