Cursuri gratuite de perfecţionare pentru Parlamentul şi Guvernul Local al Tinerilor
În vederea creşterii performanţei gestionării proiectelor pe care le iniţiază cei 60 de elevi membri ai Parlamentului Local şi Guvernului Local al Tinerilor Sector 2, Primăria Sectorului 2 le asigură gratuit cursuri de perfecţionare sâmbătă, 13 iulie şi duminică, 14 iulie, între orele 09.00 – 15.00 la sediul său din strada Chiristigiilor numerele 11 – 13.
La finalul cursului, duminică, 14 iulie a.c., la ora 15.00, într-un cadru festiv, ce va avea loc la Sala“I. L. Caragiale” de la etajul 3 al Primăriei Sectorului 2, edilul Neculai Onţanu le va înmâna diplomele de absolvire celor 60 de tineri.
Iniţiativa face parte din strategia Primăriei Sectorului 2 în domeniul politicilor de tineret care sunt menite să corespundă standardelor bunei practici la nivel european. Administraţia publică locală a sectorului 2 s-a angajat să investească în tineri într-o manieră coerentă şi constantă, creând condiţiile necesare pentru dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor de exprimare, comunicare, dialogare, negociere şi luare a deciziilor.
Membrii Parlamentului Local al Tinerilor Sector 2, împreună cu membrii Guvernului Local al Tinerilor Sector 2 sunt implicaţi astfel, de către administraţia publică locală a sectorului 2, în multiple proiecte de dezvoltare locală, în domenii de interese precum cel educaţional, social, ştiinţific, de protejare a mediului, cultural, sportiv, urmărind prin toate acestea creşterea participării tinerilor la identificarea şi soluţionarea problemelor proprii, precum şi cele ale comunităţii în care sunt integraţi.
Totodată, membrii celor două structuri de tineret, graţie creativităţii şi spiritului lor novator, propun şi derulează o serie de proiecte de interes pentru comunitatea sectorului 2, motiv pentru care sunt necesare cursuri de perfecţionare predate de specialişti în domeniu.