Drepturile omului nu includ şi dreptul de a asasina! – Şerban CIONOFF

Două atacuri armate care s-au petrecut în ultimele zile în Bucureşti – unul în Colentina şi altul în zona Lujerului – readuc în discuţie întrebarea: cine are dreptul să poarte arme letale? Cu întrebarea conexă: în ce condiţii pot fi folosite armele letale?

După lege-mi se va răspunde, fireşte. Cu un singur şi grav amentament, răspund eu, şi anume că suntem în pericol să suportăm – fie şi în calitate de „victime colaterale”, nu-i aşa? – asemenea ameninţări la adresa ordinii publice şi a siguranţei persoanei ne convinge, cu brutalitate, că şi aici avem o lege tălâmbă, prost alcătuită, scrisă pe genunchi şi votată la grămadă…

Dacă îmi aduc bine aminte, reglementările zise prin lege ale chestiunii deţinerii şi portului de arme a fost adoptată în euforia tălâmbă a „intrării în lumea democratică modernă”. Ce mai?! Sus mâna şi gata legea! Acum băieţii cu carabină ie fraţi de meserie cu Jimmy din Westernul din Vale ştiţi care, nu-i ala?, ăla măi, frate-miu care odată scoate pistolul şi te-a şi ciuruit.

Ceva examene psihologice care să ateste că insul cu preteniţa de a avea permis de port-armă este cu toate minţile acasă? Vacs albina, mandolina! Şi ce dacă ar fi o asemenea cerinţă? Păi, păstrând proporţiile, nu s-au mai văzut anumiţi posesori de premise de conducere auto care au stat preţ de vreo câteva ore încheiate numai-numai că scrijelească o declaraţie nu mai mare de o filă şi ceva? Pistolarii şi kalaşnikoviştii noştri or fi mai fraieri?…

Apucând pe cărările stufoase ale despicatului firului în patru, ajungem şi la întrebarea: s-a gândit cineva să facă o statistică despre cine sunt, din ce medii sociale sau categorii de vârstă provin cei care au comis asemenea acte aducătoare de moarte? Şi dacă da, la ce concluzii au ajuns? Sau, mai departe, ce recomandări au făcut factorilor în drept spre a se corija, în regim de urgenţă, această aberaţie numită cu greu text de lege?

Dar staţi, că n-am isprăvit! După ce sunt prinşi, judecaţi şi condamnaţi făptuitorii, abia după asta începe hora „drepturilor omului”. Şi atunci să te ţii sarabandă de peroraţii zgomotos plângăreţe care mai de care bătând monedă ba pe discriminare rasială (mulţi făptaşi aparţinând unor anumite minorităţi), ba pe principiile ”corectitudinii politice” (alţi făptuitori descoperindu-şi brusc dramatice disfuncţionalităţi bio-psiho-somatice care îi defavorizează şi le bântuie destinul).

Uitându-se, mai bine zis călcând în picioare că principalul drept al omului este dreptul la viaţă. Şi nu dreptul de a lua, când vrei, viaţa semenului tău! În fine, dar deloc în ultimul rând, dacă se întâmplă, fiindcă se mai şi întâmplă, ca asemenea inşi să îşi primească pedeapsa numai ce intervin nişte suflete grijulii de pe la nişte instituţii specializate care le constuiesc migălos un portret moral de recuperat moral numai bun să îl aşeze pe respectivul în rândul martirilor umanismului ardent şi al dreptăţii sociale. Pe cale de consecinţă, insul este eliberat mintenaş şi trimis în colectivitate unde se poate apuca liniştit de treabă, că doar i-a ruginit arma în repaus şi de-abia aşteaptă pretinarii să îl vadă la lucru.

Aş fi, însă, nedrept dacă aş merge mai departe doar cu ironiile amare şi nu aş reţine două elemente care să echilibreze balanţa discuţiei. Pe de o parte, vorbim (pentru a câta oară şi, mai ales, cu ce folos?) despre criza profundă în care se află sistemul juridic, un sistem supra-politizat şi în care dictatura samavolnică a procurorilor îi lasă palizi de invidie, la pachet, şi pe Lavrenti Pavlovici Beria şi pe Pantiuşa Botnarenco. Condiţii în care dictează principiul: ”Unde-i lege e tocmeală” Şi încă ce mai tocmeală?…

Aşa după cum nu putem trece sub tăcere nici faptul că, după hiper-tembela „reformă” a mini-premierului Boc, Poliţia Română se află într-un grav deficit de resurse financiare, de dotări şi de personal. Fapt care nu poate ascunde şi cu atât mai puţin justifica cârdăşiile unor oameni cu epoleţi cu mai marii bandelor de răufăcători pentru care ciuruirea preopinentului intră în manageriatul de proiect.

În aceste condiţii, nu pot decât să salut declaraţia ministrului de Interne, dl Radu Stroe, potrivit căruia legea în materie este mult prea permisivă şi că trebuie schimbată urgent.

Acestea fiind zise, aştept atât punctul de vedere, cât mai ales iniţiativa ministerului abilitat să facă pasul decisiv.

P.S. Dumneavoastră la cine vă gândeaţi?

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.