CE definește următoarele etape pentru consolidarea Uniunii Economice și Monetare

În data de 20 martie, Comisia Europeană va prezenta două comunicări menite să continue dezbaterea privind viitorul Uniunii Economice și Monetare. Prima comunicare va cuprinde propuneri concrete privind cele mai importante reforme de politică economică pe care statele membre doresc să le întreprindă, astfel încât acestea să fie discutate la nivelul UE înainte de a se lua o decizie finală la nivel național. Vor putea, astfel, fi luate în considerare de timpuriu în procesul decizional toate efectele, pozitive sau negative, ale acestor reforme asupra celorlalte state membre ale UE.

Cea de-a doua comunicare va prezenta posibilele opțiuni privind crearea unui instrument de convergență și competitivitate. El va cuprinde două elemente. În primul rând, va reprezenta o invitație adresată statelor membre de a-și lua un angajament de tip contractual în ce privește implementarea la timp a unui număr limitat de reforme specifice. În al doilea rând, instrumentul va oferi posibilitatea acordării de sprijin financiar pentru măsurile de însoțire care înlesnesc implementarea reformelor respective; de exemplu, pentru politici în domeniul formării sau măsurilor active pe piața forței de muncă.

În iunie anul trecut, președintele Consiliul European a fost invitat de către acesta să prezinte o foaie de parcurs specifică și cu termene-limită pentru realizarea unei Uniuni Economice și Monetare veritabile. El trebuia să realizeze această foaie de parcurs în strânsă colaborare cu președinții Comisiei Europene, Eurogrup-ului și Băncii Centrale Europene.

În data de 28 noiembrie 2012, Comisia Europeană a adoptat un proiect pentru o Uniune Economică și Monetară profundă și veritabilă, în care este prezentată viziunea Comisiei asupra unei arhitecturi solide și stabile în domeniile financiar, fiscal, economic și politic. Proiectul expune măsurile care ar trebui luate treptat, pe termen scurt, mediu și lung.

Printre măsurile pe termen scurt figurează coordonarea programelor de reforme majore în materie de politică economică și introducerea unui instrument de convergență şi competitivitate, măsuri care fac obiectul celor două comunicări ce vor fi prezentate în data de 20 martie.

Viitorul UEM va fi repus în discuție în cadrul Consiliului European din iunie, când vor fi decise măsurile concrete și va fi definită foaia de parcurs cu termene-limită.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.