Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

DNA: Dobriţoiu, urmărit penal pentru participaţie improprie la abuz în serviciu

Publicat: miercuri, 17 aprilie 2013

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunță marți că au început urmărirea penală faţă de general maior în rezervă corneliu Dobrițoiu și general de brigadă în rezervă Pigui Traian, pentru participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Procurorii DNA precizează într-un comunicat că „în rezoluția de începere a urmăririi penale se arată că există date şi indicii temeinice că, în calitate de şef al Direcţiei domenii şi infrastructură din MApN (la data faptelor), învinuitul Pigui Traian, s-a implicat în atribuirea, în condiții nelegale, a unor locuințe de serviciu, (dintre care unele preluate de la RAPPS), pentru a fi cumpărate la preț subvenționat, în baza Legii 562/2004, de către beneficiari – cadre militare cu funcții de conducere din MApN (la data faptelor). Conform acelei legi, cadrele militare sau fostele cadre militare care deţineau, la data apariţiei legii, locuinţe de serviciu aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, le puteau cumpăra, în regim subvenţionat, însă cu anumite condiţii, între care, titularul contractului de închiriere să deţină această calitate de chiriaş în baza unui contract de închiriere valabil încheiat, titularul cererii de cumpărare să nu deţină sau să nu fi deţinut locuinţe proprietate pe teritoriul României, titularul cererii să nu mai fi cumpărat din fondul de stat o altă locuinţă, în regim subvenţionat.”

De asemenea, s-a stabilit că învinuitul Dobriţoiu Corneliu, a închiriat şi, ulterior, a cumpărat, în regim subvenţionat, o locuinţă de serviciu de la Ministerul Apărării Naţionale, cu încălcarea prevederilor legale, făcând uz de declaraţii false care au fost de natură să îi inducă în eroare pe membrii comisiei de vânzare. Astfel, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a locuinţei de serviciu din municipiul Bucureşti, contractul de închiriere era expirat (din data de 29.06.2005), nefiind astfel îndeplinită condiţia existenţei unui contract de închiriere valid la momentul vânzării. Declaraţia notarială dată la 08.06.2005 de către Dobriţoiu Corneliu nu corespunde realităţii, deoarece, la momentul respectiv, acesta deţinea împreună cu soţia sa, o locuinţă proprietate personală.

Alături de Dobriţoiu Corneliu alte 10 persoane cu funcții de conducere din MApN au achiziționat, în condiții nelegale, locuințe de serviciu la preţ subvenţionat. Şi faţă de aceste persoane se efectuează acte de urmărire penală.

Valoarea prejudiciului în dauna Ministerul Apărării Naţionale se estimează la suma de 1,2 milioane lei.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=4829

Publicat de la data apr. 17 2013. Categorii ACTUALITATE.

Zona comentariilor

Meteo în țară

21 septembrie 2019, 4:39
 

ENE
Predominant senin
9°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 10°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 66%
Vânt: 0 km/h ENE
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:01
Apus: 19:16
Prognoza 22 septembrie 2019
Zi
 

SV
Soare
24°C
Vânt: 4 km/h SV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 4
Noapte
 

SV
Senin
8°C
Vânt: 0 km/h SV
Rafale de vânt: 4 km/h
max. UV-Index: 4
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 229.612 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team