Capitalismul american, criticat din interiorul Congresului

Capitalismul nu a slujit economia Statelor Unite atât de bine pe cât ar fi putut, crede preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, citată de Reuters:

„În America, sistemul nostru este capitalismul, este sistemul nostru economic, dar nu ne-a slujit economia atât de bine pe cât ar fi trebuit. Ceea ce dorim să facem nu să ne îndepărtăm de la el, ci să-l îmbunătăţim. Nu putem avea un sistem în care succesul unora vine din exploatarea muncitorilor, a mediului şi toate celelalte, trebuie să corectăm aceste lucruri”.

Potrivit politicienei democrate, aşa-zisul capitalism al acţionarilor a dus la creşterea remuneraţiilor directorilor şi stagnarea celor ale lucrătorilor.

Așadar, în SUA este „bombănit” capitalismul de către o fiică de politician, care a trăit, la rândul său, toată viața pe holurile Congresului, fără să lucreze vreo zi în privat, doar că această atitudine bruscă nu este întâmplătoare.

Ca vechi politician, Nancy Pelosi știe să exploateze „adierile” de opinie și știe că încă din 2019 sondaj după sondaj au arătat  că unul din trei tineri americani se identifică fie ca socialist, fie ca social-democrat.

Mai puțin de jumătate din cei chestionați, 45%, consideră pozitiv capitalismul – o scădere de 12 procente în ultimii doi ani. Tinerii americani par să facă un viraj rapid la stânga și într-un ritm care îi surprinde chiar și pe membrii avangardei.

Stânga a trecut de la a fi o subcultură la o mișcare care are o relevanță reală”, explică Bhaskar Sunkara, fondatorul și editorul revistei „Jacobin”.

Iar o cercetare citată de „The Guardian” arată că opt din zece tineri britanici dau vina pe același capitalism pentru crizele prin care trece lumea, cu două treimi dintre cei chestionați afirmând că ar vrea să trăiască… în socialism.

Comments

comments

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.