Dosarul Zambaccian: Adrian Năstase, 4 ani de închisoare cu executare. Reacţia fostului premier

Fostul premier Adrian Năstase a mers luni seară la secția 2 de Poliție, unde s-a predat pentru a fi încarcerat în urma condamnării de patru ani de închisoare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. La scurt timp după ce a intrat în sediul Poliției, el a fost scos cu cătușe la mâini și urcat într-o mașină pentru a fi transportat la Penitenciarul Rahova.

Fostul premier a declarat în mijlocul armatei de ziariști prin care a înaintat până a ajunge la mașina Poliției, că nu se aștepta la condamnare. „Este o răzbunare murdară, ce pot să spun mai mult?”, a comentat Năstase, adăugând că pedeapsa primită este „îngrozitoare” și „extrem de injustă”.

Sentinţa definitivă în dosarul Zambaccian. Adrian Năstase a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul Zambaccian, în care acesta este acuzat de luare de mită şi şantaj, iar soţia sa, Dana, la trei ani de închisoare cu suspendare, potrivit deciziei definitive de luni a Curţii Supreme.

Adrian Năstase este acuzat în acest caz că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti.

Ultimul termen a avut loc în decembrie, însă atunci cei cinci judecatori au convenit să amâne pentru 6 ianuarie pronunţarea hotărârii definitive. În prima instanţă, Adrian si Dana Nastase au fost condamnaţi la câte 3 ani de închisoare cu suspendare. DNA a cerut condamnarea lor la închisoare cu executare.

După o vacanţă petrecută pe Valea Prahovei, Adrian Năstase a aşteptat în vila din Zambaccian decizia definitivă a instanţei în dosarul Trofeul Calităţii. Fostul premier a făcut anunţul pe blog, într-o postare în care scrie despre curaj, dar şi despre necunoscutele anului 2014. O atitudine uşor sceptică, spre deosebire de momentul încheierii procesului, când Adrian Năstase era optimist.

„Sunt pregătit psihic pentru achitare, pentru că aşa mi s-ar părea normal. Celelalte variante nu am de ce să le iau în considerare, după ce i-am ascultat pe avocaţi mi-am dat seama cât de firava este acuzarea”, spunea el în decembrie. Încrezătoare a fost şi soţia sa, Dana.

Avocații soţilor Năstase încearcă de mai bine de şapte ani să-i convingă pe magistraţi de nevinovăţia celor doi. „Opinia mea e că argumentele apărării au fost mult mai pertinente şi mai la obiect decât cele aduse de Parchet”, a spus Ion Cazacu, avocatul lui Adrian Năstase.

La 30 martie 2012, în dosarul Zambaccian, legat de modul în care soţii Adrian şi Dana Năstase au achiziţionat bunuri provenind din China, fostul premier a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind achitat pentru luare de mită.

Soţia fostului premier, Dana Năstase, a fost condamnată atunci tot la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru „participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală”, fiind achitată pentru complicitate la luare de mită şi şantaj.

Fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Paula Jianu a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare. Instanţa a dispus în cazul acesteia o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru folosirea bunurilor societăţii comerciale împotriva scopurilor acesteia şi o altă pedeapsă, de trei ani de închisoare, pentru participaţie improprie la folosirea de documente false la vamă. Cele două pedepse au fost contopite de instanţă, Jianu urmând să exercute pedeapsa cea mai grea, respectiv trei ani de închisoare, dacă sentinţa va deveni definitivă. Irina Jianu a fost achitată de magistraţi pentru dare de mită, spălare de bani şi fals intelectual, celelalte fapte pentru care procurorii o acuzaseră în acest dosar.

Sentinţa din 30 martie 2012 a completului de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost contestată atât de inculpaţi, cât şi de procurori, la Completul de cinci judecători, care va da o decizie definitivă în această cauză.

În 5 mai 2010, Direcţia Naţională Anticorupţie i-a trimis în judecată pe Adrian Năstase, Dana Năstase şi Irina Paula Jianu, pentru fapte de corupţie.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

Năstase a fost încarcerat în 26 iunie 2012 şi pus în libertate la 18 martie 2013, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată.

Dosarele fostului premier Adrian Năstase coordonate de şeful Secţiei I a DNA, procurorul Lucian Papici au fost construite interesant, pornindu-se de la o evaziune fiscală în valoare de peste 13 miliarde de lei vechi, descoperită de inspectorii Garzii Financiare la companiile Vertcon SA si Conimpuls Bacău, conduse de o anume Cristina Popa, principalul denunţător împotriva acuzaţilor Adrian Năstase şi Irina Jianu, în mai toate dosarele penale ale acestora.

Incredibil, Cristina Popa şi-a adus aminte că Năstase şi Jianu au comis fapte de corupţie si i-a denuntat la DNA, la numai cinci zile de la momentul finalizării raportului Gărzii Financiare, devenind ca un facut principalul martor al acuzarii. Pana la autodenuntul lui Popa, singurul dosar care îi fusese deschis lui Nastase, iniţial la plângerea Monei Musca, a fost închis.

Varianta optimistă și varianta pesimistă pentru fostul premier

În ciuda pedepsei, este de așteptat ca fostul prim ministru să iasă mai repede din penitenciar, pe de o parte pentru că a executat deja o parte din pedeapsă în urma condamnării din dosarul „Zambaccian” 2 și pe de altă parte pentru că are peste 60 de ani, împrejurare ce-i dă dreptul să execute numai o treime din pedeapsă. De menționat că Năstase nu este considerat recidivist (caz în care i s-ar fi anulat și eliberarea condiționată), chiar dacă a mai fost condamnat o dată. Aceasta pentru că recidivă este socotită doar fapta comisă după o condamnare anterioară; în cazul lui Năstase se va reține însă existența unui concurs de infracțiuni. În această situație, atunci când va decide contopirea pedepselor la care fostul premier a fost condamnat acum (patru ani de închisoare pentru luare de mită și trei ani de închisoare pentru șantaj) cu pedeapsa anterioară de doi ani în dosarul „Zambaccian” 2, Tribunalul București ar putea aplica un spor de pedeapsă de maxim un an, ceea ce i-ar aduce lui Năstase o pedeapsă finală de cinci ani de închisoare (60 de luni). Aceasta ar fi varianta pesimistă pentru fostul premier, care va putea cere într-o atare situație eliberarea condiționată abia peste aproximativ un an, când ar avea executate în total 20 de luni de închisoare.

Varianta optimistă ar fi că instanța care va contopi pedepsele nu va dicta niciun fel de spor la pedeapsă, situație în care Năstase va rămâne cu pedeapsa cea mai mare, de patru ani de închisoare, putând cere eliberarea condiționată după 16 luni. Cum Năstase a executat deja aproximativ nouă luni la precedenta încarcerare, el va putea să ceară să fie eliberat peste aproximativ șapte luni, adică în cursul lunii august. Desigur, în oricare situație, eliberarea înainte de termen a lui Năstase nu va avea loc decât după ce un judecător va încuviința acest lucru. De asemenea, indiferent dacă va fi eliberat sau nu, fostul premier va rămâne cu pedepsele complementare care îi interzic unele drepturi, între care și acela de a alege și a fi ales. În fine, trebuie menționat și faptul că Adrian Năstase nu va putea să se bucure de o eventuală amnistie, deoarece pedepsele pentru fapte de corupție, cum este luarea de mită pentru care a fost el condamnat, nu se amnistiază.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.