Născută să fie printre actorii cu şansa unor întâlniri benefice…

          Forma şi conţinutul acestui interviu întregesc resorturile autoexigenţei actriţei Medeea Marinescu, liniile ordinei în gânduri, rigoarea atenţiei faţă de fiecare cugetare şi rostire. Medeea, comunicabilă cu generozitate, se ţine de cuvânt cu precizie uimitoare! Aşa s-a izbutit creionarea acestui interviu, deşi timpul actriţei este împărţit cu secunda.

          Medeea, ai avut vreodată căderi, alunecări în deprimare?

        Nu într-un mod dramatic, ireparabil, dar am avut parte de eşecuri, de lucruri ce nu mi-au reușit profesional, de întâlniri eşuate, cu oameni care mi-au fost apropiaţi. E dureros, însă tocmai aceste căderi mi-au dat măsura justă a valorii izbânzilor mele, făcându-mă să le preţuiesc mai mult!

          Ce poţi vorbi despre „interregnul” actoricesc, despre teatrul şi filmul contemporan, despre artă şi talent?

          E atât de complex răspunsul pe care îl presupune întrebarea ta, încât nu ştiu de unde ar trebui să încep! Cu siguranţă că ar putea fi subiectul unei dezbateri în sine. Însă, cred că dincolo de părerile noastre subiective (pentru că, oricât am încerca să ne detaşăm, nu putem privi fenomenul artistic decât prin prisma propriilor convingeri), timpul este cel care certifică valoarea operei artistice. Sigur, o operă contemporană (fie că este vorba despre teatru sau film, muzică, arte plastice, balet…), presupune căutarea unor noi modalităţi de expresie. Din punctul meu de vedere ele sunt benefice atât timp cât fondul acestor căutări este unul adevărat, ce se naşte din frământarea reală a artistului şi nu doar din nevoia de a şoca, sau de a fi altfel. Cu alte cuvinte, e bine când putem sesiza şi face diferenţa între un demers artistic adevărat şi impostură. Le-am întâlnit pe amândouă, câteodată m-am înşelat, alteori nu, dar timpul mi-a confirmat sau infirmat îndoielile.

          Mai avem actori care să continue pe clasicii noştri, fără însă a fi indiferenţi faţă de evoluţiile culturale actuale?

          Eu spun că da! Însă actorul e precum un alergător de cursă lungă. El are nevoie de pregătire, de rezistenţă fizică şi, nu în ultimul rând, de o pistă bună de alergare. Din păcate cunosc actori colegi ce nu-şi găsesc contextul artistic favorabil, care să le pună în valoare calităţile. Este foarte greu, pentru că în profesia noastră avem nevoie mai ales de acele întâlniri benefice ce ne ajută să ne construim, ne şlefuiesc şi ne dau contur. Nu mulţi au şansa aceasta! Cred că avem alergători, dar din păcate sunt prea puţine piste.

          Speri în revenirea clasicismului care să redea pulsul viu teatrului şi filmului?

          În întrebarea ta, cuvântul cheie este, pentru mine, „viu”. Clasic sau modern, inovator sau nu, teatrul, ca şi filmul, trebuie să fie vii. Să mă emoţioneze, să mă facă să cred şi empatez, indiferent de forma pe care o îmbracă acea poveste.

          În ce măsură mediul şi vremurile de acum amprenteză lumea teatrului şi a filmului?

          Cred că arta trebuie să ţină cont de nevoile, întrebările, frământările de fond ale societăţii actuale. În acelaşi timp mi-ar plăcea ca arta noastră să aibă puterea nu numai de a seduce, dar de a influenţa gustul, mentalitatea, capacitatea de simţire a publicului. Nu ştiu în acest moment dacă reuşeşte. Mi-e teamă că, destul de puţin!

          În relaţie cu vulturii vremurilor artiştii sunt păsări exotice, graţioase! Se solidarizează ei, se adună în „stolurile” ce-i protejează, sau fiecare trăieşte izolat în sine, independent?

          N-aş putea spune în ce măsură funcţionează solidaritatea cu breasla. Poate doar spre a forma un front comun, ca să ţină piept unor situaţii de criză. Cred mai degrabă în acea solidaritate bazată pe credinţa în nişte principii comune, pe respectul şi raportarea la principii comune, pe respectul şi raportarea la aceleaşi valori. Din păcate ne aflăm încă într-o perioadă tulbure, extrem de agitată, ce se răsfrânge şi asupra scalei valorice în societatea actuală.

          Un păcat de facilitate este iertat dacă aurul împrumutat este preschimbat în coroană. De aceea, te întreb: lângă nimbul corifeilor îţi este cald, sau tremuri de frig? Joci acum pe Juliette, în piesa „Străini în noapte”, alături de Florin Piersic. Ai jucat în Egoistul alături de maestrul Radu Beligan… Cum e într-un anturaj de roluri, copleşitor?

          Fac parte dintre acei actori care au avut şansa unor întâlniri benefice, începând din copilăria mea, cu Gopo, Elisabeta Bostan, cu mari actori azi dispăruţi, apoi cu marii actori francezi, Michel Blanc, Daniel Auteuil, Isabelle Mergault şi acum cu maestrul Radu Beligan şi tumultosul Florin Piersic. (interviul a avut loc în anul 2010, n.a.) Sunt personalităţi în preajma cărora am mereu de învăţat, de descoperit, şi alături de care arta mea capătă un plus de valoare. Am acum bucuria acestei duble întâlniri, Florin Piersic, partener pe scenă, Radu Beligan, în calitate de regizor al spectacolului „Străini în noapte”. O partitură complexă (iată acea „pistă de alergări” despre care spuneam), un spectacol de nuanţe, într-o manieră sinceră şi directă, şi care atinge, cu siguranţă, sufletul spectatorilor. Nu pot decât să îmi doresc să am mai departe şansa unor noi întâlniri şi, de ce nu, reîntâlniri de acest fel!

Aurel V. ZGHERAN

Afiș la filmul Je vous trouve très beau

 

Medeea Marinescu, distinsă de ambasadorul Franței la București, François Holland, cu Ordinul național al Meritului în grad de Cavaler

 

27 mai 2014, Medeea Marinescu aniversată pe scenă, după un spectacol cu piesa Străini în noapte, alături de Aurel V. Zgheran

       

 

Medeea Marinescu și Lamia Beligan cu maestrul Radu Beligan Foto Cristina Nichituș Roncea
Cu maestrul Florin Piersic în piesa Străini în noapte

 

Comments

comments

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.