Biserica Angliei, în cruciadă împotriva monumentelor care fac referiri la colonialism

Biserica Angliei urmează să revizuiască mii de monumente și catedrale din întreaga țară care conțin referințe istorice la sclavie și colonialism, unele urmând chiar să fie eliminate, după consultarea cu membrii comunităților respective. Dar, deși deciziile vor fi luate la nivel local și în principiu prin consens, un refuz nu este o opțiune.

Printre acțiunile care pot fi întreprinse se numără îndepărtarea, relocarea sau modificarea plăcilor și monumentelor și adăugarea de informații contextuale.

Aceste măsuri vin după ce Justin Welby, arhiepiscopul de Canterbury, a cerut o revizuire a patrimoniului construit, în urma protestelor Black Lives Matter și a valului mondial pe care l-au generat, precum și după vandalizarea unei statui a comerciantului de sclavi Edward Colston, din Bristol.

O comisie anti-rasism înființată de arhiepiscopii din Canterbury și York a îndemnat la măsuri decisive pentru a aborda moștenirea implicării țării în comerțul cu sclavi.

Catedrala din Bristol a trecut déjà la acțiune, eliminând dedicarea ferestrei către Colston; Biserica Sf. Margareta din Rottingdean, Sussex, a îndepărtat două pietre funerare din cimitirul său, care conțineau insulte rasiale; iar St Peter, din Dorchester, a acoperit o placă prin care se care comemora rolul proprietarului unei plantații în suprimarea rebeliunii sclavilor.

Aceste recomandări rămân contestate, întrucât pe de o parte există susținătorii noului val, iar pe de altă parte sunt cei care consideră că un astfel de patrimoniu este o parte importantă a istoriei națiunii.

Mandy Ford, reprezentant al Catedralei din Bristol, semnalează faptul că această catedrală „a fost extinsă fundamental de filantropii victorieni în anii 1860. Mulți dintre acești oameni și-au câștigat banii prin comerțul cu Africa sau India”.

    
 
 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.