Centenar Valentin Lipatti  la Casa Artelor Dinu Lipatti (1923 – 2023)

Casa Artelor Dinu Lipatti organizează duminică, 26 martie 2023, de la ora 19:00, evenimentul „Centenar Valentin Lipatti”, cu ocazia împlinirii unui secol de la nașterea ambasadorului și profesorului Valentin Lipatti, fratele marelui muzician Dinu Lipatti  ( n. 26 martie 1923 București  – d. 25 martie 1999 București).

Casa Artelor Dinu Lipatti celebrează 100 de ani de la nașterea marelui Ambasador, Profesor universitar, lingvist și scriitor Valentin Lipatti, un mare om de cultură, fratele mai mic al genialului muzician Dinu Lipatti.

Îndrăgostit de teatru, Valentin Lipatti, urmează doi ani de cursuri de actorie la Paris, apoi, reîntos în țară, din cauza războiului absolvă Magna Cum Laude Facultatea de Litere şi Filozofie a Universității din Bucureşti (1942-1945).

Alege cariera academică şi pedagogică, devenind cadru didactic la Facultatea de Limbi Romanice şi Clasice (1947-1964).

Valentin Lipatti funcţionează în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (1964-1984), fiind numit reprezentant al României la UNESCO (1965-1971).

În această calitate, continuă activitatea iluştrilor săi predecesori, Tudor Vianu şi Andrei Oţetea, fiind ales ca membru al Consiliului Executiv al acestei organizaţii.

Conduce în două rânduri Direcţia culturală (1972-1973, 1978-1980) şi Direcţia de relaţii cu Europa, ambele în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

În perioada 1972-1977, Valentin Lipatti activează în calitate de conducător al Delegaţiei României la Conferinţa de securitate şi cooperare de la Helsinki şi Geneva, funcție în care a avut o contribuţie imensă la redactarea actului final al acestei Conferinţe, lui datorându-i-se, în mare parte, limpezirea principiilor de cooperare în Europa, impunerea principiului unanimităţii – calea de a stopa tentaţiile dictatoriale ale marilor puteri și admiterea conceptului de cooperare şi securitate.

Evenimentul  debutează cu conferința ”Valentin Lipatti, intelectual și diplomat, în tezaurul Bibliotecii Nationale a României” susținută de profesorul și scriitorul Adrian Cioroianu, managerul Bibliotecii Naționale a României.

Adrian Cioroianu este doctor în istorie, profesor la Facultatea de Istorie din cadrul Universității București și fost Ambasador la UNESCO.

Este realizatorul unor emisiuni cu tematică istorică difuzate de TVR, între care „Ciocnirea civilizațiilor” sau „5 minute de istorie”.

Dintre volumele publicate amintim „Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc” (2005), „Geo-politica Matioșkăi. Rusia postsovietică în noua ordinde mondială” (2009) și „Epoca de aur a incertitudinii” (2011).

Adrian Cioroianu a publicat studii și articole în următoarele ziare și reviste: „Lettre International”, „Dosarele Istoriei”, „Suplimentul de Cultură”, „Ziua”, „GEO” (ediția românească), „Sfera Politicii”, „Cotidianul”, „Revista 22”, „Dilema veche”, „Radio România”, „Gazeta de Sud”, „Monitorul de Neamț”, „Adevărul de Arad”, „Formula AS”, „Evenimentul Zilei”, „Opinia studențească”, „Lumea Ieșeanului”, „Cuget liber”, „Revista de Politică Externă”.

De la ora 20.00 soprana Oana Berbec și pianista Teodora Chircă vor susține un Recital Extraordinar cu Integrala Liedurilor pentru voce înaltă și pian  de Dinu Lipatti pe versurile unor poeți francezi (un omagiu adus fratelui său  Valentin Lipatti ).

Născută în 1982 la București, Oana Berbec a absolvit cursurile de canto ale Universității Naționale de Muzică din București la clasa prof. dr. Silvia Voinea. A urmat cursuri de măiestrie susținute de Ileana Cotrubaș (Opera Națională București) și Marina Krilovici (Kefalonia Music Festival, Grecia), precum și pe cele susținute de soprana Donna Woodward (Musica Viva Musikferien, Germania) și de maestra Larisa Gergieva. În anul 2004 a obținut premiul al III-lea la Concursul European de Muzică “Antonino Miserendino” din Palermo, Italia. Debutul la Opera Națională București a venit in anul 2014 cu opera “Hansel și Gretel” de E. Humperdinck.

Pianista Teodora Chircă a urmat studiile de licență cu Manuela Iana Mihăilescu (Timișoara) și Vlad Dimulescu (UNMB), iar masterul în acompaniament cu Steluța Radu. A participat la cursuri de măiestrie susținute de: James Dick, Guillermo Gonzales Hernandez, Logan Skelton, Ellen Hwangbo, Larisa Gergieva, Elena Fedorenko și a fost laureată la numeroase concursuri naționale și internaționale („Tinere Talente” Timișoara – Premiul I; „J.S. Bach” Cluj-Napoza – Premiul de Excelență ș.a.). A susținut concerte și recitaluri în calitate de solistă, dar și în diverse formații camerale în România și în Germania. A participat la concursuri naționale în calitate de acompaniator, iar din 2022 este colaborator al Orchestrei New Hope. În prezent activează în calitate de profesor acompaniator la Școala Gimnazială de Arte nr. 2 București și își aprofundează studiile muzicale în cadrul Școlii doctorale „Constantin Brăiloiu” – Universitatea Națională de Muzică București, sub îndrumarea prof.univ.dr. Ion Bogdan Ștefănescu.

Conceptul evenimentului Centenar Valentin Lipatti  la Casa Artelor Dinu Lipatti aparține regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti, instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Municipiului București.

Biletele pot fi cumpărate online pe www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea sau la sediul Casei Artelor Dinu Lipatti, Bd. Lascăr Catargiu nr 12. Accesul persoanelor cu dizabilități și a însoțitorilor acestora este gratuit cu o rezervare în prealabil la numărul de telefon 0314252563.

Partener media principal: Romantic FM

Parteneri media: AGERPRES, #centruldepresa, spotmedia.ro, Jurnalul Naţional, România Pozitiva, TRINITAS TV, Ultima Oră, Radio Bucureşti FM, Radio Romania Cultural, Observatorul Cultural,  Societatea de Transport București.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.