De ce România e condamnată să improvizeze: România Neproductivă și delirul decidenților

15 martie 2017 ultimaora Niciun comentariu

Nu e vorba de faptul că, de bine sau de rău, în fiecare seară vom avea ce arunca în oală – noi, salariați, antreprenori, decidenți, ppvidc (politicieni pe viață indiferent de competențe) sau simpli spectatori :

ci de faptul că România devine (TOT MAI!) greu o țară propriu-zis productivă, pentru că conjunctura în care joacă economia noastră presupune o conceptualizare vizionară a problemei :

DA! : NU producem – asta spun cifrele.

Ceea ce cifrele nu spun este că într-o bună zi jocul se va sfârși : atunci vom simți cu adevărat ce am pierdut prin ratarea Producției.

Textul de față (cam lung – pentru că are trufia de-a desena foarte mult) e despre șansa unei economii de periferie, pe care o ratează toți cei care chiar ar putea face ceva : întoarcerea la România producătoare – ca miză economică, miză de securitate națională și miză a viitorului următoarelor 2 generații.

Capitalismul crește ca iarba prin asfalt? Într-o vreme era așa.
Dar zicerea e destul de vagă încât să nu înțelegem despre ce fel de capitalism vorbim: trăim timpuri într-o lume în care chiar contează.

Un prolog și-o concluzie, o intrigă și un deznodământ :

Bun lucru deschiderea pieței și abolirea taxelor vamale pentru Europa, un lucru și mai bun deschiderea granițelor pentru libera circulație.

Dar există o problemă: România Nu a fost pregătită pentru lucruri atât de bune. Iar economia românească nici atât.

Mai întâi, 2 adevăruri …

a), dacă mâine (15 martie 2017) Zâna cea bună ar lăsa în toate cutiile poștale din România un purcoi de bani însumând, să zicem, 50 de miliarde de lei (toți bani adevărați, nu hârtie), dl. Mugur Isărescu și-ar trage pe loc un glonț în cap :
toți banii ăștia s-ar duce în maximum șase luni în importuri, iar deficitul comercial ne-ar duce la un jenant euro de peste 5-6 lei : numai economie nu s-ar mai numi negustoria sălbatică de pe acest picior de plai. (Există voci care susțin că economia României va crește în cele 6 luni încât ar umili China și că niște inconștienți de la putere ar confisca genul ăsta de performanță).

b), România nu ar importa icre de Manciuria: ci lapte și carne – asta face și azi, 14 martie 2017.
Și nici n-ar cumpăra tehnologie de vârf pentru producerea mașinii electrice care se încarcă de la scărpinat: ci mașini de cusut second hand și cine știe ce drujbe cu lanțul mare pentru abordat buștenii de export dintr-o singură mișcare – asta face și azi, 14 martie 2017.

Un scurt prolog: Malformația congenitală a economiei capitaliste românești. Cum a ratat economia noastră să fie una productivă

România nu e în mod propriu-zis o economie concurențială :

dați la o parte prețurile de transfer (cam pe 45 %din economie), afacerile cu statul pe contracte preferențiale (mai punem vreun 15-20%) și contractele statului cu alții – mastodonții Trans (-electrica, -romgaz, -transetcetcetc) – or mai fi ieșind și de acolo un 10%. (Adică vreo 70% Neconcurențial?!).

Adică: România nu e un stat propriu-zis capitalist.

Pentru ca economia României să se fi construit – după căderea comunismului – ca un stat capitalist ar fi trebuit să fie îndeplinite 4 condiții :

1 -, intrările:
deschiderea granițelor și abolirea taxelor vamale s-a făcut înainte ca România să-și reconstruiască forța productivă (destrămată în anii 90) măcar pentru consumul intern : aflată în genunchi după prăbușirea piețelor ei tradiționale și goală în fața mafiilor interne care i-au cumpărat fabricile pentru a le închide și distruge, singura șansă a României a fost să trăiască din import.

(Banii României – cei obținuți din privatizări frauduloase au fost scoși din țară : le-au luat locul împrumuturile din bănci, nu pentru investiții, ci pentru bunuri de larg consum). Acestea au fost vârfurile de creștere.

2-,ieșirile:
deschiderea granițelor odată cu libertatea de circulație s-a făcut înainte ca economia să poată susține, printr-o productivitate minimală, salariile de supraviețuire a forței de muncă. Forța de muncă a plecat înainte de-a avea ceva serios de lucru aici.

Iar azi, când niște bani s-ar mai găsi – fie din acumulări, fie din bănci, fie din investiții externe – Nu mai e cu ce/cine…
Acum 10 ani, cei furioși și disperați, în loc să protesteze spărgând geamurile guvernului, luau avionul cu bani împrumutați și plecau ca salahori în Spania.
Azi, furioșii și scârbiții nu se grăbesc : caută pe Internet și pleacă cu mare chibzuială, ca medici, asistenți, IT-iști, speciliști auto, chiar universitari, în Anglia, Germania, Franța, Olanda.

A intrat în țară ce nu trebuia și a ieșit ceea ce ar fi fost indispensabil.

3-,Chestia aia cu ”capitalismul care crește ca iarba din asfalt ” NU mai e valabilă – ea ține doar la proști și la ”intelectualii decidenți” care n-au jucat niciodată la vârful economiei reale :

Lucrurile ar fi funcționat în cazul unei economii destrămate, precum cea a României, ”ca iarba prin asfalt” numai într-un sistem închis : cu taxe vamale pentru importuri, cu granițe închise pentru forța de muncă și cu o presiune socială care ar fi trăsnit pe decidentul incompetent și hoț de aici. Într-un sistem deschis, economia are mii de alte direcții în care să iasă mult mai ușor decât prin asfaltul strămoșesc.

4-,Concurența dintre state, globalizarea și deschiderea aproape trivială a economiei a obligat pe părinții popoarelor din UE să găsească ALTE soluții decât protecționismele și naționalismele rudimentare :

părinții economiilor europene au creat – în locul protecționismelor și al naționalismelor – politici economice adecvate structurilor acestora și în concordanță cu planurile pe care le-au gândit pentru a-și îndrepta economiile spre viitor : bugete concepute inteligent, investiții în educație și cercetare și, mai ales, crearea de oportunități :

Nu e vorba doar de Germania sau Franța : polonezii – ca să luăm un exemplu de lângă noi – au câte 10-12 atașați comerciali și de afaceri în capitalele marilor economii : România are câte 2 securiști bătrâni (unde nu are doar unul singur), din garnitura ”nouă” care a înlocuit-o pe cea de la fuga lui Pacepa – și despre care nimeni nu știe nici măcar dacă sunt reali și dacă n-au murit deja, iar cineva le încasează salariile pe numele reale din țară.

Toate cele de mai sus configurează concluzia cu care urnim mai departe analiza de față : într-o lume în care statele concurente și/sau partenere și-au creat politici economice și linii de forță pentru economiile lor, România nu doar că nu are politici economice adecvate, ci stimulează toate fenomenele care subminează orice încercare de însănătoșire a acestei economii.

De aia nu importăm icre de Manciuria, ci carne și lapte, de aia nu importăm ultimele microcipuri făcute de NASA, ci mașini de cusut second-hand, de aia nu cumpărăm costume de cosmonauți, ci costume Armani din Polonia făcute sub licență italiană la Țăndărei.

Or, asta înseamnă că Nu ne mai putem bizui pe ”capitalismul care iese ca iarba prin asfalt” : ci pe politici economice lucide, stimulatoare – acolo unde o echipă de vizionari (adică nu o gașcă de politnici) știe pe ce butoane să apese.