Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Economia țărilor în curs de dezvoltare din Europa și din Asia Centrală își revine

Publicat: luni, 14 octombrie 2013

Creșterea economică înregistrată în statele în curs de dezvoltare din Europa și din Asia Centrală a fost afectată în timpul crizei economice globale și a crizelor din Zona Euro, dar a început să își revină, fiind preconizată o creștere economică de 2,2 la sută în 2013 și de 3,1 procente în 2014, au declarat oficiali din cadrul Băncii Mondiale.

Oficialii Băncii Mondiale au ținut să precizeze că, în comparație cu alte regiuni ale lumii, statele europene și central-asiatice în curs de dezvoltare au înregistrat cel mai scăzut ritm de creștere economică și rămân vulnerabile în fața riscurilor unei economii globale dinamice.

„Astăzi avem vești bune și vești proaste”, a declarat Laura Tuck, vicepreședinte al Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală, adăugând că „vestea bună este că riscul riscul unei crize în Zona Euro a scăzut și Europa iese, încet, din recesiune. Vestea proastă că noile riscuri financiare, printre care și Statele Unite, cresc, amenințând timida revenire economică”.

Există semne de revenire, în special în Europa Centrală și de Sudest, care se vor materializa într-o mai solidă creștere economică în 2014, când se aceasta va fi de două ori mai mare decât cea înregistrată în 2012 (când a fost de doar 0,8%) și decât cea din 2013 (când se așteaptă o creștere de 0,9 la sută). În 2014, creșterea economică este de așteptat să ajungă la 2 la sută.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=16544

Publicat de la data oct. 14 2013. Categorii ECONOMIC.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 iunie 2019, 0:53
 

N
Parţial înnourat
24°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 25°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 78%
Vânt: 7 km/h N
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:30
Apus: 21:03
Prognoza 19 iunie 2019
Zi
 

ENE
Înnourat
30°C
Vânt: 7 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

NNE
Predominant senin
19°C
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Avertizare nowcasting
    COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 17-06-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 23:15 si 00:30 In zona : Județul Bacău: Târgu Ocna, Dărmănești, Dofteana, Oituz, Mănăstirea Cașin, Slănic-Moldova, Pârgărești, Cașin; Se vor semnala : averse care vor cumula 35...40 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de dimensiuni mici
  • Tipul mesajului : Avertizare nowcasting
    COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 17-06-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 23:10 si 00:30 In zona : Județul Iaşi: Răducăneni, Cozmești, Gorban, Dolhești, Moșna, Grozești;Județul Vaslui: Huși, Stănilești, Duda-Epureni, Pădureni, Drânceni, Lunca Banului, Roșiești, Hoceni, Albești, Bunești-Averești, Dimitrie Cantemir, Oltenești, Tătărăni, Boțești, Vutcani, Arsura, Crețești; Se vor semnala : averse […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-06-2019 Ora : 23 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textelor; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂInterval de valabilitate: 17 iunie, ora 10 – 19 iunie, ora 23Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică       Instabilitatea atmosferică va fi […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-06-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 23:00 si 00:00 In zona : Județul Covasna: Baraolt, Brăduț, Bățani, Vârghiș, Aita Mare;Județul Braşov: Rupea, Racoș, Homorod, Cața, Ormeniș, Augustin;Județul Harghita: Mărtiniș, Feliceni, Ocland, Dârjiu, Ulieș; Se vor semnala : averse ce vor cumula 25-30 l/mp, descărcări electrice, […]
  • Tipul mesajului : Avertizare nowcasting
    COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 17-06-2019 Ora : 22 Nr. mesajului : 4 Intre orele : 22:40 si 23:30 In zona : Județul Prahova: : zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Prahova: Breaza, Sinaia, Comarnic, Bușteni, Măneciu, Brebu, Valea Doftanei, Azuga, Șotrile, Bertea, Provița de Sus, Adunați, Secăria, Talea;Județul Dâmboviţa: zona de munte;Județul […]

Loto

Horoscop

  • 215.441 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team