INAMOVIBILITATE vs. STABILITATE – Corneliu TURIANU

Potrivit Constituţiei, judecătorii numiţi de Preşedintele României – la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii – sunt inamovibili. Dar în ce anume constă inamovibilitatea? Semantic, termenul inamovibilitate derivă din latinescul perpetuus (in perpetuuum factus) şi desemnează o situaţie juridică aparte creată acestei categorii profesionale (magistraţii), care o deţin. Asta în principiu. În realitate, actuala lege se abate de la definiţie. Mai întâi, inamovibilitatea nu este perpetuă, pe viaţă, adică atâta timp cât, potrivit art.50 lit.e, din aceeaşi lege, magistratul „este apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea funcţiei”. Or, în pofida acestei prevederi, magistraţii de la judecătorii şi tribunale pot fi reţinuţi în funcţie numai până la împlinirea vârstei de 65 ani, iar pentru cei de la curţile de apel numai până la 68 ani (art.69). Aşadar inamovibilitatea este drastic limitată în timp, dar – absurd – până şi în raport cu gradul instanţei. Această împrejurare aduce, firesc, prejudicii magistraţilor care doresc să fie avansaţi pe loc (art.78). În concluzie, inamovibilitatea se limitează la aceea că nu pot fi mutaţi pentru interes de serviciu, iar mutarea, ca urmare a avansării nu se poate face decât cu consimţământul lor. În fapt, suntem în prezenţa unei stabilităţi, aidoma celei recunoscute procurorilor.

Dar nici procurorii nu stau mai pe roze. Ei cică au stabilitate. Ce este această stabilitate? Noţiunea de stabilitate este practic vidată de conţinut. Oricât de atent ai citi legea, nu îţi poţi da seama ce se vrea cu această stabilitate şi în ce măsură asigură obiectivitatea cercetărilor. Normal ar fi ca măcar procurorilor anchetatori, expuşi cum sunt tuturor ingerinţelor, să le fi recunoscut inamovibilitatea, ei fiind echivalentul judecătorilor de instrucţie[2] de altădată. Însă un astfel de procuror nu este de dorit la noi… Ar exista riscul, pentru Putere inacceptabil, unor anchete de tipul „Mâinilor curate” din Italia, anchete ce pot fi stopate doar printr-o avansare…

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.