Coliziunea Chinei cu Occidentul, o chestiune de timp

Simon Tisdall argumentează, într-un editorial publicat de The Guardian, că pare să fie prea târziu pentru a opri alunecarea în direcția confruntării totale între China și democrațiile occidentale.

De când a venit la putere, în 2012, președintele Xi Jinping a supervizat o schimbare marcantă în direcția autoritarismului. El a stabilit un fel de dominație privată, aproape cultă, a comunismului în lumea vorbitoare de limbă chineză, dominație nemaivăzută din zilele lui Mao.

Așadar, atunci când președintele chinez vorbește așa cum a făcut-o în ultimul său discurs, încercând să prezinte lumii o imagine extraordinară, „plăcută” și „modestă” a Chinei, vine în cntradicție cu propriul model.

Președintele și-a eliminat toți rivalii, laudă uniformitatea și își manifestă adversitatea față de tot ceea ce este diferit – așa cum se demonstrează în cazuluigurilor. Președintele Chinei conduce prin presiune politică brutal, iarimaginea plăcută pe care o afișează nu are nimic de-a face cu asta.

China ar trebui să-și dezvolte „cercul de asociați”, afirmă Xi Jinping. Oare chiar crede că oamenii vor înghiți așa ceva? Provenind de la o persoană dedicată înlocuirii SUA ca hegemon internațional, frazele președintelui Chinei vădesc un cinism surprinzător.

Schemele detaliate dirijate de stat, sub radar, pentru a „informa despre povestea Chinei” și a-i dezvolta efectele sunt, în orice caz, deja în practică, arată Fondul național pentru democrație din Washington.

În deceniul precedent, Partidul Comunist a supravegheat o creștere uriașă a eforturilor de a elaboraa materiale cu conținut media peste tot în lume”, a menționat acesta, în timp ce același Partid Comunist înăbușă orice direcție imparțială.

Utilizând propagandă, dezinformare și cenzură, „Beijingul și-a insinuat materialul de conținut … pe piețele media internaționale în multe metode delicate, de exemplu, prin intermediul unor acorduri de partajare a conținutului … Zeci de milioane de cumpărători din întreaga lume sunt astfel obișnuiți să asculte datele create sau influențate de Partidul Comunist, în cele mai multe cazuri nebănuind originile mesajelor.

Flagrant și lipsit amintita imagine plăcută este asediul Taiwanului, locul în care forțele marinei de limbă chineză lansează deseori incursiuni teritoriale provocatoare.

La fel ca un împărat, Xi își proiectează reunificarea, ca pe o încoronare a domniei sale. Eșecul rușinos al Occidentului de a apăra Hong Kong-ul îl încurajează. Taiwanul s-ar putea transforma într-un Falklandul american.

De-a lungul granițelor Chinei, din India și Coreea de Sud până în Malaezia, Filipine și Australia, se desfășoară o poveste sumbră de intimidare, impunitate și agresiune. Înregistrarea nemulțumirilor occidentale are ca efect de obicei o furie nedisimulată și tot crește zi după zi.

Ar putea fi deja prea târziu pentru evitarea unei coliziuni grave între China și Occident. A fost atins un nivel de basculare.

Xi Jinping nu ar putea să schimbe cursul chiar dacă ar vrea. Timp de aproape un deceniu, el a declanșat val după val din ceea ce analistul Sulmaan Wasif Khan numește „naționalismul beligerant, defensiv” – politic, financiar și maritim.

De partea cealaltă, președintele SUA, Joe Biden, consolidează constant linia de reacție puternică la manevrele Chinei pe care a declanșat-o predecesorul său, Donald Trump. Quad – o alianță între SUA, Japonia, India și Australia – reînvie. Cheltuielile pentru apărare cresc –de altfel, de ambele părți.

Arme noi, inclusive generații de nucleare, intră în circulație. Marea Britanie, alături de alte state membre ale NATO, a trimis un grup de luptă navală în Marea Chinei de Sud.Sancțiunile punit

ive se înmulțesc, ciocnirile diplomatice zgomotoase și disputele comerciale cresc, incriminările reciproce abundă. Investigația rapidă asupra speculațiilor că virusul Covid-19 s-ar fi scurs dintr-un laborator secret din Wuhan pe care a ordonat-o Joe Biden este văzută la Beijing ca un gst ostil. Pentru Xi și moștenirea sa, riscul prezentat de povestea „virusului Wuhan” este existențial.

Partidul Comunist Chinez se pregătește să-și marcheze centenarul luna următoare. Atitudinea vestului se înrăutățește, iar Xi Jinping nu se teme de o bătălie. Oricât s-ar roti discursurile, alunecarea în direcția confruntării pare inexorabilă.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.