Adio, ”femeie-poem”

Am cunoscut-o pe Clara Mărgineanu cu mulți ani în urmă, în biroul lui Mihai Gheorghe, directorul magazinului ”Muzica” de la Calea Victoriei, și apoi am reîntîlnit-o în numeroase ocazii, unele din ele muzicale, fiindcă a încredințat adesea versurile ei unor artiști de muzică ușoară și mai ales folk, aceștia fiind cuceriți de fluența și profunzimea poeziilor sale.

Licențiată în Arte a facultății de Film la UNATC ”I. L. Caragiale” (cu lucrarea de licență ”Fascinația culturii în audiovizual”), a fost membră a Uniunii Scriitorilor din România, lucru absolut firesc, avînd în vedere că a publicat 14 cărți, dar și a Uniunii Cineaștilor și a Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România.

De altfel, la TVR, unde a lucrat între 1995-2013 (an în care a fost ”disponibilizată”, renunțîndu-se la ea ca la atîția oameni de valoare din televiziunea publică, ceea ce cu siguranță i-a șubrezit nu numai moralul, ci și sănătatea…), a realizat, pe lîngă emisiuni culturale de aleasă sensibilitate, numeroase filme documentare.

Ultimul său volum de versuri s-a intitulat ”Femeia albastră”, dar o cunoscută poezie a sa i-a adus renumele de ”femeia-poem”.

Cele de mai sus sînt destinate acelora care au cunoscut-o mai puțin sau chiar deloc pe această femeie frumoasă, delicată, sensibilă, care a înnobilat toate colaborările în care a fost implicată. În urmă cu doi ani, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Doru Dinu Glăvan, m-a rugat să-i recomand două interprete pentru gala televizată de acordare a premiilor uniunii.

M-am oprit la Natalia Guberna și la Ioana Sandu, aceasta din urmă legînd atunci o strînsă și caldă prietenie cu Clara Mărgineanu, care ulterior s-a materializat și în două cîntece excepționale compuse de Francisc Reiter pe versurile poetei și aduse vibrant la microfon de Ioana Sandu.

Este vorba de ”Renaștere și iubire” și de ”Sărmanele duminici”, pe care le va grava pe următorul ei disc. Referitor la acea Gală din 2018, care s-a desfășurat într-un studio al TVR, mă gîndeam cît de trist a fost pentru Clara, distinsă cu ”Premiul de excelență în televiziune”, să pășească din nou în instituția din care fusese îndepărtată atît de nedrept…

Spre deosebire de alții, amintirile mele despre Clara Mărgineanu sînt extrem de proaspete și cu atît mai dureroase, fiindcă am fost invitat de Ioana Sandu să prezint, la începutul lunii martie, la restaurantul Monarh, un minunat spectacol de primăvară dedicat femeilor, în care darul de frumusețe adus acestora au fost colecțiile vestimentare ale reputatei creatoare de modă Delia Lazăr (”Dahlia Fashion”), designer cu multe recunoașteri internaționale.

Dar cum despre acest spectacol am scris chiar în ”Ultima oră”, rememorez în rîndurile de față, ilustrate cu imagini de la ce avea să fie ULTIMA apariție publică a Clarei, doar secvențe legate de ea.

Prezentam dintr-un colț al sălii, așezat la o masă, și o vedeam din profil – unul perfect. De lîngă mine, prietenul Doru Chiriacescu, după momentul rezervat ei, în care nu a recitat, ci a ”desenat” atît de plastic un portret al femeii, îmi șoptește: ”Tavi, ce frumoasă este!”. Eu știam că e suferindă, el nu…”Rog viața să îi fie cald și bine/ Să tragă sevă din sărbători creștinești/ În noaptea asta mă voi gîndi la tine/ Pînă vei începe să strălucești” (”Renaștere și iubire”).

Clara Mărgineanu a fost o femeie profund credincioasă, am urmărit-o pe micul ecran într-un dialog emoționant pe teme spirituale, așa încît nu mă pot împiedica să cred că Domnul a chemat-o, la numai 47 de ani, pentru că a dorit să aibă aproape un asemenea suflet…”În cîrciuma dintre ruine și balalaica este beată/ În noaptea asta ies din mine, voi deveni altcineva/ Și poate, totuși, voi afla de ce-ntr-o viață spulberată/ Am fost, cîndva, altă femeie care-și dorea să fiu eu” (”Am fost, cîndva, altă femeie”).

Atît de veselă și de exuberantă pe vremuri, Clara Mărgineanu devenise în ultimii ani, cînd boala nemiloasă se făcea simțită, tot mai interiorizată, mai tăcută. La spectacolul din care vă oferim imaginile alăturate, semnate Ana-Maria Halalai și Cătălin Lazăr, a urmărit totul cu atenție, sorbind fiecare cuvînt al participanților, de parcă dorea să se încarce cu aceste crîmpeie de viață, pe care acum le-a dus cu ea Dincolo.

În momentul cînd Delia Lazăr i-a conferit Trofeul de excelență pentru cariera poetică, chiar am simțit-o profund emoționată, iar cînd Ioana Sandu a dat viață melodiei ”Sărmanele Duminici”, pe versurile ei, ochii i s-au încețoșat: ”Strivește-mă, Doamne, căci vreau să întreb/ de ce ai lăsat Duminici pe lume?/…pumnalele vechi îmi pătrund iar în carne/ de tot ce-am trăit două cruci au crescut/ va arde, va arde iubirea de lut/ în mine, stingheră, Duminica doarme/…Norocul de-atunci și acum stă de pază/ îmi rîde în tîmplă, își cere simbria/ a cîta tăcere, e poate a mia/ cînd nimeni Duminica nu îmi așează…”.

Poeta Clara Mărgineanu a părăsit această lume pentru o alta mai bună chiar în ziua arătării Domnului, cunoscută drept Duminica Tomii…

 

    Octavian URSULESCU

     

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.