CINE MĂ URĂȘTE ÎMI FACE UN BINE – Stelian TĂNASE

Ura celorlalți față de tine este bună pentru ca te ține treaz, nu îți lasa simțurile să adoarmă. Nu știu ce m-aș face fără resentimentele lui X Y Z  și cum m-aș descurca într-un  climat flasc în care cei care mă detestă (nu mulți, dar marcanți) ar dispărea ca prin farmec. Ce m-aș face dacă aș fi înconjurat de amici, de inși care îmi spun că mă prețuiesc și că mi-au citit ultima carte, etc. Nu m-aș simți deloc confortabil. Nici nu sunt obișnuit așa prin educație, din viața literară, din politică și massmedia după 89. Pesemne că întîi de toate, dacă nu aș fi terfelit de dușmani aș renunța să mai scriu. Ce aș face dacă nu m-aș mai lovi de resentimentele unora ? Sau de disprețul lor de ex cînd public o carte !? M-aș retrage in spațiul meu privat și nu aș mai ieși de aici, aș deveni repede o legumă. Un motiv puternic care mă menține activ la masa de scris este resentimentul care mă vizează. Dar ei nu trebuie să facă din ura lor pentru persoana mea un secret. Ce folos! Trebuie să zică în gura mare ce au de zis. Sa mă înjure la gazetă, să se plîngă in tribunale, să dea cu mine de toți pereții la tv, să mai taie de la joburi și de la premii, etc. Răul este foarte ușor de facut în lumea românească. Mă îngrijorează s-aud pe cutare zicînd vorbe bune despre mine pentru că îmi scade vigilența și asta mă sperie. Pentru mine normal este cînd unii – persoane importante, becher, nu spui cine – isi varsa fierea impotriva mea. Am observat că în asemenea împrejurări (din fericire dese) funcționez mai bine, sunt inspirat și chiar vesel. Așa că nu îmi rămîne decît să cer detractorilor mei să nu uite să mă înjure, să mă calomnieze. Să îmi tragă – cînd mă întorc cu spatele  – un pumn peste ceafă sau un șut în fund. Să mă ponegrească prin tîrg în toate ocaziile. Îmi face bine.

stelian-tanase.ro

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.