Am fost Dumnezeu
Mai toate marile intersecţii din oraşe sunt dotate cu cerşetor. Înainte câte unul iţi mai spală parbrizul cu de-a sila, mai oferea un serviciu, o binecuvântare izolată între două înjurături discrete. Criză mare, înainte îţi cereau un bănuţ, acum cer un leu. Din când în când câte un întreprinzător privat vine cu un carnet soios cu semnături şi-ţi cere încă şi mai mult, ba pentru o biserică, ba pentru un bolnav. Un astfel de manager venea zilnic odată cu mine la serviciu. Ajunserăm să discutăm ca între colegi, ba chiar mă privea puţin de sus când pleca mai devreme decât mine de la program ori când şi-a cumpărat maşina roşie. Câteva rude au încetat să mă mai salute în semn de protest faţă de cererile neonorate de îndelung-blestematul de mine. O fostă nevastă îl atrăgea pe Prea-Sfântul în afacere oferindu-i, la locul de întâlnire stabilit de ea într-o biserică din vecinătate, câteva covoraşe atent alese din marfa învechita şi cu defecte. Vai de el, Nerecunoscătorul Suprem, când nu-i trimitea clienţi în vadul în care-şi întindea plasele. E interesant să afli aşteptările oamenilor de la Dumnezeu, e un fel de a afla care vor fi aşteptările faţă de tine ale oamenilor şi cum vor reacţiona la frustrare, atunci când nu vor primi ce şi-au imaginat. Parafrazând pe Cămil Petrescu aş spune “câte aşteptări atâta drama”. Am încercat să mă pun pentru o clipă în locul tău doamne, m-am aşezat pe jilţul de nori şi uitându-mă în jos cu priviri agere de pasăre de pradă am văzut câteva miliarde de indivizi jumătate împungând cu pumnii în sus, jumătate cu palmele deschise, fiecare avea un dar de cerut, nu era unul să nu pună condiţii să nu negocieze să nu-mi impute nerespectarea vreunui contract convenit de ei unilateral cu mine. Cei mai în vârstă, obosiţi, după o viaţă de pendulare între „dă-mi” şi „de ce nu mi-ai dat?”, nu mai agitau nici pumnii nici palmele, toţi cu conştiinţele cam ponosite nu-şi doreau decât să nu-i judec prea aspru la scadenţă. Cei mai mulţi îşi doreau să nu-i fi văzut după o viaţă de ostentativă şi sâcâitoare ieşire în faţă. După ce am fost astfel Dumnezeu, tot ce mi-am dorit a fost să fiu din nou eu.
Adrian ONICESCU