FMI estimează o creştere economică constantă în 2014

FMI estimează pentru România, în 2014, o creştere economică constantă, menţinându-se la nivelul estimat pentru finele acestui an, de 2,2%.

„Pentru anul 2014 proiectăm o creştere reală a PIB constant, ceea ce înseamnă că aceasta se va menţine la 2,2%, dar ne aşteptăm să vedem o deplasare a factorilor determinanţi ai creşterii, dinspre exporturile nete cum a fost în 2013, către cererea internă, în mod special creşterea ar trebui să fie determinată de nişte investiţii mai mari, pentru că Guvernul a avut success în ultima vreme în absorbirea fondurilor UE şi aceasta va avea efect asupra creşterii de viitor”, a declarat marţi şeful misiunii Fondul Monetar Internaţional (FMI) în România, Andrea Schaechter, la conferinţa de presă de la încheierea vizitei de două săptămâni.

Pentru contul curent este anticipată o creştere, la 1,8% din PIB. Pentru acest an, contul curent este proiectat la 1,2% din PIB.
„Evaluarea noastră este că programul se menţine în parametri în linii mari, toate criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii septembrie au fost îndeplinite şi s-au realizat progrese în îndeplinirea celor mai multe criterii de referinţă structurale. (…) Inflaţia a scăzut mai repede faţă de aşteptări, acest lucru reflectând de fapt în cea mai mare parte preţurile mai mici la alimente. Inflaţia prognozată acum pentru acest an este de 2%”, a spus Schaechter.

Şeful misiunii FMI a declarat că reducerea CAS nu este cuprinsă în proiecţia bugetară pe 2014 şi că orice relaxare a taxării muncii trebuie însoţită de măsuri fiscale de compensare.

„Să nu uităm obiectivul principal. Guvernul s-a angajat să menţină un deficit care să fie în zona lui 2,2% din PIB. Veniturile au fost mai slabe, iar la anul avem cheltuieli suplimenatre pentru salarii şi pensii şi alte investiţii, deci, în mod clar, pentru a acoperi aceste costuri trebuie să găseşti o cale de a prioritiza. Această reducere pentru a sprijini piaţa muncii era o parte, dar e prea devreme. Cred că momentul, timpul, nu era potrivit pentru a evalua toate acele efecte. În mod clar, se află pe agendă în continuare” , a precizat Andrea Schaechter.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.