Antonescu: Nu exclud o posibilă remaniere

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că nu exclude ca la momentul Delegaţiei Permanente de la 1 februarie să se propună şi remanieri în rândul miniştrilor.

„Luăm în discuţie activitatea tuturor miniştrilor, în această evaluare nu e deloc exclus ca în unele cazuri să se procedeze şi la remanieri. (…) Sunt nişte criterii aproape universale (de evaluare a miniştrilor, n.r.): modul în care au îndeplinit partea lor, ministerul pe care îl conduc, din programul de guvernare – în asta de fapt intră tot, intră decizii, intră management, intră bineînţeles comunicarea publică”, a declarat liderul PNL.

Antonescu a mai fost întrebat de ce nu i-a cerut demisia ministrului de Interne.

„Asta este o istorie contrafactuală şi nu vă răspund la întrebarea asta, fiecare face ce consideră de cuviinţă. (…) Eu cred că nu e vorba de reproşuri între persoane, este vorba de a identifica şi de a corecta deficienţe structurale, instituţionale”, a răspuns Crin Antonescu.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.