DACII „STĂPÂNII ÎNĂLŢIMILOR”

Povestea dacilor appuli, muntele terasat, enigmatica cetate de la Piatra Craivii şi ruinele de la Căpâlna de lângă Alba Iulia sau despre însemnele uneia dintre cele mai strălucitoare civilizaţii de tip montan din Europa

 

Doar câteva ziduri năpădite de buruieni şi turnul singuratic al bisericii, înălţată spre cer pe la 1906, mai amintesc astăzi de vechea vatră a satului Craiva, din comuna Cricău, judeţul Alba…Pentru a consolida edificiul, meşterii anonimi au împănat piatra spartă de munte cu fragmente uriaşe de blocuri sau blocuri întregi, fasonate aduse, după cum pomenesc documentele vremii, de la o enigmatică cetate din apropiere…

Prin anii şaizeci ai deceniului trecut, ca un blestem, nu se ştie din ce motive, au început să se năruie casele, iar localnicii s-au mutat unul câte unul, undeva mai în vale, într-o altă aşezare… iar asta doar la câteva zeci de kilometri de municipiul Alba Iulia…Pe vârful inaccesibil de calcar, de la Piatra Craivii, spun poveştile locului, s-ar fi consumat ultimul act al războaielor duse în vechime de împăratul Traian împotriva dacilor conduşi de Decebal…Să fie acesta locul în care neînfricatul rege şi-a curmat singur zilele pentru a nu cădea viu în mâinile romanilor?… Greu de crezut!…

Cine să fie oare zmeii, acei bărbaţi frumoşi în straie tradiţionale, ce coborau odinioară la horele din sat, dar zânele ce se prindeau în horă, în noaptea de înviere când, după cum spun legendele, muntele se deschidea iar cerul era una cu pâmântul?…S-au pierdut, probabil pentru totdeauna, majoritatea izvoarelor istorice scrise, contemporane cu războaiele duse de romani împotriva dacilor, cei despre care aflăm din scrieri mult mai târzii că… “…îşi  transformaseră munţii în fortăreţe…” .

Din păcate, nici una dintre reproducerile de pe Columna lui Traian de la Roma, edificiu ridicat pentru marca a triumful Imperiului şi înfrângerea lui Decebal, nu va putea reda dimensiunea reală şi complexitatea sistemului de cetăţi fortificate dacice care apărau la acea vreme teritoriile de la nordul Dunării…Aproape toate au fost amplasate pe dealuri sau culmi muntoase greu accesibile… fapt pentru care, la fel ca şi în cazul ruinelor cetăţii de aici de la Piatra Craivii din Munţii Trascăului, ele au fost descoperite şi studiate relativ recent de către arheologi…Aşa vor intra în circuitul ştiinţific, după anii şaizeci, alături de alte numeroase aşezări şi fortificaţii din Muntenia, Moldova, Dobrogea sau Transilvania şi cele patru cetăţi dacice din judeţul Alba de la… Căpâlna, Cetatea de Baltă, Cugir şi Piatra Craivii.

Primele săpături le-a făcut Ion Berciu între 1960 şi 1971. În 1988 în zona va veni Ion Glodariu şi Vasile Moga, cel care în 2005 va relua săpăturile, alături de tânărul arheolog Cristinel Plantos…

O descoperire de senzaţie avea să fie făcută cu acest prilej… Pe “Terasa Bănuţului”, una din cele unsprezece săpate în stânca muntelui, a apărut un aliniament de două plinte de calcare, cu diametre de peste cincizeci de centimetri, cu o orientare nord-nord-vest, sud-sud-est, specifică sanctuarelor dacice…“Această construcţie”, după cum susţine Cristinel Plantos, “…avea cândva un acoperiş din ţiglă de foarte bună calitate (…) rar întâlnit în Dacia…” iar ceea ce frapează, este tocmai  inventarul foarte bogat şi variat de la nivelul plintelor, “neobişnuit pentru astfel de spaţii sacre”… După cum o dovedesc descoperirile, dar mai ales urmele de incendiere a sanctuarului de pe terasa a V-a a complexului, timpul s-a oprit în aceste locuri, cândva pe la începutul secolului al doilea al erei noastre către finalul celui de al doilea război dacic… Iar Decebal, chiar dacă a avut această intenţie, nu a mai apucat să treacă Mureşul şi să se ascundă în acest cuib de vulturi de la Piatra Craivii…

Cine au fost, de fapt, aceşti strămoşi ai noştri care, înarmaţi doar cu dalta şi ciocanul, au transformat munţii în propria lor casă?…Au dispărut aproape în întregime zidurile cetăţilor lor pe care le credeau memuritoare… iar locurile în care mai poţi vedea măcar o reconstituire a celebrului “murus dacicus”… sunt extrem de rare…Printre ele şi Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, cel care şi-a unit forţele cu Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba pentru a descifra însemnele descoperite la Piatra Craivii…

Treptat, încep să iasă la lumină din ce în ce mai multe crâmpeie de adevăr… După cum susţin specialiştii, Piatra Craivii a fost deopotrivă un important centru meşteşugăresc, mai ales pentru prelucrarea metalelor şi o fortificaţie care avea rostul de a proteja exploatarea metalelor din Munţii Apuseni… De acolo veneau în mare parte nu doar arama şi fierul din care îşi făceau uneltele şi armele de luptă, ci şi aurul ori argintul turnat sau bătut în podoabe ori monede, care le imitau pe cele din spaţiul greco-roman…

Cele mai numeroase, deopotrivă spectaculoase dar şi variate prin formă şi utilitate sunt obiectele de fier…După cum spun specialiştii, urmele de viaţă materială de la Piatra Craivii au evidenţiat un bogat strat de factură dacică, suprapus peste urmele de locuire specifice culturilor mai vechi, Coţofeni, Wietemberg şi Otomani… În acest context, pe baza materialelor recuperate şi a analogiilor cu alte aşezări şi fortificaţii, istoricii susţin că nivelul dacic început în a doua jumătate a secolului doi înainte de Cristos se continuă până la cucerirea romană de la începutul secolului al doilea după Cristos…

În opinia arheologului Cristinel Plantos la Piatra Craivii: “…se poate bănui cu destul de mare certitudine că numele său antic era Apoulon, centru al triburilor dacilor appuli care apare pe harta geografului alexandrin (C.) Ptolemeu… dar şi în alte izvoare cum ar fi poemul anonim “Consolatio ad Liviam” din secolul întâi înainte de Cristos…Tot de la triburile dacice şi din aceeaşi perioadă, provin şi piesele tezaurului de la Lupu, un mic sat care ţine de comuna Cergău Mare din estul judeţului Alba din apropiere de Blaj…Ascuns într-o cană din bronz descoperită întâmplător, în 1978, sub o lespede din cimitirul satului, tezaurul recuperat în întregime conţine zece piese din argint: o cupă sferică numită “mastos”, două fibule cu noduri şi şapte falere cu reprezentări zoomorfe şi antropomorfe…

La sud de Alba Iulia în bazinul râului Sebeş, se află Cetatea Dacică de la Căpâlna, care constituie una din importantele verigi ale lanţului de fortificaţii menite să supravegheze drumurile de plai din cele mai vechi timpuri care au traversat Carpaţii…

Un bogat inventar, adunat cu dragoste şi cu migală, a fost expus la muzeul din Alba Iulia, după ani şi ani de săpături efectuate în zonă de Ioan Glodariu şi Vasile Moga, pasionaţi cercetători care au sperat să reconstituie, din crâmpeiele unei lumi bântuite de fantomele întrebărilor, adevărata istorie a acestor locuri…Ansamblul materialului arheologic, dar mai ales numărul şi asocierea uneltelor, demonstrează că locuitorii cetăţii nu erau doar producători şi consumatori de bunuri, ci şi negustori…

Cetatea dacică de la Căpâlna a fost construită pe mamelonul care poartă astăzi numele de Dealul Cetăţii…El se ridică în versantul stâng al Râului Sebeş şi este delimitat în amonte şi în aval de doi mici afluenţi, Pârâul Râpii şi Valea Gărgălăului…

Până la săpăturile iniţiate de Constantin Daicoviciu şi desfăşurate în mai multe etape, se ştiau extrem de puţine lucruri despre ruinele de pe Dealul Cetăţii de la Căpâlna… Au urmat din anul 1939 şi până în anul 1954 trei campanii de săpături în care s-au scos la lumină primul val de pământ de pe şa, turnul-locuinţă şi parţial construcţiile de pe acelaşi nivel, precum şi scara spre o altă platformă de stâncă…

Cercetările au fost reluate sub conducerea lui Hadrian Daicoviciu şi Macrea în 1965… Descoperirile făcute de atunci au evidenţiat rolul strategic pe care îl avea Căpâlna, pe drumul ce urca pe Valea Sebeşului, spre Sarmizegetusa Regia, capitala Regatului Dac. Alături de Craiva, Băniţa şi Tilişca, din centura exterioară de apărare a cetăţii de scaun a lui Decebal, Căpâlna îşi va juca rolul până la capăt…

Cum s-ar putea explica oare furia cu care romanii au demolat la propriu piatră cu piatră zidurile construcţiilor şi sanctuarelor nemuritoare ale dacilor… Să fie vorba doar de fanatismul religios al baştinaşilor sau de numărul mare de pierderi umane şi materiale înregistrate de romani pe parcursul celor două războaie?…

Teodora MARIN şi Mihai RĂDUCĂ

Comments

comments