Punctul pe Y: Partidul care nu mai este… – Octavian ANDRONIC

Florinel Dumitrescu este senator de Teleorman. Probabil că aceasta este prima şi ultima ştire care îl are ca subiect: faptul că a părăsit partidul prin care a ajuns în Senat şi s-a înscris în PSD. Cu el, jumătate dintre parlamentarii pe care i-a obţinut partidul lui Dan Diaconescu au abandonat formaţiunea-mamă. Cu 60 de senatori şi deputaţi PPDD-ul apărea ca un partid care va avea un cuvânt de spus în actualul exerciţiu legislativ. Nu contează că niciunul dintre ei nu a câştigat vreun colegiu şi că toţi s-au calificat prin mecanismul redistribuirii- mai puţin şeful partidului, care a avut orgoliul nejustificat de a se bate chiar cu liderul alianţei câştigătoare – important este că se aflau acolo şi puteau să influenţeze decizii importante. Din păcate, singurul cuvânt pe care l-au spus până acum a fost „pas”, ca la pocker, iar trendul este crescător: dacă în mai puţin de un an partidul a pierdut jumătate dintre efectivele sale parlamentare, ce a rămas nu va rezista mai mult de jumătate din timpul necesar epuizării precedente.
Cum se explică acest fenomem? Foarte simplu: parlamentarii PPDD nu au avut şi nu au în spate un partid. Ei sunt emanaţiile unei ficţiuni, bazate pe conjunctură şi stare de spirit. Ieşirea – definitivă- din peisaj a PRM-ului, rămas şi fără Vadim, a lăsat o unică opţiune pentru electoratul radical: partidul-televizor al lui Dan Diaconescu. Acesta s-a coagulat în jurul emisiunilor-fluviu care deveniseră o trambulină a celor mai ciudate şi excentrice figuri şi idei. Populismul dezlănţuit al viitorului lider a transmis în electorat speranţe nesusţinute nici de logică şi nici de bun simţ. Principalii beneficiari ai acestui discurs au fost o serie de personaje oportuniste care au intuit foloasele pe care le-ar fi putut trage de pe urma unei înregimentări lipsite de condiţii şi de riscuri. Majoritatea viitorilor parlamentari şi-au cumpărat locurile la taraba deschisă de marele inamic al ciocoilor care mergea la întruniri electorale cu Rolls Royce-ul plebeu. Până la un punct a fost urmat modelul PRM, deasemenea partid fără doctrină şi fără structuri organizatorice, grupat în jurul unui lider gălăgios. Doar că PRM-ului i-a trebui ceva mai mult timp ca să aducă în faţa electoratului şi un nucleu de reprezentanţi cu relativă personalitate, deşi această calitate le-a fost celor mai mulţi fatală, în confruntarea cu ego-ul imens al preşedintelui.
Dan Diaconescu nu are nici unul dintre atu-urile lui Vadim: cultură, personalitate, îndrăzneală vecină cu sinuciderea (politică). El este un mărunt profitor, specializat în aranjamente şi compromisuri din care să-şi tragă beneficiile din care şi-a compus existanţa de anti-ciocoi cu ştaif.
Nu are nici măcar autoritatea şi forţa cu care Vadim îşi stăpânea gaşca politică. Lipsit de instrumentul său de lucru – o televiziune la care să peroreze non-stop – se scufundă treptat în indiferenţă şi uitare. Iar partidul său îşi consumă alert, prin înjumătăţiri periodice existenţa efemeră.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.