Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

ANA a lansat ediţia a XV–a a concursului „Mesajul meu antidrog”

Publicat: vineri, 16 februarie 2018

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin cele 47 de centre de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog teritoriale, a lansat la nivel naţional, odată cu începerea semestrului II al acestui an şcolar, ediţia a XV–a a concursului „Mesajul meu antidrog”, având ca temă „Pot altfel!”.
„Mesajul meu antidrog” este unul dintre proiectele de succes de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare din învăţământul gimnazial şi liceal şi se desfăşoară anual, încă de la înfiinţarea ANA.
Ediţia a XV–a a concursului se derulează în intervalul februarie – iunie 2018, în cadrul instituţiilor din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu) din toate judeţele ţării şi din Bucureşti.
Proiectul urmărește dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflate într-o formă de învăţământ, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri. „Mesajul meu antidrog” este conceput sub forma unui concurs naţional, în cadrul căruia elevii îşi exprimă într-o formă de comunicare artistică sau prin sport, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri.
Parteneri în acest proiect, alături de ANA, sunt Ministerul Educaţiei Naţionale, prin inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, direcţiile judeţene de tineret şi sport, organizaţii neguvernamentale şi autorităţi locale.
Secţiunile ediţiei a XV-a sunt: eseu literar (gimnaziu și liceu), arte vizuale grafică, pictură şi fotografie digitală (gimnaziu și liceu), film scurt metraj (liceu), spot (liceu), sport (gimnaziu și liceu), iar criteriile de evaluare a lucrărilor urmăresc încadrarea în cerinţe (tematică şi dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului şi a subiectului ales, acurateţea stilului, claritatea limbajului.
Beneficiarii direcţi estimaţi ai concursului sunt 150.000 de elevi din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu). Beneficiarii indirecţi sunt cadrele didactice şi elevii din unităţile şcolare în care se desfăşoară proiectul, precum şi familiile elevilor care participă în concurs.
Din fiecare judeţ şi sector din Bucureşti vor fi selecţionate un număr de cel puţin 10 şcoli (atât din mediul urban, cât şi rural) cu învăţământ gimnazial şi 5 licee (atât din mediul urban cât şi rural) ce totalizează un număr de cel puţin 3.500 de elevi.
***
Ca şi principale rezultate ale ediţiei precedente a concursului „Mesajul meu antidrog”, amintim:
•    3.500 beneficiari elevi/judeţ;
•    287 de lucrări evaluate la etapa naţională;
•    2520 de elevi finalişti la etapa naţională;
•    35 de lucrări câştigătoare;
•    35 de elevi premiaţi naţional.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=91935

Publicat de la data feb. 16 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

24 ianuarie 2020, 22:01
 

V
Senin
2°C
11 km/h
Perceput de temperatură: -2°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 55%
Vânt: 11 km/h V
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:43
Apus: 17:13
Prognoza 25 ianuarie 2020
Zi
 

VSV
Predominant însorit
9°C
Vânt: 7 km/h VSV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 2
Noapte
 

V
Nori intermitenti
-2°C
Vânt: 0 km/h V
Rafale de vânt: 4 km/h
max. UV-Index: 2
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 258.224 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team