Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

AVERTISMENT: Sistemul financiar mondial este cel puțin la fel de vulnerabil cum era în 2008

Publicat: miercuri, 05 septembrie 2018
Prea multe datorii au făcut sistemul financiar mondial la fel de vulnerabil cum era în urmă cu zece ani, în luna septembrie 2008, când s-a prăbuşit banca americană Lehman Brothers, a apreciat fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, francezul Jean-Claude Trichet, într-un interviu acordat AFP.

„Există în prezent un acord că gradul excesiv de îndatorare în economiile avansate a fost un factor esenţial în declanşarea crizei financiare mondiale din anii 2007 şi 2008”, a declarat Jean-Claude Trichet.

În prezent, „creşterea gradului de îndatorare în ţările avansate, în special în sectorul privat, a încetinit, însă această încetinire a fost compensată de o accelerare a creşterii datoriilor ţărilor emergente. Aceasta face ca întregul sistem financiar mondial să fie cel puţin la fel de vulnerabil cum era în 2008”, a spus Trichet, cel care a condus BCE între 2003 şi 2011.

Francezul a dezvăluit că semnalele cu privire la iminenţa unei crize au fost detectate în avans.

„Adevăratul început al crizei financiare care urma să lovească lumea l-am simţit în dimineaţa zilei de 9 august 2007, când ne-am confruntat cu o întrerupere totală a funcţionării pieţei monetare din zona euro”, a evocat Trichet.

Mai multe semnale evidenţiau fragilitate pieţei ipotecare americane însă în vara lui 2007 evenimentele s-au precipitat şi au apărut primele falimente în SUA. La finele lunii iulie, bursele mondiale erau pe roşu, iar contagiunea a ajuns în Europa, Germania fiind nevoită să intervină de urgenţă în sprijinul băncii IKB cu un plan de pestre trei miliarde de euro. La data de 9 august 2007, grupul bancar francez BNP Paribas a îngheţat trei din fondurile sale de investiţii în SUA, care au pierdut 400 milioane de euro în câteva zile. Panica s-a extins iar piaţa monetară a secat brusc.

„Situaţia era fără precedent după cel de al doilea război mondial: nu mai era nicio activitate normală, nicio tranzacţie între bănci…Atunci împreună cu colegii meu am luat decizia de a oferi toată lichiditatea cerută de instituţiile financiare, fără limite”, a spus Trichet.

Astfel la data de 9 august 2007 un număr de aproximativ 50 de bănci din zona euro au cerut, şi au obţinut, de la BCE lichidităţi în valoare de 95 miliarde euro pentru a face faţă obligaţiilor lor. Însă în loc să se calmeze, situaţia de pe piaţă a continuat să se degradeze astfel că la data de 15 septembrie 2008, banca americană Lehman Brothers s-a declarat în faliment, cee ce a constituit detonatorul crizei mondiale.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=103372

Publicat de la data sept. 5 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

22 mai 2019, 2:57
 

VNV
Senin
15°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 15°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 76%
Vânt: 4 km/h VNV
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:42
Apus: 20:44
Prognoza 23 mai 2019
Zi
 

V
Parţial însorit
26°C
Vânt: 14 km/h V
Rafale de vânt: 18 km/h
max. UV-Index: 9
Noapte
 

NNV
Parţial înnourat
13°C
Vânt: 4 km/h NNV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 9
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 210.577 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team