"Campanie umanitară" ASF
Toată povestea asta cu „salariile nesimţite” de la ASF miroase de la o poştă a campanie. Una atent orchestrată, cu câteva vârfuri de lance verificate şi cu argumente consistent gonflate.
Instituţia de presă care a pus-o în circulaţie este recunoscută de a-şi fi pus talentele şi resursele în slujba „instituţiilor verticale” şi ale apărătorului îndârjit al statului de drept. Ea nu face altceva decât să reia nişte date vehiculate în urmă cu câteva luni, îmbrăcate de data asta într-o haină nouă: aceea a calculului veniturilor pe două luni! Este metoda cea mai la îndemână de a pune în evidenţă o discrepanţă: mă întreb doar de ce nu s-a folosit argumentul veniturilor cumulate pe trei luni, situaţie în care toată lumea ar fi rămas cu gura căscată.
Este vorba – aţi înţeles, probabil – de salariile de la Autoritatea de Supraveghere Financiară. Problema nu e nouă. Este, dealtfel, tocmai motivul care a condus la restructurarea care a pus sub aceeaşi umbrelă trei autorităţi în care se practicau lefuri parcă de pe altă lume. Aş reaminti doar faptul că fostul şef al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Daniel Tudor, câştiga 40.000 euro pe lună, de salarii asemănătoare bucurându-se vreo două duzini de şefi şi subşefi. Restrângerea aparatului de comandă al noii autorităţi a fost dublată şi de reglarea veniturilor, actualele salarii despre care se face vorbire fiind aprobate de forul diriguitor – Parlamentul. Mai mult, la intervenţia Comisiei Europene, numărul de membri ai Consiliului de conducere a fost redus de la 17 la 11.
Desigur, nu există demers mai populist decât să pună faţă în faţă un astfel de salariu cu cât câştigă un muncitor de la drumuri sau cu veniturile unui pensionar obişnuit. Dar, în timp ce alte instituţii (unele dintre ele dragi preşedintelui) se acoperă cu menţiunea „conform fişei fiscale” în declaraţiile de avere, ASF-iştii le-au pus pe site-ul instituţiei. Şi la îndemâna „comentatorilor”.
Departe de mine ideea de a-l apăra pe Dan Radu Ruşanu şi instituţia pe care o conduce, pentru că sunt sigur că poate să se apere singur. Spun doar că mi se pare această campanie, o manevră ocultă chitită să discrediteze aripa liberală a USL-ului, pe clasicul principiu al lui „divide et impera”. Este una dintre variantele strategiei celui care îi îndeamnă părinteşte pe componenţii alianţei la guvernare să se aibă ca fraţii şi să coopereze, în ideea că îi va putea lovi mai uşor împreună decât separat.
Aşa încât n-ar trebui să lăsăm impresionaţi de zurgălăii acestei campanii care s-ar dori umanitară, în timp ce nu este decât una politică.
Octavian ANDRONIC