De ce devin copiii din ce în ce mai nefericiţi?

Răspunsul la întrebarea din titlu pare să fie acela că punem prea puţin accent pe familie şi ne concentrăm prea mult asupra bunurilor materiale, susţine un nou studiu.

Cercetarea, publicată în Children’s Society a fost realizată pe baza unui număr de 42.000 de copii din Marea Britanie  cu vârste cuprinse între 8 şi 17 ani, a scos la iveală că după o perioadă de creştere treptată, în 2008, nivelul de fericire al copiilor a început să scadă şi mai apoi chiar să intre în declin.

Experţii au avertizat că astfel de probleme legate de sănătatea mentală şi bunăstare au fost adesea considerate drept lucruri care ţin de anxietatea tipică adolescenţilor, dând naştere unei culturi ignorante.

„Atitudinea dăunătoare nu mai poate continua atunci când atât de mulţi [copii] sunt nefericiţi şi se luptă cu probleme serioase, inclusiv cu gânduri sinucigaşe. În locul unei naţiuni în care tinerii sunt susţinuţi să fie fericiţi, sănătoşi şi împliniţi, noi avem o cultură a stigmatizării, a neînţelegerii şi a ignoranţei. Tinerii noştri merită ceva mai bun”, a declarat Emma-Jane Cross.

Raportul „The Good Childhood” a scos la iveală că adolescenţii cu vârste cuprinse între 14 şi 15 ani au cel mai scăzut nivel de satisfacţie. Dintre aceştia 15% au un nivel scăzut al bunăstării, comparativ cu doar 4% dintre cei aflaţi la vârsta de 8 ani.

Detalii pe descopera.ro

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.